MIRELE
Oricît se-ntoarce la ce-a fost
faptele printr-un cîntat le trece:
iubirea balanța nu poate
trădarea gravă, planul rece.
Cu lacrimi vede holda lui
de un străin acum culeasă,
iar el prin miriști scormonește:
Mire fără de mireasă.
Părinții, frații – ademeniți –
cu-mprejurări la cină –
sînt ei vînduți, ori vînzători
ai fetelor fără de vină?!
Nuntașii pleacă de acasă
cu steagul inocenței rupt
Unii mai iartă – mulți blestemă
și laptele care l-au supt.
Iar mirele – el, vede grîul,
în burta sacilor cum piere,
roiuri care muncesc pe rupte
dar fagurii sînt plini de fiere.
Doar amintirea mai aprinde
o lumînare-n pieptul lui.
Prin anotimpuri lunecînd,
să îl oprească nimeni nu-i.