MUZICĂ
În burta timpului închis
omul tînjește în afară.
și iată-l izbucnind ca un dezastru,
la dreapta lui femeia-i astru,
iar fiii sînt nuclee-nfierbîntate
luptîndu-se pentru pămînt
– pe toți îi înfrînează din cădere
un tainic fir, închis peste vedere,
un tainic fir pe care omu-l rupe
tras printre arcuri de putere,
împins din ce în ce mai sus
din răsărit către apus.
Pînă din nou e capturat
și i se dă un țel, un drum –
cum clocotesc popoarele și ard
lăsînd trecutu-nvăluit în fum!
Pe lumea asta-nvălmășată
profeții-s urne de tăcere
și peste trupul nostru bucuros
trece un vultur de durere.