Era o zi toridă de august când la ţară fiind,mă striga bunica cu tărie de parcă se sfârşea lumea,întorcându-mă din cămară,mai aud o voce pe lângă cea a bunicii,era o voce de fecioară,copila vecinei bunicilor mei pe nume Ana,bunica voia ca să-mi facă cunoştinţă cu acea fată,dar eu din fire extrem de timid,chiar aş spune cu riscul de-a forţa nota,autist,dacă nu total,măcar cu un început, am luat-o înapoi spre cămară cu viteza luminii şi primul lucru pe care l-am făcut a fost să mă urc în pod prefăcându-mă că caut ceva foarte important şi necesar,după multe parlamentări şi vociferări dându-şi seama de timiditatea mea,Ana a plecat acasă şi într-un târziu vocea răguşită a bunicii răsuna în toată casa: -Emanuel,poţi să cobori,că Ana tocmai a plecat.Şi aşa a început prima mea aventură amoroasă cu o tergiversare.
Înăuntrul meu a fost prima mare bătălie între sentimente,prima mare contradicţie,pe undeva aş fi vrut ca să cobor şi s-o îmbrăţişez pe Ana ,dar parcă ceva ,mă ţinea pe loc spunându-mi că pentru moment e mai bine aşa.
Poate că şi religiozitatea mea dusă la extrem a contibuit din plin,comuna în care se află bunicii mei este la şase kilometri de Iaşi,în direcţia Copoului,unde prin definiţie habotnicismul este la el acasă.
De multe ori am auzit-o pe bunica care fiind întrebată cu cine merge la câmp,răspunzând:
-Cu Dumnezeu şi Maica Domnului.Eu sunt mult prea mic la doar douăsprezece ani,pentru a înţelege una ca aceasta,dar simt deja o puternică chemare spre tainele teologiei şi a filosofiei totodată.
Nu-mi amintesc vreo dimineaţă sau seară fără ca bunicii mei împreună cu mine să nu ne fi rugat,în Iaşi acasă la părinţii mei mai sunt şi zile fără momente de înălţare,dar aici acestea n-au existat niciodată.Şi nu doar bunicii mergeau împreună cu Dumnezeu peste tot,ci toată comunitatea de la generaţii la generaţii,creştinismul s-a transmis inexorabil şi totodată inevitabil,seara după o zi extenuantă la câmp sau la grădină,bunicii se spălau şi se îmbrăcau frumos pentru a fi prezenţi la Paraclisul Maicii Domnului,care se ţine cu ocazia postului în apropierea Sfintei Maria,aşa că eram şi eu bineînţeles prezent la biserică alături de ei,Paraclisul fiiind in august,iarcum şcoala incepe doar în septembrie,pot spune că seară de seară îmi făceam apariţia la biserică.
Cu ocazia Sfintei Maria,la noi în comună se ţine un târg de suveniruri,îmi amintesc mereu că bunicii îmi cumpărau câte o jucărie,ba uneori câte un fluier,cu care deranjam seara vecinii,câteodată o pereche de ochelari,în luna august se purtau destul de mult,acele tarabe erau de-a dreptul luate cu asalt de către toţi copiii comunei,vânzătorii erau de regulă din cealaltă parte a ţării,de prin Bucureşti ,Craiova sau Brăila,ei făceau şi câte douăsprezece ore pe drum,dar la sfârşitul zilei se merita pentru că vânzarile erau enorme,practic plecau acasă fără marfă,dar cu un sac de bani.
Uneori lumea strângea bani pentru această ocazie,încă de la finele sărbătorilor Pascale,adică de vreo patru luni,iar în două zile de sărbătoare îi cheltuiau pentru plăcerile celor mici,care cum era şi normal savurau fiecare clipă.Se spune că Sfânta Maria este protectoarea tuturor,şi că ea este cea mai bună călăuză în viaţă,iar tot ce se întâmplă la noi în comună în prejma sărbătorii nu face decât să confirme biblia,pentru că de regulă în această perioadă a anului nu se îmbolnăveşte nimeni şi nimeni nu moare.
Înăuntrul bisericii mereu am fost fascinat de bolta şi picturile din interiorul acesteia,după literatură, pictura a fost cea de-a doua mare iubire a mea,în concluzie după visul de a deveni un mare scriitor,pictura îmi dădea mereu târcoale în alegerea drumului pe care orişicine trebuie să-l urmeze în viaţă.Dintotdeauna vitraliile au fost marea mea admiraţie pentru pictură şi inclusic în biserici,dacă doreşti să admiri un vitraliu în ziua de azi îl poţi face doar la o biserică sau la vreo mare mănăstire sau mitropolie,aşa cum spre norocul meu există în Iaşi.
Pe lângă vitralii,într-un lăcaş de cult mă mai frapează picturile pe pânză,care înconjoară interiorul încăperilor,apoi felul în care sunt pictaţi pereţii de jur împrejur dau un aer divin oricărui lăcaş de cult.Dacă lumea pleca imediat după terminarea slujbei religioase,eu eram cuprins de-o metafizică contiună,cu greu păşeam scărilela coborârea din scoruş,probabil că şi clopotniţa aflată deasupra mea îmi impunea o stare de melancolie când sunetul clopotelor răsuna peste întreaga comună,eu fiind la doar doi metri deasupra lor şi auzind zgomotul lanţurilor de care se trăgea cu o forţă uriaşă.pur şi simplu mi se făcea pielea de găină,aşa cum se spune în popor.
La întoarcere spre casă,mai întotdeauna admiram grădinile sătenilor aşezate în faţa caselor cu foarte mult tact,unele erau pline de trandafiri,altele cu lalele,dar majoritatea conţineau o combinaţie vastă de flori începând de la garoafe şi terminând cu crini sălbatici care dădeau un ornament de zile mari.Tot în drum spre casă,seara la lumina lunii tinerii din comună se adunau în curtea şcolii gimnaziale de altfel singura din comună,şi de regulă doar o astel de şcoală se afla şi-n restul comunelor din împrejurul Iaşului,liceele,facultăţile,toate fiind situate în Iaşi,tinerii din comună cu toţii frecventau şcolile superioare la Iaşi,dar să revin la curtea şcolii gimnaziale,unde tinerii adunaţi în cerc povesteau aproape totul despre nimic,mereu la finalul serii se lasă cu un râs foarte apăsat din partea lor.
Eu fiind prea mic nu prea înţelegeam recenzia povestirilor,doar aşa aleatoriu mai prindeam şi eu câte o glumă din mers, acolo unde erau şi fete în cerc de jur împrejur,fete foarte frumoase de altfel,fiind mezinul grupului nu prea eram luat în seamă de către acestea, îmi aduc perfect aminte cum acolo se formau perechi care în anume momente de intimitate se sărutau cu o pasiune ieşită din comun pe treptele şcolii sau uneori într-o sală de clasă.
Dorinţa sau himera efemeră din capul meu pe vremea aceea,era ca eu şi Ana frumoasa mea vecină,care de altfel mă simpatiza,să fim în locul unora dintre acele cupluri care se sărutau cu pasiune pe scările sau în incinta şcolii.Dar ea cum avusese parte de-o educaţie dură şi severă,mama ei fiind puţin mai laxă cu ea,dar în schimb tatăl ei cadru militar fiind,o ţinea cât se putea din scurt.Ana n-avea voie să părăsească incinta curţii,seara după orele douăzeci decât însoţită şi atunci doar la biserică sau în vizită la câteva rudenii mai apropiate,chiar şi ziua avea parte de foarte puţină libertate,doar până la cooperativa comunei sau în vizită la cineva apropiat,dar niciodată nu pleca fără ca în prealabil să-şi anunţe părinţii.
De regulă în zilele toride ale verii majoritatea tinerilor plecau la scăldat în toiul zilei la râul care stăbate comuna,când un verişor mai mare venea să mă ceară de la bunica şi aceasta se afla într-o zi bună şi-mi dădea acceptul,mergeam şi eu bucuros,ca să mă scald la râu,dar pot spune cu mâna pe inimă că ori de câte ori m-am uitat îndelung după Ana n-am văzut-o niciodată.Probabil mirajul costumului de baie feminin mă împingea să fac asta,şi aşa orice fată pe care o vedeam la râu în costum de baie,îmi făcea transferul la Ana.
Uneori când veneam acasă o vedeam în curte făcând câte ceva,casele noastre erau vizavi şi instantaneu mi-o imaginam la râu în costum de baie,câteodată aveam impresia,poate o mai am şi astăzi cum că imaginaţia subiectului poate fi mai presus decât obiectul însuşi.Şi aşa se scurgeau zilele în luna lui august cu mari speranţe şi mici realizări dar mereu cu o brumă de optimism în suflet.
Seara când bunicii mei şi părinţii ei stăteau pe banca din faţa casei la o mică poveste,în speţă mai mereu o recenzie a zilei aflată pe sfârşit ,de câteva ori s-a nimerit ca să fim alături,eu stăteam pe jos pe covorul frumos de iarbă verde,iar Ana majoritatea timpului stătea pe bancă,dar n-am îndrăznit niciodată să-i spun ceea ce simt,dar în sinea mea nu mă gândeam decât la ea şi instantaneu mă cuprindea o stare de metafizică aproape inexorabilă.Ea mereu veselă,cu zămbetul pe buze,vorbăreaţă,dar eu atât timp cât ea era de faţă la discuţii,luasem poziţia ghiocelului.
Din când în când ea mă întreba câte ceva,dar mai întotdeauna răspunsurile mele erau laconice,ceea ce nu făcea altceva decât să taie din faşă orice fel de continuare a discuţiei,dând timpul înapoi realizez că a fost o mare insolenţă din partea mea,dar pur şi simplu prezenţa ei mă lăsa fără cuvinte.Când ea nu-şi făcea apariţia,deşi eu eram cel mai mic din grup ,aveam o gură spartă şi vorbeam mai mult ca toţi,eram de neoprit,câteodată omul vorbeşte şi fără de el.
Câteodată o zi de vară poate fi echivalentă cu un secol sau poate chiar cu un milenium,în special în mediul rural unde toată lumea se trezeşte vara la orele patru,maxim cinci,când deja afară există o brumă de lumină,de pe la orele cinci se începe munca pe câmp şi se contiună până la orele amiezii,când soarele pătrunzător provoacă o osteneală de nedescris,chiar şi pentru cei mai devotaţi mucitori ai câmpului,care iau o pauză binemeritată de altfel,dar după ce trec orele amiezii caniculare,tăranii îşi reiau muncile agricole până aproape de lăsarea serii,când dacă este cazul şi acum este,fac o baie rapidă îşi schimbă hainele de câmp cu cele de duminică,şi merg cu toţii la biserică pentru a asista la slujba de seară,după care cei care mai au energie şi nu sunt morţi de osteneală după efortul depus peste zi,mai stau la o poveste pe banca mereu răbdătoare şi ascultătoare de poveşti din faţa casei.
Stau uneori şi mă gândesc cum că omul are şi a avut energii nebănuite pe care le scoate la iveală când este vorba de vreo voluptate sau vanitate de-al lui,chiar dacă el pare la capătul puterilor.Odată cu trecerea sărbătorii de Sfânta Maria,mereu începeam să mă gândesc la şcoală şi implicit la lucrurile care sunt necesare pentru începerea ei,rechizite,haine de calitate,pantofi de calitate,deşi de la locuinţa noastră din Iaşi şi până la şcoala generală unde îmi tocesc coatele,fie vorba între noi există o anumită distanţă,dar niciodată n-am folosit un mijloc de transport în comun,deşi în faţa blocului este amplasată o staţie pentru mijloacele în comun,de aceea pantofi trebuie să fie de calitate,apoi dar nu cele din urmă rechizitele care sunt vitale în viaţa unui elev,la rândul şi ele trbuie să fie de calitate extra.Dintr-o dată gândindu-mă la toate acestea,m-a cuprins o stare de nostalgie care de regulă ţine până la venirea mea la Iaşi,aşadar zilele mele la ţară erau numărate pentru acea vacanţă şi inclusiv opentru acel an în curs probabil,urma să mă întorc doar pentru câteva zile în vacanţa de iarnă dintre Crăciun şi Sfântul Ioan,dar acele zile se scurgeau atât de repede întrucât nici măcar nu-ţi dădeai seama de importanţa şi semnificaţia lor.De aceea în ultimele zile de vacanţă la ţară am încercat să fac tot posibilul ca să mă simt bine şi într-un final să combin utilul cu plăcutul,mergeam la pescuit la râu şi mereu încercam să nu vin acasă cu mâna goală,un ultim joc de fotbal în curtea şcolii generale, care la sfârşit se lăsa cu o strângere cordială de mână şi cu o ultimă poveste nocturnă în incinta aceleaşi şcoli şi nu în ultimul rând cu o ultimă filă întoarsă şi cu sfârşitul unei cărţi pe care am devorat-o în ultimele două săptămâni petrecute aici.O ultimă privire aruncată peste drum,în curtea casei vecinului,pentru a vedea-o pe Ana şi chipul ei fermecător care îmi rămâne pentru mult timp în memorie,chiar şi după începerea şcolii şi cu noile colege de clasă, frumoase şi ele de altfel,dar gândul îmi era tot la Ana,deşi spre ruşinea mea emoţia şi-a spus cuvântul şi în ultima seară de vacanţă la ţară când buniciii mei şi părinţii ei au stat la o poveste pe banca din faţa casei,bancă pe care a fost prezentă şi Ana,dar eu văzând-o m-a cuprins o complexitate de gânduri instantaneu şi am preferat de citit cartea,în comparaţie cu un rămas bun adresat cordial ei.
Rămas bun pe care l-am adresat puţin mai devreme tuturor tovarăşilor de joacă,care mi-au ţinut companie pe durata întregii vacanţe.
Totodată ultima seară petrecută aici am ţinut să fie una specială,din prisma rugăciunilor de seară,de aceea am luat cartea de rugăciuni a bunicii şi am început să citesc din ea,bunica fiind afară pe bancă,la un moment dat am găsit un trifoi cu patru foi aşezat cu tact pe pagină,peste câteva pagini am găsit încă unul asemănător,moment în care m-a cuprins o stare de fericire,dar în sinea mea mă gândeam la fericirea bunicii mele care sunt ferm convins că are amintiri frumoase legate de aceste însemnări,orice însemnare reprezintă o amintire,iar amintirea nu are rolul doar de a conserva ci şi de a amplifica semnificaţia unui moment,a unei trăiri,a unui entuziasm.
În fiecare seară ca şi în fiecare dimineaţă de altfel,bunica mea îmi pieptăna vreo zece minute părul,dacă seara nu era întotdeauna necesar,dimineaţa după trezire chiar că necesita aşa ceva,la noi în comună nu există frizerie,cea mai apropiată era la Iaşi,în speţă la şaşe kilometri,iar părinţii când mă duceau pentru un sfârşit de săptămână acasă pentru a-mi schimba hainele,şi a le spăla profesional pe cele vechi,de regulă frizeriile erau închise,sâmbăta au un program foarte scurt doar trei ore dimineaţa,iar duminica sunt toate închise şi aşa peste vacanţă aveam părul puţin cam mare,iar o aranjare frumoasă a lui era o prioritate pentru bunica mea în fiecare dimineaţă şi seara în special când participam la slujba de seară la biserica deosebit de frumoasă din centrul comunei.
Dimineaţa m-am trezit cu o stare de regret în suflet,pentru că timp de un an de zile n-am să mai gust din fructul libertăţii şi a plăcerii care este vacanţa de vară cu toate aventurile ei,iluziile ei şi uneori deziluziile ei,cu simplul fapt că odată ieşit din bloc şi uitându-mă în zare n-am s-o mai văd pe Ana,ci doar necunoscuţi grăbiţi,doar feţe palide care inexorabil tind să se transforme în cadavre vii,dacă aici în comună tot omul îţi dă un bună ziua,indiferent că te cunoaşte sau nu,la Iaşi oamenii trec indiferenţi privind doar drept fără ca să schiţeze cel mai mic gest chiar şi un salut mişcând puţin capul în jos,este prea mult pentru unii,de aceea viaţa la ţară poate fi palpitantă,în schimb la oraş viaţa poate fi considerată o fadă de zile mari.
Gara din comună nu se află la mare depărtare faţă de casa bunicilor cred maxim patrusute de metri şi asta cu exagerare,de la gară şi până acasă e o linie dreaptă în concluzie am viziune directă cu gara şi pot vedea cine vine şi cine pleacă într-acolo.Tot aşa în adâncul sufletului speram ca într-acea dimineaţă ca printr-o minune,mama să fi pierdut trenul să se fi trezit prea târziu,să se fi defectat trenul,şi să nu poată veni după mine,spun mama pentru că la rândul şi ea era în vacanţă,fiind profesoară intra şi ea în acea vacanţa de vară,tatăl fiind economist era mai mereu aferat şi nu prea avea timp şi pentru mine,de aceea mama era mai întotdeauna cea care venea după mine cum e şi cazul acum,sau cu mine când mă aducea la începutul vacanţei.
În momentul când am auzit trenul garând,am ieşit în stradă privind îndelugul străzii,în primul grup de oameni n-am zărit-o pe mama,dar pe undeva ştiam că ea are pasul mai mic şi că urmează ca să apară mai la urmă,alături de alte două trei doamne,aşa a şi fost,în al doilea grup,grupul doamnelor ca să zic aşa,am văzut-o având în mâna dreaptă o valiză pe role,unde urma ca eu să-mi pun toate lucrurile care s-au adunat pe parcursul vacanţei.În acel moment deşi afară era senin,am simţit că mi se întunecă vederea şi încet dar sigur cerul coboară peste mine,fluturii în stomac şi-au făcut şi ei simţită prezenţa,toate acestea pentru că în sinea mea mai doream puţină libertate,puţină distracţie lucruri care la Iaşi erau doar simple utopii.
Bagajele îmi erau pregătite din ziua precedentă,mamei nu-i rămânea altceva de făcut decât să le verifice pentru ca nu cumva să fi uitat ceva esenţial pe dinafară şi să ne luăm rămas bun de la bunici,pentru ca mai apoi să ne întoarcem cu următorul tren,care era doar la o oră distanţă plecare de cel cu care venise mama la noi.După ce mi-am sărutat cu pasiune bunicii,mi-am luat adio de la căţeluşa noastră Linda,am aruncat cu disperare o ultimă privire spre casa vecină în speranţa că o voi vedea măcar acum pe Ana,dar n-a fost să fie,probabil fiind şi dimineaţă Ana avea şi alte treburi prin casă,şi încă nu era prezentă în curte,drumul până la gară deşi distanţa este mică,l-am parcurs foarte anevoios,de obicei când părăseşti un loc drag ţie,o mulţime de amintiri şi regrete se abat asupra ta şi parcă o parte din tine rămâne acolo,aidoma s-a întâmplat şi în cazul meu,când parcă cineva mi-a turnat cu găleata plumb în picioare,îmi aduc perfect aminte cu mama mă întreba mereu...dacă mă simt bine,şi Emanuel grăbeşte-te puţin te rog,altfel pierdem cu siguranţă trenul!
Sunt convins că mama vorbea doar pentru ea,mintea mea era regresată în amintiri,iar vorbele mamei erau superfluu.Ajuns acasă ,am constatat că întreg universul din jurul meu s-a schimbat radical,parcă şi aerul inclusiv este cu mult schimbat faţă de cel de la ţară,singurul lucru pozitiv e că în scurt timp începe şcoala şi o să-mi revăd cu mari emoţii colegii de clasă şi sunt ferm convins că ne vom povesti la nesfârşit aventuri de vacanţă.
Dintre toate colegele de clasă,nici una nu seamănă cu Ana,poate aşa luată din depărtare una pe nume Raluca,care are banca de clasă la două rânduri în faţa mea,dacă nu mă înşeală memoria,dar toutuşi chipul Anei pare mai luminat,ce este izbitor de asemănător este că familia mea se cunoaşte foarte bine cu familia Ralucăi,sunt prieteni foarte apropiaţi,chiar se vizitează reciproc,ce este drept mai rar de vreo două -trei ori anual,dar totuşi o fac,la fel ca în cazul Anei când bunicii şi părinţii ei se vizitau reciproc.
Eu fiind o fire mai retrasă,am încercat să stau deoparte,în scurtele vizite pe care părinţii le făceau lor,dar la intarea părinţilor în casa Ralucăi aceasta din urmă îi întrebau mereu de prezenţa mea,iar ai mei mai întotdeauna se scuzau cum puteau de absenţa mea acolo,adevărul este că niciodată
n-am fost interesat de o asemenea vizită.Întotdeauna o întrevedere după vacanţa mare cu toţi colegii nu poate reprezenta decât un moment de bucurie.Dacă băieţii nu s-au schimbat foarte mult,noi creştem mult mai lent decât fetele,care fete au crescut în trei luni cât băieţii în trei ani,pur şi simplu câteva dintre ele sunt foarte greu de recunoscut,pe lângă înălţime au luat foarte mult şi în gabarit cum se zice pe la noi,au cu toate fund în pantaloni,pe deasupra cred că a venit timpul şi pentru sutien.
Uneori stau şi mă gândesc cum că o fată nu creşte,ci se naşte matură gata dezvoltată,din toate punctele de vedere,pregătită pentru viaţă,inclusiv pentru căsătorie,toate dar absolut toate,nu fac măcar o excepţie,au simţul matern foarte dezvoltat şi bineînţeles că acest simţ este unul nativ.
În prima zi de şcoală,deşi sunt în clasa a patra,emoţiile au fost la fel ca prima oră când am păşit voios şi plin de entuziasm treptele şcolii generale,mama a insistat să mă însoţeasca,probabil dintr-o fobie ca nu cumva să deteriorez buchetul imens şi frumos de altfel,de flori,dedicat doamnei învăţătoare şi posibil pentru o dicuţie cu aceasta legată de programa şcolară în curs de dezvoltare,cum şi mama este în domeniu au ţinut un lung discurs legat de această temă,după care mama s-a urcat direct în maşină şi cu viteza luminii s-a deplasat la şcoala ei unde îşi exercitează profesia,acolo este şi ea învăţătoare,iar simplul motiv pentru care eu n-am urmat-o acolo cu studiile este că şcoala unde studiez în prezent este cea mai apropiată de casă,iar şcoala unde profesează mama este cu mult mai îndepărtată decât cea prezentă,şi mă scuteşte de un drum foarte obositor sau la fel de un timp foarte îndelungat dacă ar fi ca s-o aştept pe mama până la finalul orelor de curs,pe urmă să vin cu ea cu maşina,asta ar însemna ca eu la douăsprezece după ce termin propiile cursuri să mai aştept încă două ore până la orele patrusprezece,când termină şi ea cursurile,după care să venim înpreună acasă,ar fi fost mult prea absurd.
De aceea am ales şcoala mai apropiată,deşi mama susţine că şcoala unde profesează ea este mult mai bună,se învaţă mult mai bine decât unde sunt eu în prezent,dar asta e ,câteodată în viaţă destinul şi hazardul sunt incontrolabile,pot îndrăzni a merge mai departe şi a susţine că-n viaţa fiecăruia dintre noi există o doză,o brumă de dadaism,cum probabil este şi normal să fie.Cum ar fi dacă am ştii cu toţii când vom muri,ce se va întâmpla mâine sau poimâine,ar fi complet fad,n-ar mai exista pic de tensiune,n-ar mai fi nicio controversă,iar din toate acestea la un loc ar rezulta o mare demitizare şi astfel progresul ar fi ţinut pe loc,iar viaţa ar deveni una cât se poate de anostă.Oricum timpul nu mai poate fi retrospectiv,mi-am asumat responsabilitatea pentru drumul ales în viaţă,inclusiv şcoala şi întrun final sunt ferm convins că n-am să regret alegerea făcută,măcar din prisma faptului că sunt într-o clasă cu foarte multe colege frumoase şi asta nu e puţin lucru,ţinând cont că în ziua de azi frumuseţea este foarte rară.
Momentan sunt fericit şi asta e tot ce contează,şcoala a început cu greu pentru mine gândul îmi era tot la zilele cu soare de vacanţă,dar una e una şi alta e alta,acum trebuie să mă adun şi să depăşesc momentul de visare şi euforie şi să mă concentrez asupra lecturii pe care o aprofundez din toată inima.
Dintre toate materile şcolare la care eu iau parte,literatura mă atrage cel mai mult,în special gramatica şi lingvistica pe care personal le consider esenţiale în viaţa fiecăruia dintre noi,nu poţi ca să ţii un dialog cu o persoană incultă,fără o dialectică bună,pur şi simplu te zgârie la urechi,o asemenea persoană te lasă într-o metafizică continuă,de aceea limba şi liteatura română este cursul meu preferat,pot spune cu mâna pe inimă că alături de istorie ,este motivul pentru care eu sunt prezent aici,de mic copil mi-am dorit ca să devin un mare scriitor,nu ştiu dacă visul se va transforma în realitate dar momentan eu sunt în devenire,iar prin definiţie devenirea reprezintă o perioadă de nelinişte,de căutări,de controverse,dar toate acestea adunate la final sunt ferm convins că vor duce la un progres,la o consacrare.După cum spuneam alături de literatură,istoria reprezintă o materie foarte importantă,pentru că ea redă mereu noţiunea timpului şi a spaţiului,ea prin definiţie nu lasă lucrurile să treacă în nefiinţă,în absolut,istoria le aduce mereu la suprafaţă,indiferent de împrejurări ea le aşează cu grijă pe tipar aşa cum au fost,cu plusuri cu minusuri,pozitive,negative,istoria nu minte niciodată,de aceea o ador la nesfârşit.
Pe lângă toate aceste argumente,ora de istorie ne este predată de cea mai frumoasă profesoară pe care ochii mei au văzut-o vreodată,dacă ar participa la Miss Univers,sunt sigur că ar câştiga concursul,pur şi simplu când îşi face apariţia în sala de clasă instantaneu se aşterne liniştea,şi toţii copiii îşi îndreaptă privirea înspre ea.Cred că şi complexul lui Oedip îşi joacă rolul aici,eu în nume personal o compar cu Zeiţa Venus,care nu s-a născut şi a crescut la fel ca toate,ci a apărut direct din mare la treizeci de ani ca fiind direct cea mai frumoasă femeie din lume,poate că şi acesta a fost un argument pentru care m-am îndrăgostit de istorie.
Zilele trec total diferit,de când sunt în plenitudinea cursurilor totul este schimbat în grila mea de program,şi-a făcut apariţia limita,lucruri pe care am voie să le fac,lucruri care acum îmi sunt interzise,sau mă rog îmi sunt limitate,cum ar fi joaca sau o poveste într-o curte de şcoală,acum cartea a devenit prioritară în grila mea de program,la şcoală carte,la bibliotecă aidoma,acasă carte,dar aşa se întâmplă când eşti în devenire,în creştere,trebuie ca să acumulezi mereu noi cunoştinţe,ca pe urmă să te foloseşti de ele mai târziu în viaţă,de aceea trebuie să ne plângem mai puţin.Prin definiţie perioada de devenire corespunde unei perioade agitate de contadicţii,când părinţii trebuie să fie constant lângă copiii lor,făcându-le acestora un program,ca pe urmă când această perioadă ia sfârşit totul devine mult mai clar,mult mai limpede şi mult mai relaxant,cu ceea ce am fost încărcaţi în perioada infantilă cu aceea vom merge toată viaţa,în concluzie nu doresc să fiu chiar ultimul ratat,de aceea trag puţin de mine,ca să nu regret definitiv mai târziu,când o să-mi apară responsabilitatea şi conştiinţa de sine.
Biblioteca centrală din Iaşi,e una dintre puţinele construcţii ridicate cu cap în ultimul timp,s-au ridicat o sumedenie de clădiri în ultima vreme,dar mai toate sunt fără gust,doar de dragul de a construi ceva,doar de dragul timpului pierdut ca să mă exprim mai bine s-au făcut aceste clădiri.Majoritatea sunt cu sticlă albastră,ceea ce face ca clădirea să pară şi mai ternă,acele clădiri din cărămidă arsă făcută manual au dispărut.iar în locul lor a apărut sticla.La bibliotecă mă simt în largul meu,sunt înconjurat de mii,zeci de mii de cărţi,pe lângă toate acestea personalul care îşi duce activitatea în bibliotecă este unul de mare bun simţ,am observat la ei o răbdare ieşită din comun,toţi copiii sunt trataţi regeşte,ceea ce nu face altceva decât să-mi sporească atracţia spre bibliotecă,unde săptămânal asta mi-am propus eu,să împrumut şi să citesc bineînţeles măcar o carte.Pe lângă materia şcolară destul de aglomerată,este drept,mai studiz acasă şi câte o carte de filosofie,filologie sau istorie,ceea ce mă face să mă cred parţial autodidact.Zilele trecute îndreptându-mă spre casă venind de la şcoală,am privit aleatoriu la un etaj superior al unui bloc pe lângă care treceam şi am zărit o fată frumoasă la una dintre ferestrele apartamentului în care locuia şi fata sunt sigur că m-a observat şi ea la rândul şi-a retras privirea o dată cu întreg corpul şi instantaneu s-a lăsat în jos.
Am observat-o totuşi ca fiind puţin ruşinată de situaţia de faţă,înainte ca ea să se lase în jos,dar cred până la urmă că este o reacţie normală de adolescentă aflată în căutări,şi totodată la bariera dintre sensibil şi finit,dar având într-un final inima mişcată de această haioasă întâmplare care mi-a marcat ziua.După ce mi-am terminat temele,recunosc că pe tot restul zilei mintea mi-a fost într-acolo,meditând la ce se gândeşte o adolescentă în asemenea situaţie.oare se gândeşte şi ea la mine..posibil.
Se spune că odată ce o fată îţi zâmbeşte,reprezintă că cel puţin pentru moment,ea te acceptă la sentimentul ei şi totodată lasă o portiţă deschisă pentru întrevederile ce pot urma,de un singur lucru sunt sigur însă,o asemenea situaţie,un asemenea zâmbet,iarna poate costa foarte scump sau mai rău e imposibil de primit,aşa că trebuie apreciat ca atare.Niciodată nimeni nu va avea tulburări spirituale şi de conştiinţă atâta vreme cât se va gândi la un lucru plăcut,iar eu acum mă gândesc doar la acel chip frumos,pe care l-am văzut zilele trecute.Venind de la şcoală,tot la orele amiezii ca de obicei,instantaneu privirea mi-a fugit fără voinţa mea interioară la acel etaj unde am văzut fata care aducea cu frumuseţea unei nopţi de vară,dar de data aceast nici urmă de ea,draperia era trasă,fără lumină înăuntru şi oricum cred că privirea mea era de prisos,pentru că acel geam aparţine camerei mari,unde sunt sigur că locuiesc părinţii ei şi camera mică unde probabil locuieşte ea n-are geam decât la balcon,ceea ce scade posibilitatea de a vedea-o în curând la acel fermecat geam,mai degrabă la bucătărie,când ea s-ar afla acolo pentru a consuma ceva.La şcoală m-am uitat atent după ea,când te îndrăgosteşti lulea de cineva,oriunde parcă îţi apare în cale,aşa şi cu mine în curte sau pe coridor,toate fetele pe care le zăream îmi aduceau cu ea la chip dar fireşte că în realitate n-am mai văzut-o pe mica prinţesă niciodată de atunci.
Singurul lucru pozitiv din toată căutarea aceasta vecină cu disperarea sau cu marota,constă că această căutare îmi ţine flacăra vie,aprinsă gata să explodeze în orice moment,e nestinsă şi asta îmi face numai bine ţinându-mă treaz în faţa realităţii.
Orice himeră,chiar fie ea şi efemeră aduce cu ea şi puţină adrenalină!
Nu la dapărtare de şcoală se află în construcţie o biserică,fundaţia şi o parte din construcţie e terminată,să zic jumătate din proiect,slujbele se ţin la subsol,care este amenajat provizoriu pentru aşa ceva,tot aici se şi spovedeşte,asta am urmărit cu atenţie pentru că în zilele care vin doresc şi eu ca să mă curăţ de păcate atâtea câte sunt.Afară este expus undeva în faţa uşii proiectul de construcţie a bisericii,care se estimează a fi gata în cinci -şase ani de acum înainte,biserica va avea două turnuri măreţe şi o clopotniţă uriaşă,de asemenea bolta va fi una foarte frumoasă,vor ieşi în relief picturile de pe ea şi vitraliile care mă vor lăsa mască la intrarea în biserică.Dar cum am spus,până atunci slujba se va ţine la subsol,iar primul pas în cunoaşterea bisericii îl voi face chiar astăzi în răspăr cu orele de curs,mă voi duce la liturghie chiar în pauza mare,cu riscul de a întârzia la ora următoare îmi urmez voinţa care vine de la interior şi mă îndrumă într-acolo.
Deşi e mijlocul săptămânii,subsolul bisericii aproape că s-a umplut,aproximativ o jumătate de oră cât am fost eu prezent acolo am simţit un grad ridicat de spiritualism,chiar şi aşa într-o improvizaţie,ce este adevărat foarte frumos amenajată,cu tablouri,sfeşnice şi mătăsuri,toate pe temă religioasă,aranjate cu foarte mult tact fac ca rugăciunea să fie bine primită.Tot la interiorul bisericii se află o staţie audio profesională având două boxe amplasate afară,toate acestea pentru credincioşii care la marile sărbători nu mai au loc la subsolul improvizat,iar dacă geamurile clasei sunt larg deschise,atunci slujba se poate auzi chiar din sala de clasă,un prilej de bucuri