Începuturile - străvechea și enigmatica Civilizație Cucuteni
Cultura Cucuteni (denumită astfel după satul cu acelaşi nume din apropierea
Iaşiului, unde în anul 1884 s-au descoperit primele vestigii), cunoscută în vest sub
numele de civilizația Cucuteni-Trypollie, a fost o civilizație pre indo-europeană (cu
până la 7.000 ani în urmă), comparabila cu Megalithic Culture, din vestul Europei.
Putem spune cu certitudine că civilizaţia Tripolye a dat naştere civilizaţiei europene,
precedând cu câteva sute de ani toate aşezările umane din Sumer şi Egiptul Antic !
Cultura Cucuteni se întindea pe o suprafaţă de 350.000 kilometri pătraţi, pe teritoriul
actual al României, Republicii Moldova şi Ucrainei, între Carpați și Râul Nipru.
Cultura Cucuteni este larg răspândită în Moldova, N-E Munteniei, S-E Transilvaniei
şi Basarabia şi se caracterizează printr-o ceramică de foarte bună calitate, bogat şi
variat pictată. Ceramica din cultura Cucuteni este unica în Europa, găsindu-se unele
asemănări doar cu o ceramică dintr-o cultură neolitică din China. Între cele două
culturi este însă o distanţă de timp foarte mare, cea din China apărând după circa un
mileniu faţă de cea de la Cucuteni !
Vasele cucuteniene fascinează mai ales datorită formei lor antropomorfe (pe care
ceramica populara nu a conservat-o în utilitatea sa), cât şi a geometriei hipnotice a
desenelor. Pe ceramica Cucuteni predomină decorul în spirală, cu numeroase
variante şi combinaţii. S-au găsit şi figuri feminine cu torsul plat, decorate cu motive
geometrice dar și reprezentări zoomorfe stilizate, unele de o surprinzătoare
asemănare cu reprezentările din peşteri celebre (de ex Altamira, Spania).
Page | 6
Ca funcționalitate dar și ca artă, ceramica Cucuteni rămâne un mister. Privită atent, ea emană o magie
și o energie care liniștește ochiul, dar sfidează imaginația : ce simbolizează toate aceste ornamente,
spirale, vârtejuri și forme ale vaselor ? Există vase în formă de binoclu și trinoclu, care nu știm sigur
dacă aveau o utilitate prozaică, dar și vase ca niște vaze de flori cu găuri laterale (posibil pentru a
răspândi arome din ierburi arse). Aceste vase te transpun într-o alta lume, cu o filozofie aparte, pe care
astăzi o descifrăm și o înțelegem cu greu.
Cert este faptul ca unele vase de ceramica tripoliene pot concura lejer cu cele mai
sofisticate și avangardiste obiecte de interior realizate de unii designeri contemporani
și asta într-o perioada primitivă, pe când nu exista încă roata olarului !
Deși vasele au peste 5.000 de ani, culorile s-au păstrat intacte, unele dintre obiecte
părând abia ieșite din cuptor.
Populaţia aparţinând culturii Cucuteni avea o organizare proto-urbană, cu locuinţe
mari, cu vetre interioare, ocupațiile principale fiind vânătoarea, agricultura şi
meşteşugurile casnice, cum ar fi ţesutul, olăritul, confecţionarea de unelte. Specialiştii
vorbesc despre un cult al zeiţei-mamă (dovada fiind statuetele antropomorfe
descoperite). Populaţia Cucuteni practica şi diferite culte solare, evidenţiate mai ales
prin pictură. Culorile predominante pe ceramica Cucuteni sunt roşul, albul şi negrul.
Ca formă, vasele diferă de la simple pahare, la vase mari de tipul amforelor.
Tripolienii erau agricultori iscusiți, exploatând timp de 50 – 100 de ani singura
resursa pe care o aveau (pământul) după care, probabil datorită faptului că nu mai
dădea roade, își schimbau locația, se strămutau in alt loc, de unde luau totul de la
început : construiau case, fortificații, temple, etc.
Așezările lor erau compuse din câteva sute până la câteva mii de case (!) cu 1- 3
camere, dintre care unele aveau etaj, fiind construite din piatră și lemn cu izolație
din lut. Construcțiile erau grupate circular sau în șiruri paralele, o dovadă a spiritului
de obște existent în timpul și spațiul pre-getodac.
Page | 7
În locuinţele ce fac parte din cultura Cucuteni au fost întâlnite câteva cazuri în care,
în podeaua locuinţelor, au fost descoperite oase umane, o posibilă mărturie a faptului
că morții erau îngropați, în mod ritualic, la temelia caselor. Acest lucru pare să fie
susţinut şi de lipsa necropolelor (cimitirelor).
Majoritatea locuințelor descoperite de arheologi sânt arse, întrucât la plecare tripolienii purificau
locul, ca un ritual. Probabil aveau anumite credințe sau superstiții, pentru ca nu luau cu ei nici un
obiect, ci lăsau totul așa cum era, lăsînd focul să “sigileze” așezarea (așa se explică și numărul mare de
vase găsite - lemnul ardea, casa se prăbușea, dar lutul se pietrifica protejand ceramica de forțele
rezultate din comprimarea ulterioară).
Elementele de port popular, ceramica meşterilor populari din satele româneşti mai păstrează încă
elemente ale acestei culturi misterioase, care depăşeşte chiar şi civilizaţia europeană. Astfel, motivele
decorative ancestrale, cum ar fi cărarea rătăcită, ochii goi, ochii plini, se regăsesc şi printre cele mai
arhaice dintre motivele pictate pe ouă, îngemănate sau nu cu simboluri creştine.
Cucutenienii par să fi fost în general oameni paşnici, deşi prezenţa lor în aşezări
situate pe înălţimi protejate prin pante abrupte şi şanţuri de apărare dovedesc fie
existenţa unor ciocniri puternice între comunităţile vecine, fie faptul că se pregăteau
pentru a preîntâmpina atacul unor populaţii venite de la distanţă. Atacurile s-au
intensificat spre faza finală, când în zona ocupată de cucutenieni au pătruns triburi
de stepă venite dintr-o zonă mai îndepărtată, dinspre est, cu un alt mod de viaţă şi
care au contribuit, până la urmă, la dispariţia culturii Cucuteni.
Deşi au fost efectuate numeroase investigații, dispariția civilizației Cucuteni-Tripolie
generează numeroase întrebări şi ipoteze, care rămân să fie soluționate de viitoarele
generații de arheologi şi istorici. Remarcabil este faptul că Leon E. Stover şi Bruce
Kraig în cartea "The Indo-European heritage", apărută la Nelson-Hall Publishers,
Chicago, Illinois, vorbesc la pag. 25 despre Vechea Europă a mileniului 5 î.d.H., care-
şi avea locul în centrul României de azi !
Page | 8
III. Strămoșii noștri, Tracii -
cândva cel mai mare neam din lume ?
În urma sintezei dintre autohtonii stabiliți în spaţiul carpato-balcanic şi cei veniţi,
îşi face treptat simțită prezența o nouă comunitate, o populaţie indo-europeană, ai
căror reprezentanți au nume desprinse parcă din filmele SF :
- spre sud - pelasgi, lelegi, ionieni, aheeni, eolieni, dorieni,
- spre sud-est (până în Asia Mică) - hitiţii, carienii, proto-tracii
- spre vest (în Dalmaţia și Iliria) - proto-italicii.
Regiunile din apropierea Dunării rămân un loc de interacţiune, un pod de legătură,
între aceste neamuri cu origini comune, indo-europene. Tot ca urmare a proceselor
etno-lingvistice ce se petrec în regiune îşi fac apariţia și proto-tracii care se vor
afirma ca etnie dominanta pe arena istorică de la sfârșitul mileniului II îdH.
Tracii sunt considerați deopotrivă și strămoșii vikingilor, cu care au asemănări
vizibile în ceea ce privește ținuta războinicilor (vezi imaginea de mai jos).
În absența unor scrieri istorice, originile preistorice ale tracilor rămân obscure.
Dovezile existenței unei civilizații proto-tracice în perioada preistoriei sunt legate
de păstrarea unor materiale arheologice și de însemnările vremii.
Tracii rămân cel mai vechi popor balcanic amintit în relatările autorilor antici, un
popor de origine indo-europeană a cărui etnogeneză s-a petrecut la sfârșitul
mileniului III – începutul mileniului II î.Hr, în spaţiul nord balcanic, în vecinătatea
strămoşii hitiţilor, a italicilor, proto-balto-slavilor etc. Istoriografia modernă clasifică
tracii ca pe un popor aparținând subgrupei estice (satem), fapt ce-i leagă practic
popoarele antice iraniene (sciți, cimerieni, sarmați), de slavi și baltici.
Asemănările sunt confirmate de elemente precum stilul lor de viață, de meseriile
practicate, de obiectele de artă descoperite și de ritualurile de înmormântare.
Xenofan din Colofon (poet și filosof grec sec VI- V-lea î.Hr.) spunea: ” Etiopienii spun că zeii lor sunt cârni și negri; Tracii spun că ai lor au ochii albaștri și sunt roșcați”.
Dacă dăm crezare acestor afirmații, putem intui că măcar o parte dintre triburile
tracice aveau un ten deschis, ochii albaștri și părul roșcat.
De curând, au apărut noi ipoteze conform cărora tracii aveau un ten închis la culoare,
aspect mediteranean, ten măsliniu și ochi negri. Savanții bulgari (Alexander Fol, Ivan
Marazov, Elka Penkova) susțin că tracii făceau parte dintr-un grup de popoare mult mai larg, cu trăsături mediteraneene : traco-pelasgienii.
Page | 9
Sursele antice indică că tracii care s-au așezat și au trăit în zona munților Haimos și
Rhodopi erau neamuri primitive, războinice, în vreme ce tracii ce s-au stabilit de-a
lungul coastelor Mării Egee și Mării Marmara, erau mult mai civilizați și mai pașnici.
Tracii erau o populaţie sedentară, având drept principale preocupări agricultura,
creşterea vitelor, viticultura şi mineritul. Ei erau cunoscuţi ca aprigi războinici, caii
şi armele lor fiind vestite în antichitate.
Vârfuri de sulițe și săgeți
Vas din aur – tezaurul tracic de la Rădeni, NT
Datorită firii războinice, unii dintre cei mai cruzi si tehnici gladiatori proveneau din
Tracia. Thraex, gladiatorii traci, purtau un scut rectangular mic (60x65 cm), armuri
ușoare în zona picioarelor, o protecție numită manica pe toata lungimea mâinii
drepte și un paloș curbat și scurt (40-45 cm), sica (sau falxul) acestea dovedind-se a
fi de o eficienţă debordantă datorită curburii tăișurilor, care acoperea multe unghiuri
moarte în cazul unei confruntări corp la corp fluide şi rapide (cum erau cele din
arenele romane dar și de pe câmpurile de luptă din acea vreme).
Thraex erau temuţi și respectați de luptătorii din toate colţurile Imperiului.
Unul dintre ei, Spartacus, a intrat în istorie, conducând cea mai mare răscoala din timpul Imperiului
Roman. Pentru istoricii romani, Spartacus a rămas cel mai bun gladiator roman și cel mai mare
dușman al Romei, după Hannibal.
Dar să revenim la tracii de acasă : prima menţiune a tracilor aparţine lui Homer.
In Iliada, tracii sunt amintiți ca aliați ai troienilor. Poemele homerice menţionează
două neamuri trace (sintii şi ciconii) precum şi numele unui Rege al tracilor, Reso.
Tracii locuiau pe un vast teritoriu ce cuprindea spaţii întinse de la Marea Egee şi
Peninsula Anatolică (la sud), până la Carpaţii Nordici şi cursul superior al Nistrului
(la nord), de la Dunărea de Mijloc şi podişul Moraviei (la vest), până la Marea Neagră
şi gurile Niprului (la est).
În această perioadă erau împărțiți în nenumărate grupuri și triburi. Totuși au apărut
și câteva state tracice puternice, bine organizate : Regatul Odrysian și Regatul Dac al lui Burebista (asupra căruia vom reveni).
Page | 10
