MUZICĂ
Cu ușile deschise peste simțite
ființele mele-i ies la poartă
– sînt trist ca bîta de văcan
văzînd în vis cireada moartă.
Cînd trecătorii se opresc
împart cu ei pîine și sare,
cu fiecaare plec de-acasă,
sfîșietor, sper altă zare.
Sînt fiecare om în parte
și cîteodată-s eu un pic,
în tot ce-i viață clocotesc
și ca un abur mă ridic.
De-aș încerca să îmi îngheg
turma pierdută sub o stea,
ar trebui să spulber lumea
rotindu-se în preajma mea.