RĂDĂCINI REFUZATE
Pe pavaje umblînd
e ca și cum în genunchi aș umbla;
restul – necompensat –
se zbate printre crucile din Apuseni
cum cozile pierdute
de șopîrle.
Și îmi aduc și le lipesc
picioarele de la genunghi în jos,
dar ele calc-n scîrbă trotuarul
și țipă gleznele nealinate
cînd peste linii de tramvai
scrînește cîte-un os de poezie.
Mă pomenesc ieșită dintr-un gînd
iar pe genunchii goi umblînd.
Ele, tălpile cu rădăcini,
cum cozile înstrăinate
de șopîrle
se zbat prin cimitirele moțești
și cînd le frige cîte-o stea
învată de la cîini să urle.