texte-reflecții (culegere) – afirmații prin care să ne întrebăm și întrebări prin care să nu mai căutăm răspunsuri
Redactor: Gabriel Forfotă
Tehnoredactor: Gabriel Forfotă
Ilustrator copertă: Gabriel Forfotă
Grafică: Gabriel Forfotă
Copyright 2023 © Gabriel Forfotă
Toate drepturile rezervate. Nicio parte din această publicație a nu se reproduce, distribui sau trasmite, sub nicio formă şi în nicun fel, a nu se stoca într-o bază
de date sau sistem de recuperare, fără permisiunea scrisă a autorului obţinută
anterior.
Bucureşti
România
Prima ediție digitală 2023
ISBN: 978-973-0-39263-0
1. Despre călăuzirile devierii – (pag. 6) 2. Egoul și "căderea" – (pag. 9) 3. Despre împotrivire – (pag. 10)
4. Despre "stres" și "motivație" – (pag. 13) 5. Despre voință – (pag. 14)
6. Despre acceptare și încredere – (pag. 17) 7. Relația cu corpul – (pag. 18)
8. Despre dreptate – (pag. 18)
9. Despre a face bine – (pag. 20)
10. Despre educație – (pag. 22)
11. Despre a ajuta – (pag. 23)
12. Despre sens și scop – (pag. 25)
13. Despre păsare/a ține la (a ține partea) – (pag. 27) 14. Despre siguranță și încredere/credință – (pag. 30) 15. Despre încredere – (pag. 38)
16. Despre Credință ca "tehnică" – (pag. 42) 17. Disfuncții în aplicarea "tehnicii credinței" sau una din cele mai mari călăuziri ale devierii – (pag. 54) 18. Hiperintenția din așteptare (fenomenul "când")
– (pag. 68)
19. Diferența dintre dorința din lipsă, dintre nu vreau și vreau – (pag. 70)
20. Despre a cere sau a cerși/impune – (pag. 71) 21. Problema terapeutică... Aici sau oriunde... –
(pag. 89)
22. Despre cineva și ceva – (pag. 90)
23. Despre frică – (pag. 95)
24. Despre iubire și dragoste – (pag. 100
25. Diferența dintre dragoste/iubire și păsare, grijă
sau "fericire" (dintre trăire și netrăire, dintre viață și neviață sau moarte) – (pag. 112)
26. Împreună – (pag. 127)
27. Dragostea și spațiul – (pag. 127)
28. În general sau în detaliu – (pag. 128) 29. Despre atenție – (pag. 131)
30. Probleme de relație – (pag. 138)
31. Despre ușurința de a iubi și greutatea de a nu iubi – (pag. 144)
32. Binele și frumosul – (pag. 144)
33. Despre răbdare – (pag. 145)
34. Despre discernământ – (pag. 147)
35. Despre autenticitate – (pag. 150)
36. A fi special versus a fi "la fel" – (pag. 152) 37. Despre prețuire – (pag. 154)
38. Despre spațiu și timp – (pag. 159)
39. Despre a acorda spațiu… – (pag. 163)
40. Despre a acorda Timp… – (pag. 164)
41. Despre libertate și constrângere/forță – (pag. 166) 42. Despre dorință – (pag. 173)
43. Despre renunțare și acceptare – (pag. 175) 44. De asemenea, este necesară deosebirea dintre acceptare și alegere – (pag. 177)
45. Despre asumare – (pag. 178)
46. Și diferența între "a lăsa să fie" și "de-lăsare" –
(pag. 179)
47. Deosebirea dintre "îmi pare rău" și "vinovăție"
– (pag. 184)
48. Despre a fi răspunzător – (pag. 186)
49. Despre nunta/uniunea dintre copiii Cerului și făpturile Mamei Pământ – dintre spirit și trup (un mit șamanic după "Mitul Creației") – (pag. 188) 50. Despre eros – (pag. 189)
51. Despre iubirea/dragostea (ne)condiționată –
(pag. 196)
52. Despre putere – (pag. 203)
53. Despre dorința stăpânirii – (pag. 207) 54. Despre puterea de a supune, a poseda, a realiza, a reuși – (pag. 207)
55. Despre ideologia ignoranței – (pag. 218) 56. Despre vinovăție și control/frică – (pag. 220) 57. Despre păcat – (pag. 236)
58. Fără de păcat – (pag. 237)
59. Despre joacă – (pag. 237)
60. Despre bucurie – (pag. 239)
61. Despre moarte și viață – (pag. 241)
62. Atacul la libertate – (pag. 243)
63. Despre conceptul, expresia de "a te iubi/ierta pe tine" – (pag. 244)
64. Despre A Fi (necondiționat/liber) – (pag. 246) 65. Despre implicare și lăsare/desprindere versus acaparare și respingere/abandonare – (pag. 249) 66. O abordare teologală – (pag. 283)
67. Despre nașterea din nou (Învierea) – (pag. 286) 68. Despre Existență – (pag. 290)
69. Despre bine şi rău – (pag. 293)
70. Și… despre plictiseală – (pag. 305)
1. Despre călăuzirile devierii Oamenii spun "dacă văd, cred...", dar ei nu văd decât ce cred, iar ceea ce văd le arată ce cred, nu ce e...
Înțelegerea ține de capacitatea de a "vedea" (de a avea ochi de văzut și urechi de auzit).
Pentru asta trebuie să fii dispus să te deschizi către.
Ca să te deschizi către este necesar să vrei... să te desprinzi de convingerile care te-au orbit și surzit până
acum, să renunți la ele.
Ăsta e lucrul cel mai greu, pentru că simți că dacă faci asta renunți la tine însuți, la ce ai mai intim – ideile, convingerile, "adevărul" tău.
Și nu este vorba de o capacitate "dată", de o evoluție ca o creștere naturală. Evoluția este în multe sensuri.
Trecerea timpului nu asigură creșterea în mod obligatoriu.
Aceste convingeri la care oamenii țin atât de mult îi fac să
nu vadă altceva decât în conformitate cu ele. Nu renunță
la ele decât dacă mor, dacă totul se "strică" total, iremediabil, dacă nu mai funcționează deloc. De multe ori, nici atunci. Mor cu "adevărul" lor în brațe. Pentru ei este mai important decât viața, decât orice.
"Unele adevăruri sunt în conformitate cu ochii voştri, iar ochii voştri sunt în conformitate cu credințele voastre;"
(The Gospel of Completion – Evanghelia Desăvârșirii, 29.
Yeshua spune parabole despre credință, disperare, răbdare și lăcomie în Magdala)
Atașamentul extrem al oamenilor față de ceea ce cred îi conduce la fanatism. De aceea ei nu văd decât ceea ce cred. Putem spune că nu vor să vadă, dar de fapt ei chiar asta văd, ceea ce corespunde credinței, convingerii lor.
6
A fi pregătit pentru a vedea...
Termenul acesta face trimitere la un proces, la antrenare...
Și așa e...
Dar oamenii nu sunt niciodată pregătiți să renunțe la ceva în care cred, chiar dacă se pregătesc, se antrenează o mie de ani.
Ești pregătit, atunci când ești dispus să renunți la ceva de care te-ai atașat. Când te predai. Iar ăsta este un act decizional, o alegere a ta. Dar asta nu necesită o pregătire în sensul de antrenament, exercițiu, învățare.
Ceea ce oamenii numesc pregătire în acest caz, nu este decât o amânare a renunțării, a desprinderii. Încă mai doresc să stea cu acel ceva pe care îl consideră al lor...
Este necesar un cataclism, o disperare totală ca să fii dispus să te abandonezi, să renunți la convingeri – ca în sistemul celor 12 pași – acceptarea totalei tale neputințe (renunțarea la împotrivire, la control...) pentru a te putea încredința...
Acest "a mă încredința" semnifică Credința. Încep să văd cum e, nu cum vreau, țin să fie...
"...paza, ştiul meu
călăuzirile devierii îndepărtează."
(Evanghelia Desăvârșirii, 15. Yeshua învață mulțimea Calea rugăciunii și a spiritului)
Dumnezeu nu ne îndreaptă. Nici măcar nu încearcă să facă
asta. Dar El stă drept lângă noi și chiar în noi înșine. El doar ne lasă, dacă alegem, să ne agățăm de El și astfel să
ne ridicăm drept. În felul acesta, devenim asemenea.
El este ca un stâlp, ca un arac care ne străbate ființa, iar noi, ca vița de vie, ne prindem și ne cățărăm pe El. Uneori 7
lăstari dau pe lateral și ne pot devia de la urcușul spre Lumină. Este necesar ca ei să fie tăiați, pentru a nu devia de la arac, de la verticală. Dar Cine este Vierul care să
facă asta? Cine se îndură să taie mlădițele?
Stâlpul, Aracul este "Cel Nestrămutat, Veșnicul Binecuvântat" (Dumnezeu Tatăl, Eu Sunt).
Vierul este Cel ce se îngrijeşte ca mlădița să crească
dreaptă, este Calea, Adevărul și Viața (El este "Paza, Știul meu" care "călăuzirile devierii îndepărtează"). El este Hristosul, cel care taie orice abatere de la Cale. El are aceasta îndurare. El este Sunt Eu, care scoate și aruncă
de la mine ochiul meu care mă înșeală, care mă deviază, căci mie îmi este greu să mă despart, să mă desprind de el, pentru că este al meu, este din mine, e ceea ce cred că am şi fără de care nu cred că pot fi. Dar nu face asta, decât dacă îi cer, dacă mă încredințez Lui. El împlinește Voia Tatălui, dar o împlinește și pe a mea, dacă cer "fără
intenții ascunse".
Durerea pierderii îmi va fi mângâiată cu bucurie deplină
de Mângâietorul (Vierul care mângâie, Sfântul Duh).
Sunt doi lucrători ai viței. Doi vieri. Unul arată și ține calea dreaptă tăind orice deviere, celălalt mă mângâie cu bucurie, mă acoperă cu putere de a trăi desprinderea, pierderea de ce mă abate de la Cale.
Căci "înţelepciunea vine la voi când pierdeţi, iar din pierdere se câştigă mult." (Evanghelia Desăvârșirii, 5.
Yeshua în Parsa: de la şaptesprezece până la nouăsprezece ani)
Şi totusi ce am?
Am ceva?
"Dragoste, Iubire, Vreaul, Credinţă am
Toatele Voia Nelimitării"
(Evanghelia Desăvârșirii, 15. Yeshua învață mulțimea Calea rugăciunii și a spiritului)
8
"Căderea în adânc de sine este o cădere în ego-ism, în adâncul cel mai exterior."
Deci, după cum zice aici, egoul este o cădere a eului în exterior. Exterior lăuntricului. O cădere prin separare.
Când mă separ, mă exclud, mă exteriorizez..
Cumva mă exclud/separ din/de lăuntric unde se arată Cel ce Se arată în ascuns (Eternul, Ascunsul Împărățiilor Luminii).
Lăuntricul – eu/"locul" eului.
Când mă văd în sine/ego și cred această vedenie ca adevăr, ca adevăratul eu, atunci se petrece "Efectul Narcis", cad în exterior. Adică eu se crede proiecția, reflexia și gândește, resimte, acționează ca atare.
Într-un fel, Enouchyamae este o lume a oglinzilor, de unde și natura sa holografică.
Egoul întruchipează călăuzirile devierii. Cele care ne conduc la siguranță, la a avea, la apărări, la frici… din grijă...
Când Hristos le-a spus apostolilor că urmează să meargă
la Ierusalim unde va fi dat pe mâna cărturarilor și fariseilor care îl vor ucide, Petru în calitatea lui de "protector", de ego, l-a îndemnat să nu se ducă, iar Hristos i-a spus "treci în urma mea, satano!" sau "piei, satano!"
Egoul este protectorul și temnicerul nostru… De multe ori părinții joacă rolul ăsta. Așa își arată ei iubirea, păsarea din frica de a nu pierde.
Tot Petru a ridicat sabia să-l apere pe Hristos când acesta a fost arestat…
Și tot el a apărat doctrina cu înverșunare după Înălțare.
Greu s-a lăsat înduplecat de Pavel în diverse lucruri…
Toate le-a făcut cu bune intenții…
Egoul este un samurai… el slujește.
9
Casa egoului este siguranța, frica, grija. El este foarte păsător.