PĂMÎNT
Orinde merg, ajung la țară
jur împrejur tîrzie toamnă
ploi milenare ruinează
înfățișarea mea de doamnă.
Pămînturile nearate
îmi ies 'nainte ca o vină
Ochii închid, trecînd, dar ele
în urma mea încep să vină.
Pămînt în spate și în față
boi care trebe prinși la plug
– de contradicții sfîșiată
eu peste miriști fug și fug . . .
Și cad, cu spaimă atingînd
pămîntul, ca-ntr-o altă viață:
copil care se vrea în brațe.
O creme plîngem laolaltă;
cu bulgări mari el plînge iară,
plugul sub mînă îmi împinge,
semințe-n poală, grîu de vară.
Dar eu nu îmi aduc aminte
brazda să tai, să semăn grîu.
De umilință plîng, de dor,
pămîntul plînge, ploi curg rîu.
Oriunde merg, ajung la țară –
prin zile lungi, pămînt de vară,
Cît ne grăbim nu-i de ajuns,
unii culeg, iar alții cară.
Noi treierăm și de o vreme
mîinile ard, genunchii mor,
dar treierăm, tot urmărind
vîntul cum bate cîte-un nor.
Cînd seara vine, la lămpașe,
mai treierăm, în ochi cu ace,
neîncetînd să dezlegăm
grîul de pleavă, cum se face.
Pleava ușor se risipește
dar grîul curge ca un rîu
și uneori, ne înecăm
în mări de grîu, în mări de grîu . . .
Oriunde merg ajung la țară
și peste dealuri iarnă este
– rănile amorțite par
și plînsu-ngheață în ferestre.
Cînd noaptea se revarsă-n ziuă
eu ca un fulg pe lume vin,
alunecînd către pămînt
atît de lin, atît de lin . . .
Hectare-n șes, hectre-n deal,
o nesfîrșire albă sînt.
Uitare, somn, tăcere, pace.
Doar timpul bate – veșnic vînt.
– Oriunde merg ajung la țară
la nunta ce-mi aduc aminte
mireasa aștepta plîngînd
un mire fără de cuvinte.
Restul se zbate-n întuneric
și oarbe-s nopțile ce vin
afară cîmpurile negre
supuse cad sub cerul plin.
Ce a urmat este un lanț
– miri și mirese fără dor,
părinții se tocmesc la zestre,
pămînturile-mpart și mor.
Hectre-n deal, hectare-n șes
grădini de pruni și cîte-o vie
spre primăvară cheamă-n cor
cu-o voce cunoscută mie.
Din casele orășenești
un drum fără de pas mă cară,
către pămîntul ce începe
ca o iubire să mă doară.
Firavă stau, cu mîini timide
de fața mea un plug de fum:
ceva mă-mpinge la arat
problema e că nu știu cum.
Plîngînd pornesc, brazdele cad,
pagini într-o străveche carte.
Lacrimi și sînge și pămînt
de adevăr m-apropie, ori moarte.
Hectare-n deal, hectare-n șes
plugul împing pînă în zori
Abia aștept să vină seara
și ziua ar, de-atîtea ori . . .