Cele trei colţuri ale existenţei, dispuse în opt versuri
1. Aerul ma însfaca de mâneca si îmi explica ce
vreau eu sa spun si ce întelege ea
2. Si ma trezesc cu trup cu tot la alta realitate,
într-o ordine superioara,
Ma pot privi pe mine vorbind, îmi vad
buturugile memoriei îngramadite în jurul
meu
Si ma vad pe mine cu rindeaua vorbirii în mâna
gesticulând si desprinzând talas subtire
aproape transparent
Din buturugile memoriei mereu mai înghesuite
în jurul meu si mai nelinistite.
Ea prinde talasul de foc între degete si-l trece
alene prin par si-l lasa ofilit pe asfalt,
Focul se-ntinde încet încet, în câteva ceasuri
sau zile va cuprinde întregul
3. Oras îndopat pâna la refuz cu plimbarile
noastre.