2
Câmpia-si arde pruncii în ochii-i infiniti,
Suflarea lor imensa ma-alinta si ma doare;
Sub trandafiri de stingeri, mereu nepotoliti,
Semintele mirarii cresc cosmica vâltoare.
Beau focul frânt de gânduri pe-o floare când
ma-nsori,
O, mama mea, cu moartea, de-a pururea
virgina
Si vacile luminii, în staulul din zori,
Ling soarele, nascutul din trupu-mi fara vina.
Metalul lung din patimi, cu nervii dusi în vânt
Un plug de sânge-avânta în tunet greu prin
vreme
Si brazde reci ma zvânta sub rara lor betie.
Prin gurile de iarba, sub inima-n robie,
Vreau nuntile de iele — cu dor sa ma blesteme,
Cum Baraganu-i setea de care sunt înfrânt.