Fruntea pământului
Vine toamna, constelatii negre izbucnesc în vie,
Fruntea pamântului se umple de gânduri —
I le poti ghici pe sub brazde, i le
Sorbi cu talpile goale.
În valuri tot mai lente si mai decolorate
Iarba loveste tarmul ceresc,
Se lasa moale sub pluguri apoi
Si moare —
Zâmbet pe chipurile zarii.
Ograda zdrobeste strugurii
Zilelor si-ai noptilor
Si te îndestuleaza cu mustul
Copilariei.
Vine toamna, stelele poposesc pe pamânt
Si ca o presimtire a ninsorii
Gândurile tale cad peste brazde
Însamântându-le cu vesnicie.