Spre casă
Porti o tara de flacari pe umeri, un rasarit
marin, cum treci nepasator prin Bucuresti,
ca prin stomacul unui cer imens,
Indiferenta ta cocotata pe genunchii serii
aprinde cu un gest încurcat felinarele
amintirilor, agita fulgii rari si gri de adevar
ai strazii,
Nimic nu te ajunge din urma, nu ajungi pe
nimeni, doar bezna carnii tale electrizata
cânta, doar stoluri de neant acoperindu-ti
urmele,
Un copil alb, Mare Univers gânditor, te
leagana-n bratele sale, te scrijeleste atent
ca pe un ciob de fantoma,
Prietenii si-au închis de mult, demult,
ferestrele, au ars cuiburile clipelor, si-au
aprins tigarile si s-au cufundat în fluviul
marunt al aparatului TV
Elevii tai pregatesc minutios catusele uitarii, sa
le prinda, de se poate înca de pe acum pe
bratele subtiri ale orei de mâine, îsi
linistesc parintii gelosi pe tineretile tale, fac
pipi-ul de seara si îsi saruta bunicile cu un
noapte buna ca un miez de caisa
Simti cum îti troznesc oasele
transformându-se-n faruri
Macar de-ai putea fi flamând, de ti-ar fi sete,
de-ai avea nevoie de soarele zilei de ieri,
de-ai putea rosti cuvântul pace si întoarce
privirile spre Casa
Conjuga fio, -eri, vorbi cu cineva în englezeste
sa scuipi o data sâmburii noptilor afara
În spatele fiintei tale sta un pilot automat
conectat pe viata la reteaua existentei
umane, exista un program subtil,
complicat si placut mirositor, ca un
cocktail sideral, si pentru tine, nu uita si
nu te gândi la aceasta, în fond
Raindrops heavenseed the limitless planes of
your mind,
Ciori sau comete ciugulesc atomii de oxygen din
curcubeul carnii tale, le vezi cum se zbat, cum
le supune trupul tau ca si cum un ochi absolut
ar supune un stol nesfârsit de priviri absolute,
Ele ti-s flacari, ti-a fost harazita o tara de
flacari pe umeri, blestem de-a fi un vesnic
rasarit
Trecând nepasator, prelung, prin Bucuresti, ca
prin stomacul unui cer imens.