PRIN MOZAICUL BARURILOR
Dobăie toboșarul în mijlocul satului,
vorbind despre mine
ca despre puieții
încărcați în camioane spre oraș;
că de-acuma-s copac
în brațe cu simțuri ciudate,
iar rădăcina-i retragerea lentă
din ochiul inconștienței, opac
Așa vorbind
cum de impozite și morți –
mi-l amintesc cu doba de grumaz
bătînd neutru și oraculos,
cu sunete oprite-n barbă
și-abia de-acolo aruncate jos.
Așa vorbind – ori ce știu eu!
prin mozaicul barurilor
glasul său
culoare e în plus
ce o absoarbe
găvanele cafelei, oarbe, oarbe . . .