AUTOPORTRET
Sînt aceeaș fată din copilărie
cu ochi mari și mîini milodioase,
numai părul l-am lăsat în vînt
ca un stup sălbatic să miroase.
Străzile par trase prin infern,
fiecare pas e o capcană,
pe la colțuri totuși cerșetorii
au păstrat un aer de icoană.
Tot trecînd atîtea porți înguste,
un copac mi s-a uscat în trup;
crengile plutind deasupra mea
uneori se-aude cum se rup.
Ochii mei aduși dintr-o pădure
sînt prea limpezi, vorbele prea goale
gîndul meu pătrunde lesnicios
în filozofi asta moale . . .