Ortodoxie, postcomunism si neoliberalism. O critica teologico-politica by Catalin Raiu - HTML preview

morþilor de pe front. Zeci de mii de copii rãmãseserã orfani, þiate, acestea sã ia locul profesorilor laici din mãnãstire. Pe lãsaþi în grija nimãnui şi cu perspectiva unei vieþi pe stradã.

plan cultural, spectacolele de amploare date de copiii din Pentru mulþi dintre aceştia, proiectul stareþei Olga Gologan mãnãstire şi regizate de însãşi stareþa Olga Gologan atrãgeau de la mãnãstirea Bistriþa a însemnat şansa unei naşteri din mii de privitori din împrejurimi, într-un timp în care cine-nou: i-a luat la mãnãstire şi le-a oferit educaþie, un loc de matograful cu filme adesea foarte vulgare era la fel de cãutat muncã şi şansa de a-şi recãpãta demnitatea umanã refuzatã ca şi Internetul astãzi.1 Pe plan politic, Biserica se situeazã de cruzimea rãzboiului.

deasupra tuturor patimilor politice, dar propune valori larg acceptate de multe doctrine politice. Din pãcate, atitudinea partidelor este cãldicicã de cele mai multe ori, ceea ce face

Bisericã şi modernitate

ca aceste valori sã fie relativ puþin promovate în societate: dreptatea socialã, moralitatea, libertatea individualã, drep-

În contextul unitãþii Stat-Bisericã, toate teoriile sociale turile sociale, civile şi politice etc.

erau un fel de ramurã a ecleziologiei, optica Bisericii despre societate fiind, cu alte cuvinte, viziunea dominantã a statului. Modernitatea a produs despãrþirea apelor între puterea

Economia socialã

terestrã şi cea spiritualã, astfel încât câmpurile de dominaþie ale Statului şi ale Bisericii au devenit diferite. Biserica nu mai Din punct de vedere economic, se înþelege cã, într-o poate domina societatea, decât în mãsura în care aceasta îşi societate economicã, grija faþã de persoana umanã este mai doreşte, dar trebuie sã domine conştiinþele personale: accesul importantã decât obþinerea unui anumit capital. Binele in-la Împãrãþia lui Dumnezeu se face exclusiv prin Bisericã şi, dividual şi binele comun sunt scopurile finale ale oricãrei deci, prin închinarea întregii noastre vieþi şi conştiinþe Mân-asociaþii de indivizi întemeiatã pe liberul consens. Proiectul tuitorului Iisus Hristos. Prin urmare, Biserica lucreazã în so-nãscut în inima Epihariei Moisescu şi pus în practicã de Olga cietate de jos în sus, pornind din inima fiecãrui om. Reflecþia Gologan a devenit în scurt timp un fenomen social: sãtenii ei este, însã, valabilã pentru fiecare persoanã în parte, deci din împrejurimi îşi aduceau copiii la şcolile de acolo, dascãli pentru întreaga societate. În acest sens, însãşi existenþa Bise -

renumiþi ai locurilor vâlcene predau în instituþiile de învãþã -

ricii este încãrcatã de valenþe sociale, culturale, politice şi ecomânt ale mãnãstirii, care se autofinanþa vânzând obiecte de nomice.

„Fenomenul Bistriþa“ din perioada interbelicã devine 1 Ieromonah Siluan Antoci, Monahii ortodoxe purtãtoare de luminã în exemplul ideal. Pe plan social, mii de copii, victime indirecte întunericul comunist, volumul I, Doxologia, Iaşi, 2010.

152

Democraþia creºtinã

Fenomenul Bistriþa

153

vestimentaþie şi de artizanat. Tot acest ansamblu de activi tãþi îşi lãrgeşte propria bunãstare în detrimentul altora sau a so-socio-educaþionale se înscrie în ceea ce azi numim economie cietãþii. Libertatea trebuie privitã dinamic, ca un drept care socialã.

implicã întreaga societate. Ea presupune ca indivizii, grupu -

Nu întâmplãtor, Biserica Ortodoxã a fost prima instituþie rile şi comunitãþile, dar şi statul sã fie în mãsurã sã intervinã din spaþiul românesc care a pus în practicã, printr-un proiect împotriva inegalitãþilor. Forþa economiei sociale de piaþã stã de amploare şi durabil, ideile economiei sociale, la origine tot în faptul cã adunã în aceeaşi ecuaþie solidaritatea şi liber-un concept nãscut dintr-o reflecþie creştinã asupra societãþii.

tatea, responsabilitatea şi iniþiativa privatã.

Spre exemplu, în Italia la sfârşitul secolului XIX, mãrirea numãrului cetãþenilor cu drept de vot le-a permis partidelor de orientare socialistã sã intre în Parlament, unde au promo-

Decretul 410/1959

vat idei ale economiei sociale creştine în acord cu enciclica papalã Rerum novarum (1891). Au apãrut astfel noi instituþii: Încã din 1945, Securitatea a început procesul de golire locuri de recreaþie pentru muncitori, agenþii de recrutare a mãnãstirilor. Rând pe rând, şi maicile de la Bistriþa au fost a forþei de muncã, şcoli de comerþ, asociaþii de asistenþã cãlduros invitate „sã se încadreze în noua orânduire socialã“.

mutualã, bãnci cu caracter cooperativ şi mici întreprinderi Li se ofereau slujbe „oneste“ în „câmpul muncii“. Cele care comerciale care aveau ca scop nu profitul imediat, ci oferirea au rezistat tentaþiei mai mult impuse decât voluntare, au fost de locuri de muncã pentru persoanele defavorizate.

scoase din monahism în 1959. S-a început cu licenþiatele, Rezultat al mai multor idei politice (cooperativism, libe -

pentru ca mãnãstirea sã rãmânã fãrã conducere şi s-a con-ralism şi solidarism creştin), economia socialã se revendicã tinuat cu serii de câte douãzeci de maici, pânã când locul în primul rând din cel din urmã: solidarismul creştin nu vede a rãmas gol. Nici mãcar faptul cã Patriarhul Justinian Marina societatea ca pe o simplã adunare de indivizi, ci o descrie ca luase sub aripa sa mãnãstirea, devenitã stavropighie patri-pe o comunitate realã a persoanelor umane, în care familiile arhalã, nu a contat. Procedând aşa, comuniştii nu s-au rezu-mat la a se împotrivi Bisericii în general, ci au dovedit o sunt unitãþile fundamentale ale structurii sociale. Binele cruntã dorinþã de a-i confisca societãþii instrumentele de a comun al societãþii poate fi atins prin crearea sau instituþio -

se autoregla. Statul comunist a pus capãt „fenomenului nalizarea corporaþiilor (familii, asociaþii profesionale, breslele Bistriþa“ chiar când acesta începuse sã se maturizeze şi s-a diverselor meserii, asociaþiile voluntare etc.), fapt ce permite erijat el însuşi în rolul de pãrinte al orfanilor. Imaginile pre -

inserþia socialã şi economicã în societate a unor persoane care zentate de televiziunile strãine imediat dupã revoluþia din au deja o identitate bine definitã.

1989, cu felul în care erau trataþi copiii în orfelinatele co-Caracteristicile unei întreprinderi de tipul economiei muniste, au şocat întregul Occident. Şi, prin ochii lui, am sociale sunt solidaritatea între membrii, precum şi solidari-

înþeles şi noi adevãrul care ne era refuzat.

tatea lor cu restul societãþii: apar noi locuri de muncã, luptã Dar astãzi? Şi le mai aminteşte cineva?

împotriva sãrãciei, aşeazã persoana umanã deasupra luptei pentru capital etc. În plus, libertatea oferitã membrilor devine sinonimã cu responsabilitatea socialã, ce nu se reduce la autonomia individualã şi nu constã în faptul cã o persoanã Creştinul social în veşminte arhiereşti

155

nu a primit aprobarea nici de la ministrul de Rãzboi, Vintilã Brãtianu, nici de I.Gh. Duca, ministrul Instrucþiei Publice, şi s-a înscris profesor la Şcoala Normalã „Vasile Lupu“ din Bogzeşti, lângã Roman, predând limba românã şi religia la Creştinul social în veşminte arhiereşti

clasele primare. Cânta la stranã şi predica în fiecare dumi -

nicã, pentru cã nu avea veşminte arhiereşti ca sã poatã sluji.

Marea Unire din 1918 i-a oferit posibilitatea de a se implica în mai multe domenii ale vieþii publice: a înfiinþat, alã-

turi de alþi intelectuali ai vremii, o revistã de drept şi ştiinþe Ascuns ochilor istoricilor, episcopul Bartolomeu Stãnescu politice, precum şi Cercul de Studii Social-Creştine „Solidari -

era numit în epocã „filosoful social-creştin“. Asemenea oricãrei tatea“. În paginile revistelor editate şi-a prezentat reflecþia mari personalitãþi, a ieşit din viaþa publicã fãrã sã fie regretat.

intelectualã despre construcþia naþiunii, autonomia biseri -

ceascã, rolul ierarhului în eparhie, problemele economice şi sociale ale noului stat român.

Bartolomeu Stãnescu s-a nãscut la 25 august 1875 şi, dupã În 1920, a primit în grijã pãstorirea celei mai mari eparhii absolvirea Seminarului şi a Facultãþii de Teologie din Bucureşti, a fost trimis la Paris pentru continuarea studiilor.

din România Mare — a Râmnicului Noul-Severin — şi con-La Sorbona, a obþinut douã licenþe, în Litere (mai precis în ducerea revistei Biserica Ortodoxã Românã. În ambele funcþii, Sociologie) şi în Drept, iar mai apoi a început studiile de doc-a propus o reorganizare rapidã din temelii. În 1938, a intrat torat, sub îndrumarea profesorului Émile Durkheim, cu o în concediu pentru o perioadã de doi ani, dupã care s-a pen-tezã în domeniul filosofiei socio-politice, despre principiul sionat şi s-a retras la mãnãstirea Bistriþa unde în 1954 a şi autoritãþii. De altfel, întregul sãu discurs public este brodat trecut la Domnul. În perioada pensionãrii, a mers în mai în jurul ideilor de libertate şi autoritate.

multe rânduri la Paris, unde a studiat limbile englezã, ger-

În ianuarie 1914, a fost numit profesor titular la catedra manã şi italianã, pentru ca scrierile sale sã fie accesibile co-de Exegeza Noului Testament, unde avea o audienþã selectã, munitãþii ştiinþifice internaþionale: „Hotãrârea pe care am inclusiv din rândurile elitelor vremii: în câteva rânduri, Con-luat-o, ca sã intru în a treia pasã a vieþii mele, mi-a fost in-stantin Rãdulescu-Motru a audiat prelegerile sale. Începerea spiratã de Ea [Fecioara Maria], printr-un text din Sfânta Primului Rãzboi Mondial l-a lãsat cu greu convins sã se re-Scripturã, pe care am deschis-o, când m-am simþit îmboldit tragã în Moldova, dorinþa sa fiind aceea de a merge pe front, puternic în cugetul meu s-o deschid. Îmi numesc situaþia de pentru cã „pe lângã entuziasmul patriotic ce-l însufleþea, în-acum ca fiind pentru mine a treia fazã a vieþii, pentru cã sãşi primirea salariului de Profesor Universitar îl obliga sã fie prima am trãit-o în şcoalele prin care am trecut; iar pe-a doua nelimitat la dispoziþia patriei sale scumpe“1. Fiind arhiereu, am trecut-o prin aplicarea în instituþiile laice şi bisericeşti a celor învãþate în şcoli din þarã şi în strãinãtate. De astã-datã, 1

[…] mult mai în plin pregãtit pentru folosul românesc, dacã Dumitru Cristescu, Viaþa şi înfãptuirile Prea-Sfinþitului Episcop Vartolo -

meiu pânã la împlinirea vârstei de 60 de ani, Tipografia „Episcopul Var-nu şi internaþional, aşa cum sunt hotãrât sã ajung, […] sunt tolomeiu“, Râmnicul-Vâlcea, 1936, p. 69.

sigur cã voi fi pe deplin înþeles, dacã nu şi urmat, de lumea 156

Democraþia creºtinã

Creştinul social în veşminte arhiereşti

157

care mã va asculta şi care mã va citi în lucrãrile tipãrite şi rãs -

Autonomia societãþii

pândite de mine, în limbile pentru care îmi fac pregãtirea.2

Discursul episcopului Bartolomeu Stãnescu este unul de facturã analiticã, pornind de la dreptul natural şi coexistenþa

Creştinismul social

în societate a douã principii complementare: libertatea şi autoritatea, aceste „douã mari forþe şi douã mari drepturi Cu un impact semnificativ în þãri ca Italia, Marea Bri-

[…] care coexistã şi se înfruntã în mod natural“. În concepþia tanie, Germania sau Franþa, creştinismul social a prins consa, Biserica nu reprezenta încã acea mare corporaþie socialã tur şi în România datoritã episcopului Bartolomeu Stãnescu care sã ofere un viu apostolat în societate din cauza ingerin -

şi altor teologi ortodocşi: Şerban Ionescu, Vasile Ghe. Ispir þelor externe, dar şi interne: „Astãzi Biserica s-a osificat sub etc. Centrul de Studii Social-Creştine înfiinþat de ei a fost forma unei simple întocmiri de birou şi de formalism admi -

extrem de activ în anii 1920, editând revista Solidaritatea şi nistrativ“5. În acest context, datoria oamenilor Bisericii este organizând conferinþe în diverse zone ale þãrii. Mişcarea sã-i asigure statutul de organism social autonom şi sã-i înles -

creştinismului social din România se prezenta ca un demers neascã capacitatea de a produce consensul şi sufletul naþional.

al Bisericii Ortodoxe de a trece valorile creştine din spaþiul Criticând cele douã mari viziuni politice laice ale epocii, privat în structura organismului social. Ceea ce a determinat socialismul şi liberalismul, primul, pentru cã oferã prea puþinã Biserica la o astfel de acþiune a fost şi „ivirea unor curente libertate, iar cel de-al doilea, prea puþinã autoritate, Barto -

sociale, cum este: socialismul, comunismul, bolşevismul, lomeu Stãnescu aducea în discuþie prioritatea binelui comun anar hismul etc., care, având un fundament materialist, anti -

la nivel naþional, solidaritatea, prioritatea muncii asupra religios şi revoluþionar, nesocoteau cu totul valorile morale şi capitalului, a moralei asupra politicianismului. Democraþia religioase în reforma vieþii sociale“3.

pe care şi-o dorea era una a persoanei, ºi nu a individului.

Proiectul sãu, inspirat din curentul creştinismului social, Ea face parte din ordinea naturalã, fiind, în opinia sa, regimul avea ca finalitate o arhitecturã socialã echitabilã, derivatã din politic de normalitate al unui popor: „Democraþia este […]

morala creştinã. În acest context, statul, prin laicismul sãu, ştiinþa profundã asupra sufletului omenesc, ca legãturã pe are apucãturi de indiferenþã religioasã şi de incompetenþã care legile o mijlocesc între om şi mediul sãu de viaþã, sã-i dea practicã, de aceea „se cuvine ca astãzi sã contrabalansãm în cu putinþã sufletului şi puterilor omeneşti sã domine acest cele bisericeşti autoritarismul statului nostru cu libertatea de mediu, iar nu sã fie dominate de ele“6. Prin urmare, legile competinþã şi de acþiune“4.

5 Prea-Sfinþia Sa Episcopul Vartolomei Stãnescu din Eparhia Râm-2 Arhiva CNSAS, Fond Informativ, Scrisoare a lui Bartolomeu Stãnescu nicului-Noul Severin, „Cuvântare despre educaþia copiilor, rostitã la cãtre Vasile Tivig, 17 ianuarie 1939, dosar nr. 53328, fila 133.

conferinþa «Alianþei Universale» dela Stokholm, în luna august 1925“, 3 Şerban Ionescu, Creştinismul şi problemele social-economice, în Studii Teo-

în Biserica Ortodoxã Românã, seria II, anul 43, nr. 12 (537), decembrie logice, anul IV, volumul I, 1937, p. 68.

1925, p. 716.

4 Bartolomeu Stãnescu, „Principiile de bazã ale organizãrii noastre so-6 Vartolomeiu Stãnescu, Discurs la legea financiarã, rostit în şedinþa Se na -

ciale, II“, în Solidaritatea. Revistã social-creştinã, anul I, nr. 7-8, oc-tului dela 10 februarie 1923, în Produsuri sufleteşti şi realitãþi verificate, tombrie-noiembrie 1920, p. 238.

Tipografia Cozia, Râmnicul-Vâlcea, 1934, p. 244.

158

Democraþia creºtinã

democratice nu trebuie sã fie impuse, ci nãscute prin ade -

ziu nea poporului menajat în libertatea şi demnitatea lui.

Dacã în epoca medievalã rolul statului fusese sã domine poporul, acum era sã-l slujeascã.

Biserica nu este o instituþie de stat, „întrucât statul nici Vigoarea societãþii şi non-ingerinþa statului nu a inventat-o prin politica lui, nici n-a creat-o prin legile lui“. Statul singur nu poate sã suplineascã nevoile spirituale ale credincioşilor, el se îngrijeşte de conservarea vieþii, nu de desãvârşirea ei: „Desrobirea iniþiativelor particulare şi sociale nu se pot dobândi decât prin asigurarea în mâinile tuturor Poate pãrea de-a dreptul şocant sã aflãm cã Uniunea Europeanã indivizilor şi ale tuturor instituþiilor sociale, dovedite nece-funcþioneazã dupã principii bisericeşti. Nici nu se putea altfel, sare vieþii cum e şi Biserica noastrã, a regimului de libertate, pentru cã mintea celor care au creat-o nu putea sã se rupã pe care civilizaþia modernã l-a organizat de astã-datã defini-de tradiþia gândirii creştine. Aşa cum Marx a gândit comunismul tiv în acel larg şi evanghelic sistem politico-juridic numit ca pe o religie politicã imitând morfologia creştinismului, la fel democraþie“7.

pãrinþii-fondatori ai Uniunii Europene, în majoritatea lor creştini Încã din 1927, episcopul de Râmnic a renunþat sã mai practicanþi, s-au inspirat din principii ale dreptului bisericesc.

vorbeascã de la tribuna Senatului, contrariat de faptul cã dezbaterile de idei nu aveau nici un efect la votul final. Mai grav decât acest lucru, mişcarea interbelicã a creştinismului social

Subsidiaritatea

pare sã nu se fi bucurat de reputaþia altor curente de gândire interbelice. Cu toate acestea, descoperim astãzi în persona -

litatea episcopului Bartolomeu Stãnescu un pionier al re-Subsidiaritatea1 este un astfel de concept „expropriat“

dreptului canonic de cãtre gânditori politici de orientare flecþiei creştine asupra societãþii moderne8, o societate creştinã din secolele XIX şi XX. Ea se vrea a fi, mai înainte de structuratã pe un vid de autoritate din cauza statelor, care orice, o realitate socialã care ne spune cã societatea trebuie nu lasã societãþile sã respire creştineşte.

menajatã prin non-ingerinþa statului, atunci când intervenþia lui nu e necesarã. Societatea este formatã din persoane, este, deci personalã, în timp ce statul este o construcþie profund nenaturalã, deci impersonalã. Statul, a cãrui putere nu are finalitate proprie, este vãzut ca o cale prin care persoanele şi grupurile de persoane pot realiza o anumitã stare de solida -

ri tate la care nu pot ajunge în mod natural.

7 Arhiereul V. Bãcãoanul, „Principii pe cari va avea sã se întemeieze În plan politic, autoritãþile superioare nu trebuie sã inter -

autonomia Bisericii Ortodoxe de Rãsãrit în Regatul Român“, în Arhiva vinã în soluþionarea problemelor comunitãþilor mici, fãrã a fi pentru drept şi politicã, nr. 1, iulie-septembrie 1919, p. 180.

8 Daniel Barbu, Republica absentã. Politicã şi societate în România post-comunistã, ediþia a II-a, Nemira, Bucureşti, 2004, p. 294.

1 Chantal Millon-Delsol, op.cit. , passim.

160

Democraþia creºtinã

Vigoarea societãþii ºi non-ingerinþa statului 161

invitate, iar, dacã o fac, trebuie sã se retragã imediat ce aju-

Istoricul subsidiaritãþii

torul a fost acordat. Prin urmare, principiul de subsidiaritate este un fel de lege generalã, aptã sã promoveze o anumitã Derivat de la latinescul subsidium (rezervã, ajutor de re -

ordine socialã şi politicã. El cere ca fiecare incapacitate sã fie zervã, loc de refugiu2), termenul subsidiaritate este o invenþie suplinitã sub formã de ajutor, de cãtre instanþa imediat ur-lingvisticã a modernitãþii, dar cu origini în filosofia greacã şi mãtoare, adicã mai elaboratã şi, prin aceasta, mai puternicã.

în Evul Mediu occidental. Juristul Johannes Althusius (1557-Potrivit definiþiei de mai sus, şcoala trebuie structuratã drept 1638), descriind, la începutul secolului XVII, societatea auxiliar al familiei, pentru cã familia niciodatã nu poate rãs -

germanã, observa cã era dominatã de grija deosebitã de a fi punde tuturor necesitãþilor educaþionale ale copiilor. Mai de-respectatã autonomia fiecãrei sfere: familii, bresle, corporaþii, parte, administraþiile locale trebuie sã ajute şcolile, asociaþiile cetãþi, provincii etc. Episcopul de Mainz, Wilhelm von Ket-cetãþeneşti, cele religioase şi culturale etc., dar intervenind teler (1811-1877) a dezvoltat o teorie politicã fundamentatã doar când acestea sunt nevoite sã accepte puterea superioarã pe grupuri intermediare şi, deci, pe subsidiaritate. Ca şi în ca necesitate ultimã. De ce? Pentru cã toate aceste grupãri spaþiul elveþian, în cel german, existenþa landurilor care dis-sunt mai apropiate de oameni şi, prin aceasta, mai umanizate puneau de competenþe legislative şi autonomie executivã a şi mai puþin birocratizate.

precedat existenþa statului central. Acestea se asociau puterii federale prin intermediul reprezentanþilor din Camera superioarã, dar guvernul central nu dispunea decât de puterile

Antietatismul

care îi erau încredinþate în mod explicit, iar tot ceea ce putea fi fãcut la nivel local rãmânea de resortul guvernelor locale.3

O a doua cerinþã importantã a subsidiaritãþii este limi -

În secolul XIX, Alexis de Tocqueville descria societatea tarea rolului statului, care este asemenea unui uriaş care nu francezã ameninþatã de excesele ordinii şi ale centralismului: suplineşte carenþele unui liliputan; dacã nu-l striveşte, îl ia statul centralizator smulgea sufletul naþiunii, „ia oamenii în mânã, dar nu ar putea participa la sarcinile sale minuscule.

drept nişte obiecte şi instituþiile ca pe nişte rotiþe“ şi nu le dãdea posibilitatea de a accede la binele comun prin iniþiative Astfel, el îşi justificã atât existenþa, cât şi intervenþiile doar proprii. Cãlãtorind în Statele Unite ale Americii, Tocqueville atunci când este solicitat, remediind insuficienþele de moment admira societatea americanã tocmai pentru cã excela prin ale celor pe care-i guvernezã. Puterea suveranã se vede, ast-iniþiative, în sensul cã individul era obişnuit sã-şi rezolve sin-fel, limitatã doar la spaþiul necesitãþii ultime, intervenind în gur problemele şi nu a cãpãtat obiceiul de a solicita ajutor de mod supleativ. Statul subsidiar este opusul celui despotic, la stat, decât în situaþii extreme. De asemenea, federalismul care presupune guvernarea autoritarã a celui care ştie mai american îi oferea poporului şansa de a fi suveran în stat, bine decât poporul însuşi binele poporului. Despotul este deþinãtorul unic al binelui obiectiv şi guverneazã pornind 2 Gheorghe Guþu, Dicþionar latin-român, Editura Ştiinþificã, Bucureşti, de la imaturitatea supuşilor sãi, legitimându-se prin ştiinþã.

1993, p. 407.

Din aceastã perspectivã, statul de tip subsidiar devine şi un 3 Cãtãlin Raiu, Reflecþia teologico-politicã asupra subsidiaritãþii, în Sfera stat împotriva naturii, pentru cã nu urmeazã tendinþa natu-Politicii. Revistã de ªtiinþe Politice, volumul XVIII, nr. 5 (147), mai 2010, ralã de a-şi conserva puterea.

pp. 84-86.

162

Democraþia creºtinã

Vigoarea societãþii ºi non-ingerinþa statului 163

fiecare individ beneficiind de posibilitatea influenþãrii deci -

Papa Pius XI a formulat principiul subsidiaritãþii cu scopul de ziei politice: „Poporul domneşte peste lumea politicã ameri-a se evita pericolele unei solidarizãri forþate, colectivizante, canã ca Dumnezeu peste univers“.4

totalitariste şi autoritare. Consecinþa subsidiaritãþii este soli -

Cea mai coerentã formulare a principiului subsidiaritãþii daritatea înþeleasã ca virtute a unei societãþi care o dezvoltã o întâlnim în doctrina socialã catolicã, rãspunsul Vaticanului prin afirmarea demnitãþii umane.

la pericolele centralismului dezvoltat de statele-naþiune în secolele XIX şi XX. Dacã liberalismul clasic afirmã cã omul are nevoie de autoritatea politicã, nu pentru a-i procura

Opera socialã a ortodoxiei

bunurile necesare vieþii, ci pentru a-i asigura un mediu stabil în care el însuşi ştie şi poate sã şi le procure, intelectualii Acquis-ul comunitar împrumutã principiul subsidiaritãþii catolici moderni aratã cã omul are nevoie şi de unele bunuri de la doctrina socialã catolicã prin intermediul creştin-demo -

pe care singur nu le poate obþine. Astfel, omul va încredinþa craþiei în baza devizei: „Politica Europei Unite nu poate fi puterii politice sarcina de a-i compensa propriile incapacitãþi, decât politica Persoanei“ (Jean-Dominque Durand). Cu toate justificând intervenþia exterioarã doar în cazul în care aceasta acestea, subsidiaritatea pare mai degrabã specificã ortodoxiei.

suplineşte o lipsã realã. Principiul subsidiaritãþii pus în slujba Astfel, în 1994, Patriarhul Ecumenic Bartolomeu I le arãta demnitãþii omului permite o intervenþie legitimã în numele membrilor Adunãrii Parlamentare a Consiliului Europei cã valorilor creştine (milostenia, dragostea, întrajutorarea etc.),

„organizarea real-democraticã a Bisericii Ortodoxe cu al sãu dar interzice acestei intervenþii sã invadeze demnitatea per-grad de autonomie administrativã şi de autoritate localã a soanei umane când libertatea îi permite sã se ajute singurã.

Papa Leon XIII, în enciclica sa Rerum Novarum din 1891, episcopilor, a patriarhilor şi a Bisericilor Autocefale, dar şi definea principiile politice şi sociale extrase din viziunea sa cu a sa unitate euharisticã în credinþã reprezintã un prototip asupra omului: „Principiul de subsidiaritate apare ca o me -

recent instituþionalizat de Uniunea Europeanã sub numele todã de acþiune socio-politicã, permiþând respectarea într-o de principiu al subsidiaritãþii ca fiind metoda cea mai eficace manierã cât mai mare a valorii demnitãþii şi concretizarea ei în ceea ce priveşte articularea puterilor şi a responsa bilitãþilor“.

prin legi“. La 40 de ani dupã Rerum novarum, în timpul dic-Ca urmare, instituþiile personale trebuie lãsate, încurajate ta turilor europene, Papa Pius XI, în enciclica Quadragessimo şi susþinute sã fie aproape de persoanele umane. Dintre aces-Anno, critica totalitarismul, observând cã mutaþiile politice tea, Biserica este cea mai importantã instituþie care îi con-ale modernitãþii nu-i permit individului sã-şi punã în practicã ferã omului posibilitatea de a se comporta ca o persoanã şi iniþiativele decât prin intervenþia statului: „Obiectul natural de a-şi servi comunitatea. În logica subsidiaritãþii la care ne în -

al oricãrei intervenþii în materie socialã este acela de a ajuta deamnã Uniunea Europeanã, statul trebuie sã sprijine Bise -

membrii corpului social, nu de a-i distruge, de a-i absorbi“5.

rica chiar şi în opera sa socialã, care la nivelul fiecãrei parohii cunoaşte mult mai bine nevoile oamenilor decât funcþionarii 4

din ministere.

A. de Tocqueville, Despre democraþie în America, I (trad. de Magdalena Boiangiu şi Beatrice Stancu), Humanitas, Bucureşti, 1995, p. 104.

5 Catehismul Bisericii Catolice, Editura Arhiepiscopiei Romano-Catolice de Bucureşti, 1993, p. 403.

V. POLITICA LA ESHATON

Pieþele n-au suflet

Criza economicã pe care o traversãm este efectul lãcomiei.

Dar nu e suficient sã biciuim egoismul personal al fiecãruia dintre noi, pentru a pune capãt unei situaþii negative, care nu e generatã de haosul acumulativ personal, ci mai degrabã de instituþii care