CHEIA
Eu știu o apă, dacă vrei să bei,
trebuie să intri-n matca ei
lîngă o piatră te așezi
ciocăni puțin, mai faci un semn,
apoi aștepți, furat de somn,
vine o doamnă sau un domn
și cu un gest care repezit
în piept îțî bagă un cuțit.
Plătești pîndind mereu spre stradă
dar zațuri-zațuri după tine vin;
te trag, te țin și te rețin,
ca rădăcini te-ncolăcesc
zidindu-ți calea către ușă.
Poate doriți un Kent, un ceas,
cizme străine, aur, o păpușă.
Și iată că păpușa vine,
cu zațul despletit pe umeri
și nopți zidite lîngă ochi
o rogi plîngînd, chemînd-o tandru,
crezînd că este încă vie.
Dar trebuie să treacă timp
să-nveți să umbli-n buzunare
aici o punte, încă una,
și-abia atunci poate să vreie
să caute pierdută cheia.