Viscolul
Viscol al ranilor zilele vin
Zilele arbori de suflet sarat
Miorile sortii sa prapadim
La focul din inima ta fumegat.
Fumeg din lucruri, de sete ma isc
În desertul ce-l tremuri sunt vis
Pastorii cosmici ma gasesc negresit —
Somnul tau e aproape deschis.
În porii pietrei cum sa ma-ntorc
Fruntea padurii cum s-o deochi
Cum sa te-adorm în altarul de soc
Cum sa ma strecur în recele-ti ochi?
Vine durerea disdimineata
Din gura de Munte va sa ma plec
Fluviu mai tânar mai aprig la viata
Prin stâncile tale cum ma petrec.
Trezeste-te mire, mire-amagit
Toata suflarea s-au vremuit
Valea de spaima s-au limpezit
Lacrima rece mi s-au orbit
Mire de ceata, mire robit.
Râul ma vinde drumului sec
Tângui sub stresini de gânduri vapaie
În umbra de pleoape sa ma înec
Cum sorii prin sensuri se întretaie.
Ard în robirea privirilor tale
Iata sunt plopul cel naucit
Iata îti cad fara vaiet la poale
De zânele apelor înlantuit.
Vai ce corabii pe frunte-ti se-ntorc
Vai cum suflarea-ti ma spulbera-n tina
Vai cum ti-e Styxul pe buze un joc
Vai cum ma-ntuneca atâta lumina!
Visul se pleaca, freamata-n jug
Trece-si grumazul pe stele
Moartea îl mâna la vestedul plug:
Miristea rece va sa ma spele.
Trezeste-te mire al meu nenuntit
Zapezile sfâsie mai învrajbit
Îti este gândul nemântuit
Ogorul plânge tot nerodit
Mire de ceata, mire robit.
La mersul lumii m-am aplecat
Am ametit pe tarmu-i pustiu.
Zilele — arbori de suflet sarat
M-au sagetat pâna târziu.
Era o ceata de necuvântat
Si setea plângea cu lacrimi de roua
Si viata mea, parca de mine s-a spart
Si începuse ninsoarea cea noua.