VEAC
Cu patima înfiptă-n creier,
pompați dintre ziduri în umedul burg
cu rechinii atrași de sîngele proaspăt
de pretutindeni oamenii curg.
Lacomi, tăcuți
se adaugă ghemului viu
tot mai fără măsură tînjind
spre miezul ce se oferă.
Lacomi, tăcuți – oamenii speră.
Dar unde sînt primii veniți
asudînd cu brațele pline spre margini?!
Primii veniți sînt călcați în picioare,
val după val e călcat în picioare
de valuri pîndite de-amenințate . . .
Cum am mai spus:
cu nările-n vînt
pierdeți de cîștiguri oamnenii sînt –
aleargă bezmetici și nu prind de veste
că tîrgul e spart!
și-afară de zațul final
nimic nu mai este.