Povestea Moldovei by Bogdan PUSCASU - HTML preview

15 noiembrie 1987

Câteva mii de muncitori de la Întreprinderea de autocamioane Steagul Roșu încetează lucrul,

protestând astfel pentru reținerea a jumătate din salarii. Înainte de prânz, circa 4-500 de oameni

pornesc către Consiliul Judetean. Lor li se alătură alte câteva mii de muncitori de la fabrica Tractorul

Brașov, fabrica Hidromecanica, elevi, studenți și alți locuitori, protestul transformându-se într-unul politic. Mulțimea ia cu asalt clădirea Comitetului Județean de Partid și sediul primăriei, aruncând în

piață portretele lui Ceaușescu și alimente de la cantina Partidului, bine aprovizionată, in timp ce ei

suportau drastice raționalizări. Protestatarii furioși pătrund în clădirea Comitetului de Partid, distrug

mobilier, aparatură și sparg geamuri; îi agresează pe unii membri ai nomenclaturii brașovene (inclusiv

pe primar) și sfâșie uniforma unuia dintre milițieni (care a fost bătut, apoi dezbrăcat în pielea goală).

Manifestanții incendiază tot ce simboliza regimul comunist. Un rug uriaș, alcătuit din înregistrări de

propagandă și documente de partid, arde ore bune în piața din centrul Brașovului.

La sosirea serii, forțele de Securitate și armata înconjoară zona centrală a orașului și împrăștie prin

forță revolta, folosind gaze lacrimogene, câini dresați și mașini blindate. Se fac fotografii și filmări, iar

masurile vor fi extrem de dure. Aprox. 300 de protestatari sânt arestați și anchetați. Pe perioada

anchetei, sânt torturați sălbatic, atât la Brașov cat și la București, la 183 întocmindu-li-se dosar penal.

După un proces de o zi care s-a desfășurat chiar in întreprindere, sub supravegherea unităților speciale

și cu orașul închis (și unitățile militare in stare de alertă), 61 de muncitori sânt condamnaţi pentru

„ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea gravă a liniştii publice”, la pedepse cuprinse între şase

luni şi trei ani, fără privare de libertate, cu executare la locul de muncă în diferite întreprinderi din

țară, ei fiind despărțiți de familii. Alte 21 de persoane fost anchetate, dar puse în libertate : 5 elevi

(exmatriculaţi, apoi reînmatriculaţi), 9 muncitori (reprimiţi la Întreprinderea de Autocamioane din

Braşov) și 7 persoane (trimise în localităţile de origine). După Revoluție, nici unul dintre torționari nu

a fost judecat, unii dintre ei fiind chiar avansați.

(sursa : articol de Silvia CRAUS, Wikipedia)

Prăbușirea regimului ceaușist și revenirea la democrație - 1989

Deși contextul era unul complex, se pot identifica câteva cauze principale ale prăbușirii regimului

comunist din România :

Pe plan extern, politica de destindere promovată de liderul sovietic Mihail Gorbaciov, venit la

conducerea URSS in 1985, fapt ce a însemnat promisiuni de neamestec ale Moscovei în problemele

statelor comuniste, înțelegerile secrete dintre Gorbaciov și Bush

Pe plan intern, scăderea drastică a nivelului de trai al populației în urma raționalizării alimentelor

- Incălcarea drepturilor omului, metodele promovate de Securitate care controla întreaga

societate, instalând un climat de teroare

- Nemulțumirea generală a populației întreținută de românii fugiți peste hotare și de posturile

de radio “Europa Liberă” și “Vocea Americii”

Calea de înlăturare a regimului comunist a fost calea violentă a revoluției populare.

Page | 186

Acțiunile principale din timpul Revoluției române :

- a început în zilele de 16-17 decembrie la Timișoara și a continuat în zilele de 21-22 decembrie

1989 la București – Ceaușescu organizează un miting popular pentru a condamna acțiunile

de la Timișoara, care s-a încheiat însă cu fuga lui Ceausescu cu elicopterul pe 22 decembrie

de pe sediul Comitetului Central al PCR, act care a avut drept urmări arestarea lui Ceaușescu

la Târgoviște, judecarea și condamnarea la moarte

- puterea a fost preluată din 22 decembrie de Frontul Salvării Naționale condus de Ion Iliescu,

iar pe 26 dec s-a format un guvern provizoriu condus de Petre Roman

(sursa : articolul Regimul comunist în România, de Ruxandra CARAVIA)

După valul de schimbări ce au loc în Europa de Est în ultima parte a anilor 90 și în

urma înrăutățirii constante și accentuate a nivelului de trai al majorității românilor ,

în decembrie 1989, evenimentele se precipită și în România.

Pornind de la protestul a mii de timișoreni (concentrat în Piața Operei), în urma

represaliilor Armatei și Miliției, populația din țară se solidarizează cu manifestanții și

mitingul organizat de Ceausescu în București se transforma într-o masivă mișcare

populară anti-Ceaușescu și anti-regim, urmată de lupte de stradă. Trecerea Armatei

de partea grupului reformator și ocuparea unor instituții cheie (Televiziunea

Româna, Comitetul Central, etc) de către mulțimea adunată în centrul Capitalei,

determină fuga cuplului prezidențial din București, urmată la scurt timp de

capturarea, judecarea sumară și executarea celor doi, pe 25 decembrie 1989 (da, chiar

de Crăciun). Noii lideri, unii dintre ei provenind tot din rândurile structurilor de

putere comuniste (exponentul cel mai cunoscut fiind Nicolae Iliescu), preiau pe

deplin puterea.

Astfel, odată cu prăbușirea regimului comunist, România punea capăt războiului rece

(în care fusese implicată) și începea lungul drum al integrării în noua Europă.

Referitor la Revoluție (un subiect relativ recent în sistemul de referință istoric și încă

sensibil), cu riscul de a fi suspus judecăților de orice fel, din respect pentru cei care

mai suferă și azi de pe urma ei, mă voi rezuma la a reda parțial un articol, care (chiar

dacă n-ar fi în întregime adevărat), poate explica multe din lucrurile petrecute în acel

controversat și zbuciumat decembrie al anului 1989.

Page | 187

Astfel, presa rusă a publicat, în premieră, mărturiile unui ofiţer al serviciilor ruse care

a participat la operaţiunea comună (a CIA, KGB, GRU şi a serviciilor maghiare) de

înlăturare a dictatorului român, ofițer care, ca un profesionist adevărat, timp de 20 de

ani nu a deconspirat nici un nume, loc sau pseudonim al colaboratorilor săi români.

De curând el a dezvăluit unele detalii ale operaţiunii de înlăturare a lui Nicolae şi a Elenei Ceauşescu.

Şi că acest lucru a fost determinat de Gorbaciov însuşi. Spionul rus recunoaşte că i-a fost silă să asculte

cum în primăvara anului trecut, ultimul preşedinte al Uniunii Sovietice condamna la Bucureşti

execuţia soţilor Ceauşescu în decembrie 1989. La întrevederea cu jurnaliştii, fostul lider sovietic a

declarat că ei au fost împuşcaţi „asemenea unor animale”, iar acest lucru nu trebuia făcut, „oricât de

complicată ar fi fost situaţia în ţară”.

In cadrul unei vizite private, fostul preşedinte sovietic s-a întâlnit cu fostul preşedinte al României, Ion

Iliescu. Cei doi aveau multe lucruri de care să-şi aducă aminte ”execuţia soţilor Ceauşescu la peretele

unui WC rămâne pe conştiinţa lor”, afirmă ofițerul de informații rus.

În noiembrie şi decembrie 1989, el a exercitat funcţia de traducător (maghiara/rusă) al unor şefi

superiori, sosiţi cu o misiune secretă de la Moscova. Ore întregi, generalii GRU au purtat discuţii cu

şefii serviciilor secrete maghiare. Oaspeţii din capitală au subliniat în mai multe rânduri că acţionau în

conformitate cu ordinele ministrului apărării al URSS şi preşedintelui sovietic Mihai Gorbaciov. În

acea perioadă, înlăturarea unui şef de stat putea fi autorizată doar de Secretarul General al Partidului

Comunist din Uniunea Sovietică. Cu toate acestea, ofiţerii GRU erau circumspecţi şi au decis să

acţioneze doar prin intermediul serviciilor de informații maghiare.

După 20 de ani, prim-ministrul de atunci al Ungariei, Miklos Nemet, recunoaşte într-un interviu

publicat în ziarul „Magyar Hirlap” că serviciile maghiare au livrat armament opoziţiei române în

ajunul evenimentelor tragice, fiind antrenaţi în tabere militare din Ungaria.

Pe lângă asta, viitorii „revoluţionari” erau instruiţi şi de specialiştii sovietici din trupele speciale.

Lucrurile nu s-au limitat doar la atât. Serviciile sovietice şi maghiare au reuşit să recruteze mulţi

funcţionari români de partid şi din aparatul de stat. Cu viitorul preşedinte al României şi prieten al lui

Gorbaciov (Ion Iliescu) a lucrat rezidentul Direcţiei Principale a KGB.

GRU avea în vizor armata română. Printre agenţii recrutaţi se afla şi viitorul ministru al apărării în

primul guvern al lui Iliescu – generalul Victor Stănculescu. Pe atunci el era printre favoriţii Elenei

Ceauşescu. Și Nicolae Ceauşescu avea deplină încredere în el. Cu toate acestea, rolul principal în

organizarea acţiunilor diversioniste în România l-au jucat nu KGB, GRU sau serviciile secrete

maghiare. O bună parte a operaţiunilor au aparţinut CIA. Astăzi, conducătorul secţiei CIA pentru

Europa de Est, Milton Bearden, recunoaşte că acţiunile subversive au fost dirijate din Washington.

Care a fost totuşi tehnologia schimbării regimului din România? În prima etapă – discreditarea lui

Ceauşescu. În acest scop, zeci de agenţi ai serviciilor secrete lucrau pentru ca în presa internaţională să

ajungă cât mai multe „materiale compromiţătoare” despre dictator şi anturajul său. De exemplu,

ziarele au scris că Ceausescu, in calitate de Comandant Suprem al Armatei a conferit gradul de

locotenent căţeluşului său de pluş.

În etapa a doua a operaţiunii, s-a recurs la promovarea unor posibili succesori ai dictatorului. Astfel, în

presă a apărut informaţia că posibilul succesor al lui Ceauşescu ar putea deveni Ion Iliescu. În a treia

etapă a războiului informaţional s-a pus accentul pe manipularea informaţiilor cu privire la

evenimentele din Timişoara, unde în timpul ciocnirilor cu agenţii Securităţii române „ar fi decedat

cetăţeni paşnici”.

Ofițerul îşi aminteşte cum cadavrele celor „asasinaţi” au fost prezentate la toate posturile de

televiziune din lume, fiind aduşi, în realitate, din morgile din regiune. De fapt, multe din acele

fotografii aparţineau unor persoane care au murit de moarte bună, americanii plătind sanitarilor din

spital și morgă câte o sută de dolari pe „bucată”. Pentru un om simplu din România acelei perioade,

această sumă era irezistibilă.

Page | 188

Serviciile speciale informau că în ziua de 19 decembrie a avut loc întâlnirea şefilor adjuncţi ai Statelor

Majore din ţările Tratatului de la Varşovia, la Kiev, pentru a discuta situaţia din România. România nu

a fost invitată. Se mai informa şi că la Ungheni, pe râul Prut, se pusese podul de vase până la jumătatea

apei. Ce a urmat, este istorie. Ceausescu a căzut in capcana scenariului evadării și a fost izolat de

Serviciile care-i erau încă loiale, capturat, judecat și executat pe 25 decembrie.

În noaptea de 26 spre 27 decembrie, postul public de televiziune a difuzat procesul soţilor Ceauşescu.

Audierile au fost scurte : lui Ceauşescu i-a fost incriminata ca ;i cap de acuzare asasinarea a peste 60 de

mii de persoane (genocid). După pronunţarea sentinţei, condamnaţii au fost scoşi în curte şi puşi la

zid. Soldaţii au descărcat în cuplul prezidențial peste 90 de gloanţe. In timp ce imaginile erau

prezentate la postul de televiziune, o voce din studio spune : „Antihristul a fost ucis de Crăciun !”.

Potrivit datelor de care dispunem astăzi, pe străzile din Bucureşti şi Timişoara au decedat în jur de

1.000 de persoane. Dar mai există şi un alt număr, pe care nu-l putem ignora, pierderile din rândurile

militarilor şi organelor de forţă. Dintre ei, 325 de persoane au fost omorâte şi 618 rănite. Tot atunci în

România au ieşit la iveală şi ţintaşii sportivi. (Amintiţi-vă cum în octombrie 1993 nişte ţintaşi trăgeau

în Moscova asupra Clădirii Parlamentului şi asupra trupelor cu destinaţie specială). Este de evidenţiat

că, deși în acea perioadă nu au existat nici un fel de competiţii sportive, după 25 dec, 257 de bărbaţi au

zburat din Bucureşti în diverse state din Orientul Apropiat.

In articol se afirmă că organizatorul procesului împotriva lui Ceauşescu ar fi fost Generalul Victor

Stănculescu. Se speculează că la scurt timp după ce a obţinut comanda asupra forţelor militare ale

României, acesta ( fiind agent al câtorva servicii secrete) ar fi trecut deschis de partea complotiştilor.

Ceauşescu ar fi fost trădat şi de conducerea Securităţii. ”Altfel cum poate fi explicat faptul că împotriva

atotputernicului Șef al Securităţii, generalul Iulian Vlad, nici un martor nu a acceptat să dea mărturii,

iar „dulăii de pază” ai lui Ceauşescu, generalii Virgil Măgureanu şi Victor Stănculescu au ocupat

posturile de şef al Serviciilor Secrete şi respectiv Ministru al Apărării ? ” se întreabă autorul.

La sfârşitul anului 1988, „problema românească” devenise una centrală în negocierile lui Gorbaciov,

Şevarnadze şi Iakovlev cu Occidentul. Problema nu consta în faptul că în presa sovietică Ceauşescu era

prezentat drept un „stalinist” şi duşman al perestroicii, chiar dacă acesta într-adevăr a declarat în

cadrul congresului PCR că „mai curând Dunărea îşi va schimba cursul decât va fi realizată perestroika

în România”.

Problema nu consta nici în antipatia personală a lui Gorbaciov faţă de Ceauşescu. În marea politică nu

există loc pentru sentimente. Există doar interese. Acestea coincideau la Bush (tatăl) şi Gorbaciov în

ceea ce ne privește : să nu permită României să devină o putere nucleară (mai ales că exista deja

problema ambiţiilor nucleare ale Chinei). Potrivit ofițerului de informații, Bucureştiul inițiase

proiectului realizării armei nucleare în anul 1976. Pentru fabricarea acesteia a fost format un grup de

fizicieni, care lucrau într-un centru secret de lângă Măgurele. Aşa cum este astăzi în cazul Iranului,

oficial, lucrările erau realizate în domeniul energeticii nucleare. Rezultatele pozitive i-au permis lui

Ceauşescu să declare oficial în mai 1989 că, din punct de vedere tehnic, România este capabilă să

producă arme nucleare. În decembrie 1989, Ceauşescu a fost înlăturat şi executat (de fapt pentru

crearea bombei nucleare românii mai aveau de lucrat încă zece ani).

Ofițerul povesteşte că cei doi generali GRU nu au plecat la Moscova după asasinarea lui Ceauşescu.

Împreună cu grupul spionilor militari din Grupul de Sud al forţelor militare sovietice, au trecut din

Budapesta la Bucureşti și au început căutările contactelor printre fizicienii români. Desigur, sovieticii

nu aveau nevoie de secretele legate de producerea armei nucleare, ci de înlăturarea oricărui pericol de

scurgere a informaţiei legate de tehnologiile nucleare din România. Cu ajutorul CIA, această problemă

a fost rezolvată. Peste doi ani, în 1991, noua guvernare a României a acceptat să supună sub controlul

absolut al Agenţiei Internaţionale pentru Energia Nucleară obiectivele şi centrele de cercetare

nucleară. Pentru o perioadă îndelungată, în România s-au aflat 13,5 kg de uraniu îmbogăţit. Iată de ce

în 2003, în colaborare cu CIA şi Serviciul de Informaţii Externe a Federaţiei Ruse, au organizat o

operaţiune secretă de transportare şi neutralizare în Rusia a materialului nuclear. Acesta a fost adus la

Bucureşti cu un transport militar, încărcat într-un IL-76 şi transportat la uzina de concentrate chimice

din Novosibirsk.

Page | 189