O tentativă de îmblânzire a cunoaşterii
Ma holbez de la etajul 001
În haul orasului
Ca un curcubeu
Privirea mea taie
Smogul irational
Nu vad nimic si poate nici nu merita efortul
Am si eu profetul meu personal
Pe care îl bag în priza, îl aprind, îl sting
De mai multe ori pe zi
Si totusi vreau sa vad orasul cu ochii mei
Vreau sa-mi salut vecinii de jos
Prapaditul de lift
Cam de pe când m-am nascut
Merge numai în sus
Si nu mai poate nimeni sa-l repare sau sa-l
convinga
(Macar uneori) si de contrariul
Mâine, desigur
De la acesta sau de la un etaj superior
Voi folosi umbrela poeziei ca pe o parasuta
fragila
Si ma voi arunca pe fereastra
În smogul tacut (mereu la pânda) al orasului.