14
Ma uita noaptea-n mare si-mi ameteste
scrumul
Când plec de lânga tine cu flacarile sparte.
Ma sting pe áripi grele si greu de timp mi-e
fumul
Ce poarta lumea veche cu-o zare mai departe.
Câmpiile ne seaca amarnic asternutul,
Ne pravalim pe munte, din sânge, biruinta,
Cum aprig ochiul ierbii devora nevazutul
În zorii reci de gânduri ne pierdem nefiinta.
Se-ntuneca furtuna cu fulgerele ninse,
Hoinarul beat de soare cu fruntea-n zari
pornit-a —
Desferecata, vremea în dorul lui se stinse.
În fiecare noapte scot masca mea de piele —
Ma naste poezia si-mi blestema ursita
Sub coapse lungi de viscol în herghelii de stele.