Joc de copii
1. Se razboiesc mortii în aer.
Trec prin trupurile noastre,
prin zidurile noastre,
prin copacii nostri,
prin pâinea noastra,
prin respiratia noastra,
suierând.
Subtiri, elastici, o, fina alifie
vindecând vesnicia
de ranile provocate de viata.
2. O mie de morti, nesfârsiti,
cu plete lungi, albe,
se-asaza gânditori, încet
în mare.
Pestii se îneaca în carnea lor tulbure,
rechinii se frâng în vorbele lor solzoase
lipite de barba.
Cad peste ei portiuni lenese de lumi.
Verzi pasari rapitoare le rup hartane grele din
trup.
Ei mesteca linistiti,
invizibili si verticali,
betelul gândurilor statice.
Marea însasi
se cutremura în nemiscarea lor.
3. De lapte, palpabili, gingasi,
mortii circula prin venele noastre.
Ghimpii ni-i sug, pamântul
ni-i suge. Îi sugem chiar noi
din propriile vene sau din
venele altora.
Câteodata, unui mort, vie
îi ramâne inima. Da, exista
printre vii,
oameni cu doua inimi.
4. Ara pasarile câmpia de aer
si seamana mortii.
Mortii încoltesc, mortii
cresc vertiginos si înfloresc
stele deasupra
geografiei vietii.
5. Mortii cultiva-ntre pamânt si cer
savane de jar, încâlcite.
Vaca Universului se hraneste
cu trosnindele tulpini arzânde.
Uneori radacinile patrund
adânc în pamânt
nascând hergheliile fluide ale oceanelor.
Florile — neasemuitele flori de jar —
coc în miezul lor pe înteleptii lumii,
iar frunzele, fluide, la vremea-nfierarii,
trec în elefanti, în ursi, albine sau hiene.
Tremura savanele în aer
cu mantii de Sahare vii pe umeri.
6. Mortii poarta pe umere corabii grele
— îngemanati, în marile vorbirii,
cu laptele cosmic.
Mortii violent ciocnesc între ele corabii
grele —
unele corabii sunt negre si au
arborate pe catarg surâsul însusi al
Mortii;
altele sunt albe ca laptele,
altele verzui,
dar cele mai multe sunt stravezii
si elastice. Toate
poarta în ele un eu, ce se impune
vertiginos.
Mortii mistuie în tacere eventualele epave,
redându-le
forma initiala de cuvânt primitiv,
de sunet.
7. Uite-i: goi, frumosi, puri,
culcati unul lânga altul, cu ochi închisi,
nemiscati,
calzi, mortii.
La marginea marii alcatuiesc plaja.
Vara, le împrumutam, zile lungi, sufletele
noastre.
Iarna, fetele mortilor se-arunca în mare
si se-nchid în sufletul cerului.
8. Mortii torc luna câteodata
si din fire subtiri fac rochii de dantela
pentru Doamna Timpului.
O, sa vezi imensa lor sezatoare
întinsa pe ogoare, pe drumuri, pe sate...
Glumele lor, cântecele lor, focurile lor de seara
aduc iarna, spumoasa de ursi.
9. Numai copiii se-nteleg, în joaca lor,
cu mortii.
Sa-i vezi cum se-mbratiseaza,
cum se saruta,
parca s-ar cunoaste de când lumea.