15
Cum Baraganu-i setea de care sunt înfrânt,
Lumina-mi este boala si ma sufoc sub cer,
Legat la ochi cu stele te chem sa-mi fii
jungher —
Vechi esafod mi-e drumul, ninsoarea — vechi
descânt.
Pe zarile lactee cu geamat când rasar,
Ma sfârteca uimirea cu care ma priviti.
Pe stele cazatoare plâng pruncii rastigniti
Cum în seminte plânge un germene amar.
Animal în exod urla grâul flamând,
Un val de fecioare îi suiera-n pori
Si lanturile marii le frânge blestemând.
În clocot sângeriu, din metal vâlvoriti,
Cocosii de iarba se-avânta si-n zori
Câmpia-si arde pruncii în ochii-i infiniti.