9
Când ochii mei cu geamat se crapa — univers
Necunoscuta vina mi-e inima si strig
Înlantuit de sânge sub clopotul de frig.
Ma fierb sarate visuri si-s rastignit în mers.
M-am strâns din ceruri large si viata-mi este
frâu.
M-am smuls nemarginirii si timpul infinit
Infern scaldat de iarna în mine-a rascolit,
De stâncile revoltei zdrobindu-ma sub grâu.
M-au aruncat din ceruri — în razvratiri,
sihastrul —
Întunecate stele; dar cum mai viu mi-e astrul
Eu voi atinge gheata când densul zbor
ma-nvolta,
Voi stinge noaptea-n lume, urcând a vietii
bolta...
Vapai, robit de viscol avan ma înserara.
Mi-e áripa câmpia, si mama si fecioara.