PICTORUL
Te-nchizi pe mine ca un lacăt
și mă zidești, 'naltă zidire.
De-o parte lumea, de cealaltă eu
cu-o lumînare de-amintire.
Cu sufletul pictez pereții,
scenele-s de contraste grele:
faptele bune luminate
de-ntunecimea celor rele.
Pictez cu trupul și cu mintea,
în beznă mai pictez cum pot.
Pictez în coaste și-n genunchi,
viața pictez și drumul tot.
Dar de o vreme, cineva
pictează el la mine – iară:
ochii și gura îmi apar
precum o ușă descuiată.