Nins fără oprire
Zapada încrâncena vetrele
Pastorilor negri sub bucium si iar
La focul târziu cum ma îngheata jalea
Îti trimit copilele de spaima, sa-l plânga
Pe neauzitul Vasile Poenaru arzând
Sub lespezile noptii. Materie, devora din
adâncuri
O lacrima imensa ca o sarbatoare, si cazi
În inima ei precum veninul în muscatura
viperei, precum
În mare uraganul, si ma doresti nespus. Si
ochiul
Meu ca un blestem de piatra te supune. Sunt
Nins fara oprire. Tu iarasi fugi din tine,
Soarele tace mai beat cu fiece copil,
Ma înalt luminos în strigatul tau cu frenezia
unei rani,
Iar a muri înseamna a mai vesti putin.
Materie, aud cum Muntele ma striga,
În templul tineretii te caut si te vreau,
Asemeni unei flacari ce biruie padurea
Îti sunt. Si oamenii se nasc în jurul jertfei mele
Ca niste raze.