CLUJ
Era un lapte, poate ceață,
neînceput sau dimineață,
iubiți eram, ori numai frași
printre persoane adunați
– căci trenurile nu ne lasă
să locuim acolo ca-ntr-o casă,
din cînd în cînd mai luminînd
în trecere peisajul blînd –
ne-nghesuim peste peroane
un prieten vine dînd din coate
și iată-ne bătuți la mese mici
printre cafelele de-aici.
Cum ne-nțelegem, cum sorbim
otrava caldă și sălcie,
cum mai putem pleca, naiba să știe.
Plutind nesigur ca o mare
ne urmărea poartă de poartă
– pe braț de răscruce întins
nu-ți mai știu decît capul
blond
sub o icoană moțească prelins.