Copilul care-și dorește neapărat ceva, jucăria, pe cineva cu care să se joace, trece amețitor de la rugăminți la amenințări, de la a apuca cu violență, cu siluire la respingere, la lovire...
Nu poate sta cu dorința lui, nu poate trăi emoțiile pe care le simte, ci le ejaculează, le scuipă imediat în acțiuni, care sunt scălâmbăieli contradictorii...
Copilul
se
izbește
de
vrerea/nevrerea,
de
dorința/nedorința celuilalt ca de un zid și cu furie lovește în el sau cu disperare se roagă la el... până când își va accepta neputința și doar atunci, în libertatea acesteia, va putea trăi.
Nu prea ai cum să nu-ți dorești să nu vrei/intenționezi.
Cumva asta nu ține de tine.
Doar să nu faci nimic pentru a-ți satisface dorința/vrerea ține de tine – a nu mai cere, a nu mai face.
Dar acest a nu mai cere și a nu mai face "se opune" la ce simți ca dorință și care te "împinge" la a face ceva să o împlinești. Sau te împinge să faci ceva să înlături dorința, să nu o mai simți, tot un a face, dar îndreptat nu spre împlinirea dorinței, ci spre anularea ei.
173
A nu face nimic, înseamnă să nu faci nimic nici în vederea satisfacerii dorinței, nici să o anulezi/reprimi, ci să trăiești cu dorința, cu ce simți fără să te împotrivești acesteia sau celor care "se opun" satisfacerii ei (care nu doresc același lucru ca și tine).
Cei care nu fac nimic în privința dorinței, oricărei emoții (nici să o satisfacă, nici să o reprime) sunt copleșiți de acea emoție. Fuga de această copleșire îi face să reprime dorința sau să o consume printr-un act asupra unui
"obiect" al dorinței/emoției. Cu alte cuvinte, când emoția respectivă se poate satisface (descărca) cu cineva, acesta devine "obiect" al dorinței, utilizat în vederea satisfacerii acesteia. Când acest cineva, această persoană, nu
"conlucrează" la satisfacerea dorinței, este resimțit ca și când s-ar opune dorinței mele, mi se opune, se opune la a-și accepta statutul de "obiect" al dorinței mele. De aceea îi urăsc libertatea și statutul de persoană pentru că vreau să-l reduc la cel de obiect al dorinței mele. Uneori exprimarea poate fi poetică "lasă-te iubit...", "lasă-mă să
te iubesc..." etc., dar de fapt se exprimă această intenție de a supune. Dacă mi se opune, atunci încerc să îl determin să facă ce vreau eu, adică să-mi satisfac dorințele, nevoile cu el în feluri de la cele mai grobiene și primitive (violență/viol) până la cele mai subtile (manipulare rafinată, care, dacă nu are efectul scontat, tot la violenta ajunge).
În cazul aplicării manipulării sau șantajelor sau agresiunii pentru satisfacerea dorințelor, efectul asupra oamenilor liberi, maturi, sănătoși este de îndepărtare a acestora (contrar intențiilor inițiale). Aceștia abia așteaptă să scape de așa ceva, li se pare toxic, dăunător, horror...
Manipularea funcționează relativ la infantili, la dependenți, codependenți, nesănătoși psihic. Aici apare un conflict, pentru că manipulatorul își vede eficiența 174
manipulării, este satisfăcut de faptul că își poate satisface dorințele cu obiectul/subiectul dorinței, dar nu este mulțumit de deficiențele celui manipulat (dependente, infantilism etc.).
Iar, dacă își reprimă emoțiile, dorințele, se îmbolnăvește fizic…