PROFEȚII
La-ncheietura cerurilor cu pămîntul
eternitatea vine ca un vînt –
cu întrebări arzînd în minte
profeții astfel se adapă
și coborînd peste podișuri
se-mprăștie în rîuri de cuvinte . . .
Cum deci să nu dispară uneori
ca niște storși de apă nori
și alteori cu patimă sunt rupți
din trupul lor sorbit peste privire:
cu cît s-au înălțat mai sus
în locul lor tălăzuiesc
mări de credință și iubire!
Profeți cu smoală adăpați,
spălați în fic, vărsați la fiare –
prin gîtul vostru a trecut
înecul apelor barbare!
Tot mai puțini sînteși,
împinși
de-o tot mai mare însetare
și înșelați de golul din cuvinte
voi v-ați retras din viață-n minte.