Romania Iubita by Bogdan Diaconu - HTML preview

3. Reunirea României cu Basarabia. Românii din comunitățile istorice

3.1. Reunificarea

Transnistria este tot pământ românesc, ca și Basarabia

Un deputat ucrainean lansează tema acaparării Transnistriei de către Ucraina în cazul reunificării României cu Basarabia. Ca de la deputat român la deputat ucrainean îi transmit că și Transnistria este pământ românesc, la fel ca toată Moldova. Restul separațiunilor sunt artificiale și conjuncturale.

La o emisiune recentă de la TVR Timișoara, unde am fost invitat, am fost întrebat de ce mi-am intitulat cartea, publicată anul trecut, ”România Unită”. Mai avem noi o problemă cu unirea? În mod evident, da. Atâta timp cât părți semnificative din teritoriul românesc se află în altă parte, da, trebuie să luptăm în continuare pentru România Unită, pe care trebuie să o desăvârșim. Aceeași problemă, a unirii, apare însă și în plan intern, atunci când extremiștii maghiari neagă Unirea de la 1918 și cer protectoratul Ungariei pentru Transilvania. O cerere de altfel similară a făcut deputatul ucrainean Eduard Leonov pentru Transnistria care, în opinia sa, ar trebui să intre sub protectoratul Ucrainei. Dacă năstrușnica sa idee a fost inspirată de Tokes, avem încă o dovadă a nocivității acestui personaj public pentru România.

Revenind la Transnistria, aceasta aparține de iure Republicii Moldova pe care sperăm să o aducem acasă. Nu o să o aducem trunchiată, ci întreagă, indiferent ce pretexte va invoca Ucraina pe această temă. De altfel, Ucraina ne-a mai făcut probleme și cu platoul continental al Mării Negre, dar succesul diplomației românești și profesionalismul actualului secretar de stat în MAE Bogdan Aurescu au făcut ca României să i se facă dreptate la Haga, în 2009.

Ce mi se pare șocant este felul în care unele state din preajma României stau la pândă, așteptând orice ocazie să mai rupă o bucățică din țara noastră, să mai pună mâna pe un kilometru pătrat de teritoriu românesc. Sau, dacă nu pot revendica teritorii, să și le asume de dinăuntrul țării noastre prin forme mascate de autonomie și protectorat, așa cum încearcă să facă Ungaria. Statul român trebuie să fie mereu cu ochii pe unii dintre vecinii săi care nu se împacă nicidecum cu gândul că aici este o țară cu drepturi și cu teritorii inalienabile. Și care are dreptul legitim să se reîntregească, pentru că a pierdut din cauze istorice nedrepte nu teritorii ocupate samavolnic, așa cum a fost cazul Ungariei cu Transilvania, ci tărâmuri legitim românești, locuite de români din cele mai îndepărtate veacuri.

România trebuie să-și asume riscul de a fi deranjantă afirmându-și public dreptul de a fi întreagă, conform cu dreptul său istoric și natural. Noi nu am ocupat teritoriile altora, ci le vrem doar pe ale noastre înapoi. Românii au dreptul să fie protejați în interiorul granițelor statului român. Iar dacă acest lucru nu place unor vecini, nu au decât să se supere. Teritoriile românești nu au nevoie de protectoratul niciunui stat străin, că nu mai suntem în epoca colonialistă, iar dreptul popoarelor la autodeterminare și la un stat național propriu a devenit recunoscut la nivel internațional. Cât despre Ungaria, ea nu are niciun drept asupra Transilvaniei, pentru că aici românii au fost de dintotdeauna locuitorii de drept. Restul a fost istorie de stăpânire forțată care nu se va mai repeta, oricât ar cânta sfârșitul României Unite unii extremiști pe banii Budapestei.

Reunificarea prin limba română

Primul pas spre reunificare ar fi decizia favorabilă a Curții Constituţionale din Republica Moldova de a înlocui denumirea limbii oficiale din moldovenească, în română. Actul este mai mult decât simbolic și are relevanță istorică majoră pentru că poporul român a rămas unit prin limba sa de-a lungul secolelor, atunci când nu avea șansa de a trăi în interiorul granițelor unui singur stat.

Recunoașterea limbii române în mod oficial în Republica Moldova ar sintetiza efortul românilor de a fi uniți prin grai. Limba moldovenească nu există, evident, iar românii au avut o unitate de limbă excepțională chiar și în vremurile în care trăiau separați prin granițe artificiale. Limba română nu a dezvoltat, de aceea, dialecte, iar modernizarea limbii s-a făcut foarte ușor tocmai din cauză că românii din Transilvania, Moldova și Țara Românească se puteau înțelege foarte ușor între ei pentru că vorbeau același grai. În afară de credință, limba română a fost cel mai puternic vector de unitate al poporului român, și tocmai de aceea decizia pe care o va lua Curtea Constituțională din Republica Moldova pe 12 septembrie 2013 referitor la denumirea limbii oficiale va fi epocală. Va fi mult mai ușor, ulterior, să realizăm reunificarea românilor care au în mod oficial aceeași limbă, chiar dacă, temporar, locuiesc separați de o graniță falsă.

Recunoașterea românei ca limbă oficială de facto în Republica Moldova este, de fapt, o unire spirituală care premerge reunificării politice. Este recunoașterea publică a faptului că suntem același popor și avem dreptul să fim împreună în același stat. Este o reîntâlnire a membrilor de familie separați de o istorie nedreaptă de ale cărei ziduri suntem pe cale să ne descotorosim. Este primul pas pentru dărâmarea acestui zid dintre două părți ale aceluiași popor. Avem dreptul la reunificare, așa cum l-a avut și Germania și așa cum își doresc românii de pe ambele maluri ale Prutului.

Podul de flori al gazoductului Iași-Ungheni

În timp ce Băsescu vorbește, premierul Ponta inaugurează construcția gazoductului ce va lega România de Republica Moldova. Unirea economică dintre România și sora sa Moldova este la fel de importantă ca și unirea prin limba română. Infrastructura energetică vine să susțină refacerea infrastructurii spirituale. Ambele vin să construiască podul definitiv al refacerii României Unite.

România trebuie să se conecteze cu teritoriul românesc de dincolo de Prut prin toate mijloacele posibile. Numai astfel va fi cu putință reîntregirea țării. Avem nevoie să fim atât de sudați cu Republica Moldova în suflet, în cultură, în schimburi comerciale și în proiecte economice, încât reunificarea să devină o formalitate, transformarea unei stări de spirit într-o realitate geopolitică pe care nimeni să nu o poată contesta.

Această reunificare treptată nu se va realiza însă prin războiul declarațiilor belicoase ale Cotroceniului, ci prin activitate pragmatică și etapizată, așa cum procedează Guvernul României care a înțeles că faptele vorbesc, în timp ce vorbele necugetate ne îndepărtează de obiectivul național.

România trebuie să devină atractivă și pentru cei care încă nu sunt deciși în privința drumului Basarabiei spre țara mamă. La fel, România trebuie să își folosească argumentele și diplomația pentru a convinge statele vecine și organismele internaționale că reunificarea nu se face împotriva cuiva, ci pentru binele tuturor, pentru stabilitate în regiune și pentru prosperitatea locuitorilor de dincolo de Prut. România este cel mai stabil și mai credibil partener din regiune, atât pentru UE, cât și pentru Rusia, și atunci dorința sa de reîntregire poate fi primită cu bunăvoință dacă știm să prezentăm atuurile reale ale proiectului. La fel ca în cazul reacțiilor la extremismul maghiar, atât de fățarnice, strategia Cotroceniului știe doar să irite fără să rezolve. Pașii concreți și bine explicați înseamnă mai mult pentru o Românie Unită decât toate declarațiile sulfuroase ale administrației prezidențiale și ale mișcărilor satelit din preajma ei.

Diferența de esență se poate vedea cu ochiul liber: unii fac pași serioși pentru România Unită, alții doar se agită pe această temă în căutare de voturi. Cotroceniul acționează în această privință ca Budapesta pentru etnia maghiară din diaspora: fără efect pentru mai binele oamenilor, cu efect doar pentru sondaje și voturi. Dar acest lucru nu ar trebui să ne mire, având în vedere înrudirea politică și comportamentală dintre Orban și Băsescu. Comparația dintre cei doi se limitează însă la atitudinea politică. Transilvania e România în mod absolut și în egală măsură ca și teritoriul de dincolo de Prut. Orice pretenții ar invoca Budapesta în prezent, cu referire la dominația sa din trecut asupra Transilvaniei, realizată prin forță armată și prin asuprirea populației românești, reprezintă o mare minciună care nu suferă nicio comparație cu dreptul României la reunificare cu propriul său teritoriu natural și istoric de dincolo de Prut.

Unirea prin proiecte și unirea prin dezbinare

Raportarea premierului Victor Ponta la Republica Moldova și cea a lui Traian Băsescu relevă două tipuri de raportare la pământul românesc de peste Prut: unul care unește prin proiecte, celălalt care ”unește” prin dezbinare. Primul, care lansează proiecte de conectare și colaborare între țările surori, celălalt care antagonizează și provoacă din dorința captării atenției prin conflict.

Felul în care premierul Victor Ponta și Traian Băsescu se referă la Republica Moldova nu diferă de acțiunile lor generale și se încadrează perfect în viziunea lor politică de ansamblu. Premierul stabilește noi parteneriate strategice, Băsescu le critică și încearcă să le submineze. Premierul vrea să deschidă noi piețe de desfacere pentru România și noi oportunități economice, Băsescu le atacă, pretextând că primul ministru nu are mandat pentru așa ceva. În fine, ca să revenim la cazul în discuție, premierul sprijină construirea gazoductului Iași-Ungheni și redeschiderea TVR Chișinău. Prin contrast, Băsescu împarte cetățenii din Republica Moldova în buni și răi, în filonul sănătos și, prin contrapondere, în filonul bolnav, și antagonizează astfel opiniile din Basarabia transformând unionismul într-un câmp de bătaie potrivit cu stilul său politic în care cine nu e cu noi e împotriva noastră, iar cei buni și sănătoși trebuie să-i bată pe cei răi și bolnavi și să-i pună la colț. Premierul Ponta construiește punți de pace, Băsescu mizează pe dezbinare și conflict, dar nu îi caracterizează cele două direcții și în rest pe protagoniștii în discuție?

În politica internă, Băsescu a aplicat aceeași divizare a societății pe care o aruncă acum și peste Prut. România lui Băsescu a fost divizată din toate punctele de vedere, la fel cum Băsescu împarte acum Republica Moldova în două, pentru că locatarul de la Cotroceni nu știe să acționeze decât pe baza logicii conflictuale, în care ai lui sunt cei buni și frumoși și au mână liberă să-i hăituiască pe ceilalți. Nu cred că greșesc dacă avansez ipoteza că, în acest fel, reunificarea României nu se va face niciodată pentru că, dacă este făcută împotriva cuiva, iar nu pentru toată lumea, ea va naște suficientă opoziție încât să rămână blocată pe termen nelimitat. De unde supoziția că nu reîntregirea României îl interesează pe Băsescu, ci scandalul aferent, pentru că are nevoie de platformă electorală. Puțin contează dacă acest tip de acțiune politică îndepărtează perspectiva reunificării, important este ca ea să aducă voturi, după care oricum nu mai contează. Eventual, dacă tot se antagonizează spiritele, iar idealul unionist rămâne o fata morgana intangibilă, cu atât mai bine pentru tabăra Cotroceniului, pentru că tema va putea fi folosită și la următoarele alegeri. Exact ca marota luptei anticorupție sau a viitorului luminos în temele cotroceniste din România.

Băsescu a acționat la fel în politica românească de fiecare dată, nu pentru rezolvarea problemelor, ci pentru sublinierea și agravarea lor, pentru a avea teme de campanie. Vă mai amintiți de bugetarul gras ținut în spate de privatul slab? Acum, filonul sănătos trebuie să se bată cu cel maladiv din Republica Moldova, oferindu-i câmp de acțiune electorală lui Băsescu. Unionismul său se oprește aici, la împărțirea în tabere adverse. Între timp, premierul Ponta deschide oportunități concrete de colaborare cu statul de dincolo de Prut, care vor fi benefice pentru toată lumea, indiferent de etnie și limbă. Prin construcția gazoductului, nu doar românii din Basarabia vor avea de câștigat, ci întreaga populație de acolo, iar România nu va mai fi văzută ca un bau-bau care vrea să își împroprieze ceva, ci ca un stat prieten care vrea să ofere și să ajute. O mare diferență față de împărțirea cetățenilor din Republica Moldova în sănătoși și bolnavi, nu-i așa?

Dacă Rogozin celebrează falsa independență a Transnistriei, nu are dreptul să fie primit la Chișinău

Vicepremierul rus Dmitri Rogozin sărbătorește în Transnistria falsa independență a acestei regiuni separatiste. Numai că, înainte de a ajunge la Tiraspol, Rogozin vrea să facă o haltă și la Chișinău, unde are pretenția să fie primit de premierul moldovean ca și cum ar fi un prieten al țării. Dacă Rogozin celebrează Transnistria, nu are ce căuta la Chișinău, pentru că nu poți să dialoghezi cu o țară pe care, de fapt, o contești și o subminezi.

Republica Moldova are drumul ei spre România, și acest lucru s-a văzut din proiectele concrete pe care premierul României și cel al Moldovei le-au demarat de curând la Chișinău. Dintre ele, cel mai important este, de departe, gazoductul Iași-Ungheni. Drumul Moldovei spre România nu mai poate fi oprit de nimeni, nici măcar de Rogozin. Care este un prea mare apărător al Transnistriei ca să-l putem bănui că vine cu gânduri bune la Chișinău. Transnistria îi aparține de drept Republicii Moldova care se va reunifica cu România, de acest din urmă lucru cred că nimeni nu se mai îndoiește. Rămâne de văzut când și cum. Presiunea prin Transnistria pentru a amâna destinul istoric al Basarabiei alături de țara mamă este, de aceea, rău intenționat. Cine îl desfășoară, cu o viziune din alte vremuri, nu poate fi un partener de dialog la Chișinău, și mă refer aici la Dmitri Rogozin. De fapt, el este cel mai neindicat reprezentant al Rusiei în discutarea problemelor din zonă, pentru că modul în care visează el la viitorul regiunii constituie un impediment major în calea dialogului diplomatic. Poate Rusia ar trebui să se gândească la altcineva, care să gândească în acord cu timpurile noastre și care să înțeleagă că Republica Moldova își va regăsi destinul ei firesc alături de România și, implicit, spre Europa, dar că acest lucru este benefic pentru stabilitatea zonei și nu înseamnă ruperea relațiilor cu Rusia, ci normalizarea lor. Rogozin nu practică democrația și diplomația, ci autocrația, și tocmai de aceea un dialog cu el al autorităților de la Chișinău nu are rost.

Reunirea cu Basarabia, la fel de importantă ca și apărarea Transilvaniei

Duminică, 20 octombrie 2013, de la ora 14.00, va avea loc în București cea mai mare manifestație din România pentru reunirea cu Basarabia. Felicitări organizatorilor de la Acțiunea 2012 pentru acest demers curajos. Trebuie să înțelegem că reîntregirea țării este la fel de importantă ca și apărarea Transilvaniei de ”protectorii” ei de la Budapesta. Pe de o parte, avem de apărat un teritoriu românesc din interiorul țării, pe de altă parte avem de readus acasă un alt tărâm românesc, înstrăinat samavolnic.

Mesajul cu care organizatorii manifestației de duminică promovează evenimentul mi se pare extrem de semnificativ: ”Unirea face puterea. Un stat mai mare este unul mai puternic. Demnitatea noastră națională trebuie recuperată, iar reîntregirea teritorială ne-ar aduce suflul nou de care avem atâta nevoie”.  Îl leg, inevitabil, de presiunile la care este supusă România dinspre vest să cedeze o parte din teritoriul național sub forma incipientă de ”autonomie”, urmată de protectorat și apoi de dezastru. Nu este oare ca întotdeauna în istorie, când suntem atacați și de la vest, și de la est, când toată lumea fie vrea să ne ia ceva, fie nu vrea să ne returneze ce este al nostru? Și această senzație că suntem hărțuiți și dintr-o parte, și din cealaltă, nu este de natura sindromului conspiraționismului, ci este bazat pe fapte reale.

Așa cum avem două mâini, așa trebuie să avem două griji. Cu mâna dreaptă trebuie să apărăm Transilvania de cei care o vor înstrăinată, cu mâna stângă trebuie să aducem Basarabia acasă, la țara-mamă. În dreapta avem de luptat cu extremismul de dreapta al Budapestei și cu nostalgii horthyști,  în stânga cu rămășițele comunismului și cu nostalgicii bolșevici. Din nou, România trebuie să-și apere granițele și de-o parte, și de cealaltă, ca de atâtea ori în trecut.

Sper ca manifestația de duminică să dea un imbold puternic dorinței românilor de a fi toți împreună și definitivării idealului României Unite. Să fie și un fel de răspuns la marșul secuilor din 27 octombrie 2013 când ni se va cere să cedăm o parte din România. Nu numai că nu cedăm nimic din teritoriul național, dar chiar vrem să-l reîntregim. Iar unirea, așa cum a dovedit-o sondajul realizat de Adevărul, este cel mai important ideal pentru români. Să dovedim acest lucru din nou, pentru ca cei care vor să ne rupă, și de la dreapta, și de la stânga, să realizeze că nu li se va permite să se atingă de ființa națională.

Veniți la marșul pentru Basarabia. Este un marș pentru România. Este un marș pentru noi toți și pentru urmașii noștri cărora avem datoria să le lăsăm moștenire o Românie Unită, o Românie Întreagă.

Calea Moldovei spre Europa: reunificarea cu România

Marea Adunare Națională de la Alba Iulia, din 1918, a fost reeditată pe 3 noiembrie 2013 la Chișinău, unde peste 100.000 de participanți au cerut ca Republica Moldova să aleagă drumul Europei, dar și al reunirii cu țara. Într-adevăr, drumul cel mai sigur și mai rapid spre Europa trece prin reunificarea cu România. Nu întâmplător, cei prezenți au fluturat steagurile României la miting și au strigat ”Vrem Unirea!”.

Opțiunea pro-europeană a Republicii Moldova este strâns legată de opțiunea unionistă, acest lucru reiese clar din mesajele lansate în Piața Marii Adunări Naționale din Chișinău de participanții la miting. Și este și logic să fie așa. Drumul pe cont propriu al unui stat către integrarea în UE ar fi lung și anevoios. Iar Republica Moldova are nevoie de sprijinul României chiar și dacă s-ar integra în Europa ca entitate separată. Dar toate rațiunile istorice și pragmatice ne arată că există o cale mai scurtă și mai firescă spre integrare, cea prin reunificarea cu România, care ar aduce imediat Basarabia în interiorul Uniunii și ar repara și nedreptatea istorică de a crea două state românești, în care se vorbește aceeași limbă și trăiește, divizat în mod absurd, același popor.

Integrată în Europa prin România, Basarabia ar putea fi una din regiunile descentralizate ale României, așa cum vor fi și celelalte zone în urma realizării regionalizării. Dar acest lucru nu ar aduce mai puțină unire, ci ar fi o soluție de gestionare mai corectă și mai grijulie, prin administrația locală și regională, a problemelor de zi cu zi, de către cei care aparțin în mod direct regiunilor respective. Iar Moldova ar scăpa astfel de drumul foarte anevoios și complicat al integrării pe cont propriu care este cu atât mai riscant cu cât durează mai mult, pentru că vor fi destule forțe care să se împotrivească. Intrând sub steagul românesc, integrarea Republicii Moldova s-ar face rapid și fără probleme, iar România ar fi din nou întreagă după ce frații de dincolo de Prut s-ar întoarce, așa cum este și firesc, acasă.

De aceea, semnalul dat duminică de cei 100.000 de manifestanți este același cu cel dat în 1918 tot de 100.000 de români la Marea Adunare Națională de la Alba Iulia: ”Noi vrem să ne unim cu Țara”. Unirea cu România este unirea cu Europa și viceversa. Este singura cale pe care trebuie să mergem și soluția pe care trebuie să o accepte toată lumea pentru că este unică și sublimă prin simplitatea ei. 

Argumentele lui Rogozin pentru unirea României cu Republica Moldova

Vicepremierul rus Dmitri Rogozin avertizează semnatarele Pactului de la Vilnius de asociere cu UE că procesul de aderare va fi lung și dificil. Tocmai de aceea, calea directă de aderare a Republicii Moldova la UE trebuie să fie reunificarea cu România, pentru a scuti acest al doilea stat românesc de un traseu complicat și anevoios. Rogozin vrea de fapt să sperie Republica Moldova, dar amenințările sale ar trebui să ne determine să punem serios problema integrării europene a Moldovei prin unirea cu România.

Ține-ți prietenii aproape, dar dușmanii și mai aproape. În acest sens, cred că ar trebui să-i acordăm credit vicepremierului rus Dmitri Rogozin atunci când vehiculează termene lungi și dificile de aderare la UE pentru țările semnatare ale Pactului de la Vilnius. Amenințarea lui Rogozin, care s-ar dori a fi o întoarcere din drum a acestor state, poate fi un semnal de încurajare a unionismului, dacă extragem concluziile corecte. Și premierul moldovean Iurie Leancă a spus că aderarea Republicii Moldova la UE se va petrece în 10-15 ani. Un termen dureros de lung, să fim de acord, mai ales că nu putem prevedea cum va arăta situația geo-politică sau economică europeană peste atâția ani. Acest lucru ar trebui însă nu să întoarcă Republica Moldova din drum, ci să-i grăbească evoluția, luând în serios în considerare aderarea la UE prin reunificarea cu România. Nu că acest pas nu ar fi dificil, dar cu siguranță ar dura mai puțin și ar fi mai avantajos pentru toată lumea.

Republica Moldova, ca al doilea stat românesc pe harta lumii, are o șansă unică de aderare directă la UE prin România. Această soluție, care desigur că trebuie promovată diplomatic pentru a fi acceptată la Bruxelles – iar acest lucru nu va fi floare la ureche – este cea mai bună cale de rezolvare a ceea ce Rogozin amenință să fie un proces lung de aderare la care opozanții vor avea destul timp să pună toate piedicile din lume. Cu cât durează mai mult procesul de aderare a Moldovei, cu atât există mai multe șanse de a fi blocat, întârziat, îngreunat. Cu cât realizăm reunificarea mai repede în schimb, cu atât lucrurile în această parte de Europa vor fi mai liniștite și mai sigure.

Așa încât hai să-i dăm dreptate lui Rogozin în felul nostru și să folosim obstacolele de care el vorbește ca un argument suplimentar al revenirii urgente a Moldovei la patria mamă. Altfel, Republica Moldova va trebui să facă față singură la toate șicanele și să reziste pe o direcție dificilă mai mult de o decadă de acum înainte. Prin reunificare, problemele integrării nu dispar, pentru că toată regiunea are de trecut prin transformări importante, dar pasul cel mare se face într-un timp record, iar apoi dificultățile și eforturile de recuperare devin interne și mai ușor de gestionat. Acestea sunt însă argumente de oportunitate. Dincolo de acestea, România trebuie să redevină întreagă pentru că așa este firesc și pentru că este anormal să existe două state românești, iar românii să fie despărțiți de granițe false.

Jocul dublu al Ucrainei cu UE, alarma pentru ca Moldova să grăbească reunirea cu România

Ucraina și-a scos opțiunea geo-politică la licitație, pendulând între UE și Rusia. Cum se va descurca Republica Moldova, o țară mică, prinsă în acest joc peste capul său? Ezitările Ucrainei reprezintă de aceea un semnal de alarmă pentru Moldova să grăbească reunirea cu România și să se pună astfel la adăpost de un viitor nesigur.

Există foarte mulți unioniști în Republica Moldova și ei nu au nevoie de argumente pragmatice pentru reunificare. Pentru ei, revenirea Moldovei în sânul țării mamă este o chestiune de suflet, de principiu și de adevăr istoric. Dar chiar și cei care stau pe margine și nu au simțăminte românești au destule argumente practice de a grăbi această unire dacă se uită la evoluțiile din zonă. Cum își va construi Moldova viitorul dacă Ucraina continuă cu jocul dublu, iar UE va trebui să țină cont de dorințele acestui stat mare cu care Moldova are graniță? În egală măsură se pune problema Transnistriei, la care multă lume se uită cu poftă necuvenită.

Le propun așadar celor care judecă strict pe bază de interese să evalueze soluția intrării în UE a Republicii Moldova pe baza reunificării cu România. Brusc, zona ar intra sub protecția de a fi parte a unei țări deja membră a Uniunii și a NATO, ceea ce ar schimba cu totul raportul de forțe din zonă. Orice stat ar mai ridica pretenții sau ar face presiuni asupra Moldovei s-ar trezi confruntate cu un stat membru NATO și UE, din care Moldova ar face parte.

Pe măsură ce influențele se dispută și se împart peste areal și peste capul ei, apare evident că singura soluție realistă și eficientă pentru Republica Moldova este să-și regăsească locul în interiorul statului român într-o formulă de regiune administrativă descentralizată cum vor fi și celelalte regiuni în urma efectuării procesului de descentralizare aflat pe ultima sută de metri. Minoritățile sau alte etnii decât cea română de pe teritoriul Basarabiei nu au de ce să fie speriate de unirea cu România. Trebuie doar să se uite ce drepturi au minoritățile la noi în țară ca să se convingă că nu vor avea de suferit, dimpotrivă. La fel ca alte minorități din România, vor avea școli, își vor folosi limba, dar ce avantaje nu vor avea? Așa încât, pragmatismul ar trebui să determine toate păturile sociale și etnice din Republica Moldova să accepte și chiar să se implice activ pentru unire.

Legea unirii dintre România și Moldova, depusă în Parlamentul României

Moment istoric în Parlamentul României unde am depus proiectul legii cadru privind statutul cetățenilor Republicii Moldova pe teritoriul României, propunere care este însoțită de cele 117.000 de semnături pentru susținerea ei, adunate prin efortul voluntarilor inimoși ai Platformei Acțiunea 2012. Alături de marșul pentru Basarabia, acest proiect de lege constituie unul din momentele esențiale ale reunificării celor două state românești, separate acum de granițe artificiale.

Proiectul de lege prevede câțiva pași importanți pentru apropierea dintre cele două state românești. Dar dincolo de măsurile concrete pe care le propune, legea este menită să arate lumii întregi că granițele dintre cele două state românești sunt artificiale și că în Parlamentul României exista voința politică de a depăși falsurile impuse de o istorie nedreaptă și că suntem gata să facem demersurile necesare reîntregirii României. Faptul că 36 de parlamentari au semnat această lege, ei fiind din toate partidele parlamentare românești, ne arată de asemenea că există un consens național pe necesitatea de a aduce Basarabia acasă. Iar adoptarea acestei legi ar fi un pas esențial în acest sens.

Sper ca acest gest unic al parlamentarilor români semnatari ai proiectului de lege depus la Parlament să nască o reacție similară din partea parlamentarilor de simțire românească de la Chișinău, așa încât le adresez un apel public să vină în întâmpinarea unionismului de la București parcurgând partea lor de drum pentru a uni cele două state românești.

O altă etapă pentru îndeplinirea acestui ideal sfânt al românilor ar fi o declarație comună și simultană a celor două Parlamente referitoare la dorința de reunificare, pentru ca Basarabia să își găsească locul firesc în sânul țării mame. Cred că Parlamentul României și parlamentarii care au semnat acest proiect de lege pot să determine o decizie în privința reunificării, la urma urmei suntem reprezentanții românilor de pe întreg teritoriul național care ne-au trimis aici prin votul lor și nu am nicio îndoială că acționăm în conformitate cu dorințele lor atunci când vrem să realizăm o Românie Unită.

După cum s-a văzut, situația acordului de la Vilnius e destul de complicată, încă nu se știe dacă Ucraina va mai semna acordul de asociere la UE, iar Republica Moldova riscă să se trezească izolată în regiune în efortul ei de integrare europeană. Prin reunificare, Basarabia va ajunge imediat sub protecția Uniunii Europene și sub protecția statului român, membru cu drepturi depline în Uniune și în NATO. Este calea cea mai rapidă pentru un viitor sigur al românilor din Basarabia.

Acest proiect de lege are nevoie de sprijinul tuturor parlamentarilor român, acum că a intrat în dezbaterea legislativă, și sper ca toata lumea să înțeleagă necesitatea de anula consecințele pactului Ribbentrop-Molotov și de a acționa în așa fel încât să nu lăsăm  pe dinafara țării o comunitate atât de importantă de români și un teritoriu istoric românesc.

De ce reunificarea a rămas singura șansă a Republicii Moldova

După retragerea intempestivă, deși previzibilă, a Ucraine