Cu el/ea poți să faci ceea ce poți face cu el/ea așa cum este. Să te joci așa cum poate el/ea să se joace.
Dacă tu vrei să te joci alt fel de joc pe care el/ea nu îl agreează, atunci el/ea va fi frustrat/ă, iar tu nemulțumit/ă
că nu se joacă cum trebuie...
Dacă vrei neapărat acel joc, cauți pe unul care vrea acel joc. Că ăsta/asta nu se joacă.
Sau nu te mai joci deloc că nu ai cu cine.
Deci sunt cam 4 variante la alegere:
1. Te joci ce poți cu el/ea, ce joc îi place lui/ei, dacă vrei să te joci cu el/ea.
2. Îl/o forțezi să se joace cu tine ce/cum vrei tu (de aici rezultă efecte, precum frustrarea amândurora pentru că
lui/ei nu-i place și îi iese prost, în caz că se străduie sau se opune, iar tu ești nemulțumit/ă de calitatea proastă a jocului)
3. Cauți un/o alt/ă partener/ă de joacă, care să vrea să se joace acest joc în același fel ca tine (dar nu știi dacă îți va plăcea să te joci cu el/ea...)
4. Nu te mai joci cu nimeni…
Dragostea este un foc care se întreține.
138
Se întreține natural dacă există dragoste liberă. Focului îi trebuie aer, spațiu, libertate pentru a arde. Asta este întreținerea focului, a dragostei. În momentul în care apar dorințe, când îți dorești mai mult, atunci se condiționează
și astfel se restrânge spațiul, aerul și focul se stinge.
Este suficient ca unul să facă asta…
În acel moment el este dominat de dorința lui. Vrea ceva ce nu e și astfel nu mai este liber să se bucure de ce e. Își urmărește și caută să-și realizeze dorința. O impune celuilalt, o cere etc. Celălalt se retrage agresiv sau pasiv agresiv…
Asta se întâmplă când cei doi nu au dorințe comune… Și când acele dorințe sunt mai importante decât "dorința" de a fi împreună oricum, chiar dacă celelalte nu sunt comune.
Mai există și varianta în care dorința de a fi împreună
lipsește de la început. În acest caz, ceea ce i-a adus pe cei doi împreună au fost niște dorințe de împlinit. De exemplu, sex, plimbări, siguranță etc.
Problema este că aceste dorințe sunt fluctuante. Sunt ca poftele care vin și trec. Nu îmi este poftă mereu de gogoși... Când mi-e poftă mă duc și iau. Dacă îmi aduci gogoși și când nu mi-e poftă, mi se apleacă.
Vin la tine când îmi vine, adică când am poftă… Dacă mă
forțezi și când nu am poftă, mă simt constrâns să înghit…
Deci:
Dacă dorința pură de a fi împreună nu este sau nu primează, atunci nu este vorba de dragoste sau ea este prea "mică" în raport cu poftele, cu dorințele periferice…
Ar fi bine ca cei doi să se uite cu sinceritate la ce i-a adus unul cu celălalt.
Împlinirea unor dorințe, pofte, plăceri?
Sau a fi împreună, eventual și în lipsa sau nesatisfacerea deplină a acestora?
Poate fi diferit la fiecare…
139
Dacă ce m-a adus împreună cu tine a fost nevoia de a-mi satisface o nevoie, o dorință, o poftă, atunci odată
satisfăcută intensitatea atracției se va reduce, voi pleca, mă voi îndepărta. Aceasta poate fi sexul, petrecerea plăcută a timpului, siguranța etc...
Mă voi întoarce când simt iar nevoia, dorința, pofta. Între timp, dacă voi sta fizic, voi fi departe psihic. Va fi destul de chinuitor... să stai în lipsa acelei dorințe/nevoi. Voi simți frustrare, deranj, iritare…
Asta pentru că nu îmi doresc să fiu cu tine, ci să îmi satisfac nevoile, să mă simt bine (cu tine). Nu că ar fi ceva rău în asta, dar dacă este doar asta, fără fundamentul "îmi doresc să fiu pur și simplu cu tine", atunci relația este lipsită de fundație. Doar ne satisfacem niște nevoi, dorințe. Fiecare dă ce are din ce cere celălalt. E ca la piață.
Negociază ca precupețele, se ceartă ca niște cațe, care să
profite mai mult și să dea mai puțin. E pe apucate...
Fiecare crede că dă mai mult decât primește... Se simte păcălit…
Sau e ca la salon sau la alte servicii… ești sau nu mulțumit de prestație... de cantitatea și/sau calitatea prestației…
O astfel de relație pe interes psihologic și/sau material conduce inevitabil la a vedea paiul din ochiul celuilalt… Și fiecare caută să scoată acest pai cu tot cu ochi…
Iată relațiile bazate pe împlinirea nevoilor...
Altfel sunt relațiile care nu sunt bazate pe împlinirea nevoilor, ci pe dorința fundamentală de a fi unul cu celălalt în orice condiții. În astfel de relații împlinirea celorlalte nevoi sunt efecte secundare, efecte colaterale…
Acest lucru este valabil în orice relație. Cu prietenii, copiii, cu părinții...
Dacă se pune accentul pe funcționalism, pe ce oferă
celălalt, "relația", atunci lucrurile sunt percepute economic, comercial, juridic, moral... Și de aici dispute, lupte, conflict, războaie. Pacea va fi mereu doar o încetare 140
a focului, un armistițiu provizoriu, pentru că este bazată
pe un compromis. Compromisul este generator de frustrare. Frustrare pe care încerci să o reprimi în favoarea beneficiilor obținute prin pacea provizorie. Dar ceea ce reprimi va mocni, va coace până ce puroiul va erupe…
Ne este frică de a pierde marfa pe care o obținem de la celălalt?
Cei care au ca dorință fundamentală de a fi cu acela, au două atitudini:
Fie nu au nicio frică de pierdere a ceea ce pot obține în mod secundar de la partener și atunci nu fac compromisuri. Riscă să piardă satisfacerea oricăror dorințe secundare pentru că le consideră nesemnificative în raport cu cea principală, iar dacă celălalt nu își dorește să fie cu ei, ci doar este interesat de satisfacerea dorințelor secundare, atunci tranșează la sânge; Fie nu este interesat de satisfacerea dorințelor secundare, nu se frustrează prea tare de ele și nici de lipsa dorinței fundamentale la partener, ci se bucură de fiecare ocazie pe care o are de a fi cu acela. La fiecare întâlnire se bucură
și bucuria nu-i este umbrită de frustrările secundare. De asemenea când nu este cu acela de care îi este dor, se bucură de dorința lui pentru acela, că există... Iubire.
Asta ar fi dorința de a fi cu el/ea.
Dacă resimțim frică, înseamnă că fie nu există această
dorință fundamentală, fie este condiționată de cele secundare care sunt principale. Adică de fapt nu există.
Pentru că aceasta e întotdeauna liberă, nu condiționată.
Asta apropo de sinceritate în analiză. Eu vreau "să fiu cu el/ea" CA să obțin satisfacerea celorlalte dorințe (funcționalism) – siguranță, plăcere etc.?
Dacă mă interesează să fiu cu el/ea în primul rând, m-aș
raporta în cele două feluri descrise mai sus.
Punct.
141
PS: ca să vin în întâmpinarea unui posibil răspuns "Nu suntem toți sfinți, suntem oameni..." (Ca și când sfinții ar fi extratereștri, nu oameni, ca și când sfinții nu ar fi reprezentarea omului... Sfinții sunt oamenii liberi, deci nu sclavi… atât), voi spune următoarele:
Ok. Nu suntem liberi. Avem nevoi, dorințe etc. de satisfăcut. Deci suntem sclavi. Bine. Atunci să fim sinceri cu noi înșine și să ne asumăm asta. Asta suntem. Nu reproșăm celuilalt că nu este sfânt. Sunteți amândoi sclavi. Ok. Nu e nimic rău în sine în asta, dacă vedem situația aici cu claritate și fără fantezii snoabe, ipocrite și moralizatoare.
Deci, suntem la piață. Produsul pe care îl căutăm poate fi doar la un magazin (nasol când dorim mai multe produse care se găsesc la magazine diferite). Pentru a-l (a le) obține trebuie să respectăm condițiile vânzătorului. Și, bine-nțeles, să plătim pentru el/ele.
Altfel, ce facem?
Ne tăvălim pe jos, în crize de isterie ca să primim jucăria de la șeful de magazin?
La o adică putem face și așa...
Care ar fi riscul?
Păi, unul din ele ar fi să nu ne mai primească în magazin pe viitor…
Este foarte ușor să lăsăm liber un om, când acesta nu mai este cu noi. Este ușor să iertăm pe cei ce ne-au greșit când aceștia au murit sau nu mai sunt cu noi. În primul rând că
nemaifiind cu noi, nu ne mai deranjează. Apoi, ne amintim doar cele bune și le simțim lipsa, astfel apare dorul…
Icoana acestora e spălată de ce ne deranjează.
De aceea despărțirile sunt urmate de împăcări, apoi iar de despărțiri… iar și iar…
142
Oamenii nu văd că ceea ce simt când celălalt nu mai e cu ei, nu este reprezentativ pentru ce simt când sunt efectiv cu celălalt. Când ești cu celălalt, te deranjează mici căcaturi, spuse și nespuse, făcute și nefăcute. În plus, dorințele de mai bine, de mai mult… fac să apară monstrul în fiecare... fiecare are monstrul lui. Monstrului ăstuia îi este frică de libertatea celuilalt, de ce poate pierde…
Când nu ești cu celălalt, nu ai ce pierde, eventual doar să
câștigi sau să nu câștigi, dar nu ai ce pierde că nu ai nimic... doar o speranță… de aceea, nu apare frica, ci doar o dorință, un dor, o tânjire...
Cât de influențate sau nu sunt simțirile noastre de ce simte sau consideră celălalt?
Cât de libere sunt simțirile noastre?
Simțirile libere sunt cele care nu cer nimic.
Cele influențate de, sunt cele care sunt contextuale, care depind de celălalt, de reciprocitate într-un fel… ele cer întotdeauna ceva, fie de la celălalt, fie de la noi. Fie vor să
repare ceva... de exemplu, imaginea de sine, fie să
recapete valoarea de sine… sau altceva.
E foarte ușor să iubim pe cineva când nu (mai) suntem cu el. E greu să-l iubim când suntem cu el...
Iubirea nu înseamnă vreau să fiu cu tine?
Și atunci, de ce când suntem cu cineva nu lăsăm asta să
se întâmple?
De ce ne (pre)ocupăm atunci cu altele?
De ce adoptăm atitudini și fapte care conduc către sufocarea, îndepărtarea iubirii, adică de ce ne îndreptăm către revendicări justificate de drepturi de proprietate, de corect-incorect, bine-rău?
143
31. Despre ușurința de a iubi și greutatea de a nu iubi
"Este ușor să-l iubești pe cel care te lasă așa cum ești, care nu-ți cere nimic, căruia îi este suficient atât cât ești, cât poți..."
Întotdeauna este ușor să iubești. Greu e să te împotrivești neiubirii. E un efort în van, fără sorți de izbândă vreodată.
Cel căruia îi este suficient că ești nu creează nicio presiune asupra ta, nu te condiționează. Te lasă așa cum ești.
Astfel, nu te mai împotrivești condiționărilor lui și nici nu mai încerci să le îndeplinești. Nu mai depui efort...
Deci, faci ce e mai ușor – să iubești, dacă asta simți.
Dar nimeni nu te poate forța cu adevărat să te conformezi condiționărilor și poți oricând să nu te împotrivești. De fapt e cel mai ușor așa. Doar să vrei, să fii de acord.
Deci, toți sunt la fel de ușor de iubit. Doar să fii liber. Liber de condiționările, de vrutele celui pe care vrei să-l iubești.
Să nu-l mai condiționezi pe acesta de lipsa condiționărilor lui față de tine. Altfel, dacă ții la corectitudine, la dreptate, la libertatea ta, paradoxal te vei simți constrâns, neliber.
Dacă îți aperi libertatea, ți-o vei pierde, trăind perpetuu în iluzia luptei pentru libertate, care se va transforma încet-încet în lupta pentru putere – puterea de a impune binele (iubirea) și dreptatea (adevărul)... chiar libertatea...