pretutindeni navigabil.
Spre miazăzi mare parte a Moldovei este adăpată de Nistru, râu așa de cunoscut, încât găsesc de prisos
a mai vorbi de dânsul. Caută însă a se aduce aminte că Turcii pe acest râu transportă toată proviziunea
și cele pentru resbel din Constantinopol prin Marea Neagră la Bender, odinioară și la Cameniția, astăzi
la Hotin. Apa Nistrului e limpede, dar grea și sănătăței foarte vătămătoare. La Cetatea Albă se varsă în
Marea Neagră.
Pe lângă acestea mai sunt și alte ape mai mici care adapă Moldova: Bârladul care curge în ținutul
Tecucilor, despre răsărit spre apus și se unește cu Siretul la satul Șerbănești. N’am putut afla vechiul
nume al acestui rău. Suceava care dete nume Suceavei, odinioară capitală a țărei. Moldova, al cărui
nume l-am arătat de unde vine.
Bistrița curge din Alpii Transilvaniei și este atât de repede, încât cele mai mari pietre le surpă din
munte și le duce cu sine. Trotoșul, cu apa tot atât de repede; sorgintea lui nu e departe de a Bistriței. În
Prut se varsă Cirimușul, care formează marginea între Moldova și Polonia. Mai jos de acesta se varsă
Jijia. Iar în Nistru se varsă râul Reutul, care lângă Orchei formează o prea frumoasă insulă, și Botna,
care pe jumătate este a tătarilor de Budjac.
Pâraie Moldova are nenumărate. Vom însemna aci numai cele mai însemnate, al căror nume l-am
putut afla.
Se varsă în Siret, Bănila, Molnița, Somușiul cel mare și cel mic, Valea neagră, Faraon, Răcătău, Gerul
Sahului, Milcovul și Putna, cari aceste două din urmă unindu-se poartă numele de Sirețelul.
Pe Suceava o măresc Sucevița, Solca și Solonețu. În Moldova se varsă: Homorul, Slatina, Risca,
Neamțul, Topologul, Valea albă și altele.
Page | 70
Cu Bistrița se unește Crăcăul. În Trotoș se varsă Tăslăul sărat și celalt Tăslău, Oituzul, Cașinul, Valea
seacă și Valea rea. Bârladul se adaugă cu Bârlădețul, Sacovețiul, Vilna, Rebricea, Vasluiul, Vasluiețul,
Racova, Crasna, Lohanul, Docolina, Hobalna, Horiata, Smila, Tutova, Berheciu, Zeletinul, Oorodul.
Prutul duce cu sine, Colacinul, Cosmanul, Cuciurul, Ciuhurul, Basieul, Corovia, Caminca, Căldărușa,
Jijia, Gârla mare, Dele, Valea mare, Valea Bratuleni, Mojna, Nirnova, Călmățui, Lăpușna, Strâmba,
Sărata de răsărit și cea de apus, Chighieciu, Larga și Slanul.
În Nistru se varsă Serafinetul, a cărui gură formează cel din urmă unghiu al Moldovei spre miazăzi,
Ciorna Ichielul, Băcovețiul, Isnovețiul și Bâcul. În Răut se varsă, Solonețiul, Ciulucul cel mare și mic,
Dobruja, Cula și Cogălnicul.
Acestea în Moldova. În Basarabia, Cahulul, Saicea și Ialpuchul măresc Dunărea, Cogalnicul, Nistru.
Din acestea numai Ialpuchul curge necontenit, iar celelalte două sunt ape mai mult stătătoare decât
curgătoare; de asemenea și Cogalnicul nu are sorginți, ci numai atunci se poate numi pârâu când se
umple de ploile de toamnă, iar peste vară este sec și uscat și ca un șanț la vedere, pentru aceia vitele
tătarilor din Budjac adesea pier din cauza lipsei de apă.
Precum râuri, de asemenea nu lipsesc lacuri (bălți) în Moldova. Dintre mai multe lacuri parte naturale,
parte artificiale, merită a fi însemnate mai cu seamă următoarele cinci.
Lacul Brateșu, între Prut și Siret, lângă Galați; lățimea lui este de un milliariu și jumătate italian,
lungimea de două milliarie. Nu are sorginți, ci numai o gârlă mică și nu prea adâncă, numită Prutețu,
care atunci când Prutu crește prin ploi, se adapă dintr’însul. Altădată gârla rămâne uscată și aduce
lacului putrejune. Iar primăvara când Dunărea crește prin topirea omătului, nu numai împinge Prutul
înapoi, ci umple și lacul cu apă proaspătă și cu pește, pe care locuitorii îi prind fără osteneală, după ce
apa scade.
Lacul Orcheiului, lângă orașul Orcheiu, se formează din apele Răutu și Cula, șease milliarie de lung și
două de lat. Lungimea și lățimea lui o mărește un iez, făcut de Vasile voevod Albanit cu scop de a opri
ape și a face mori, cari aduc mari venituri. În mijlocul lacului este o insulă, nu prea mare, dar care
odinioară era împodobită cu vii frumoase și alte deosebite fructe.
Lacul Dorohoiului, numit astfel dela urbea vecină cu acel aș nume, nu departe de sorgintea Jijiei, demn
de memorat pentru mulțimea peștilor ce are.
Lacul Colacinul, la marginea Poloniei, demn de a fi însemnat mai cu seamă pentru aceea, că din
laturea lui boreală și cea australă curg două râuri, Colacinul și Serafinețiul, care formează marginele
Moldovei și Poloniei între Nistru și între Prut.
Cel din urmă și cel mai celebru este lacul lui Ovidiu, numit de locuitori Lacul Ovidiului aproape de
Acherman, odinioară Alba Iulia, în Basarabia, ilustrat cu acest nume, pentrucă în apropierea lui se zice
a ti fost exilat cunoscutul poet roman Ovidiu.El se varsă în Nistru, nu departe de gura acestuia, pe o
gârlă strâmtă, dar împresurată de atâtea și atât de întinse mlaștini, în cât peste două milliarie italiene
în lat nu poți trece cu piciorul. Are un pod peste dânsa, de o construcție foarte veche, precum arată
îndestul atât tăria lucrului, cât și mărimea pietrelor din care e făcut.
Toate aceste până aci descrise ape curgătoare și stătătoare sunt pline de pești frumoși și mai ales
pâraiele ce curg din munți, au păstrăvii cei mai cu gust, lostoatie și lipeni. Acest pește la zilele de post
se aduce totd auna viu pe cai, pentru masa domnească.
Băi, ape acide și minerale, Moldova n’are, ori nu le-a descoperit încă, poate pentru că crede că apa
Prutului este destulă doftorie contra tutulor boalelor”.
EXTRASE DESPRE TAXE, GRADUL DE COLECTARE ȘI DESTINATIA VENITURILOR
”.. pentru aceia Domnii au împărțit în osebită vistierie veniturile cele de trebuință pentru folosul
obștei, care era mai înainte pentru cheltuelile Domnești, cât și pentru cheltuelile cele trebuincioase ale
obștiei; și pentru cheltuiala curții lor, ș’au oprit toate orașele și târgurile din Moldova, împreună și 12
sate de pe aproape, încă și ocnele, vămile, și zeciuiala sau dajdiea oilor, a râmătorilor și a stupilor, de
pe la țărani și dela mazili; pentrucă boierii tot au rămas slobozi până acum de dările aceste. Iară
celelalte venituri, pe toate le-au lăsat pentru trebuințele obștei și pentru boieri; și au așezat cu întărire,
Page | 71
ca fiecare casă țărănească, care se zice fumărit, să dea la vreme de pace, pentru trebuința republicei,
câte 80 de aspri; (adecă 1 leu), iară la vremea deschiderei vreunui războiu să dea o rublă adică 120 de
aspri, și la nevoe mai mare câte un galben 200 de aspri; adică 2 lei și 20 de parale, iară mărimea sumei
care se făcea dintre aceștia, poate cetitorul s’o cunoască dintru aceasta, căci era cu îndestulare pentru
cheltuială la 40 de mii de ostași Moldoveni și 14 mii de streini Nemți, Cazaci, Sârbi, Bulgari, Albaniți și
Greci. Iară veniturile domnești, era pe an preste 900 de mii de lei și cum că dela C. Lung se aducea câte
24 de mii de oi, zăciuială, știm din catasticele cele de socoteală ce se pot vedea.
Iară acuma, vai ! întru atâta sărăcie și ticăloșie s’a acufundat Moldova, încât abia poate să iasă a șeasa
parte din veniturile cele mai dinainte, adică : din vămi ese ca la 45 mii de lei, din ocne 15 mii, din orașe
și din târguri pe unde sunt Pârcălabi 22 de mii și cinci sute, din zeciuele 15 mii; iară în anul cel dintâiu
la inceputul stăpânirei, când dau și boerii zeciuială, se cuprinde ca la 30 de mii din zeciuiala stupilor și
a râmătorilor, 37 de mii și cinci sute, de pe la curteni, sau boieri din starea cea mai mică, 22 de mii și
cinci sute; care socotindu-se preste tot, se fac ceva mai mult decât 150 de mii de lei.
Aceste venituri pot Domnii după plăcerea lor să le cheltuiască pentru dânșii și pentru curtea lor”.
EXTRASE DESPRE NARAVURILE ȘI OBICEIURILE MOLDOVENILOR
”Fiindcă ne-am apucat să arătăm năravurile Moldovenilor, pentru care lucru nici unii din cei străini,
sau prea puțini au știință adevărată, dragostea ce avem asupra patriei noastre, și neamul dintru care
suntem născuți, ne îndeamnă ca să lăudăm și să închinăm pre locuitorii țării, cărora avem să le
mulțămim pentru iubirea noastră, ne stă însă și dragostea adevărului în cale, ca să lăudăm aceia, care
cu dreptate ar fi să se hulească.
Căci mai de mântuire le va fi lor, când li se vor așterne slobode înaintea ochilor greșalele care le fac,
decât să fie înșelați și amăgiți cu vreo măgulire mângăioasă și apărare iscusită și prin aceia să creadă că
urmează bine întru greșalele acele, pentru care toată lumea cea cu năravuri bune îi hulește. Deci noi
din pricina aceasta voim să zicem curat, că noi la năravurile Moldovenilor nu putem să aflăm nimic
lesne ca să putem lăuda, osebit de credința cea adevărată și primire de oaspeți.
Din toate greșalele care sunt obișnuite și pre la alți oameni, au și Moldovenii de nu prea multe, încă nu
prea puține. Năravuri bune sunt rari la dânșii, pentru că nu au nici creștere cum se cuvine, nici
deprindere la năravurile cele bune și pentru aceia cu greu se va găsi vreunul mai împodobit cu năravuri
bune decât alții, de nu va avea vreo fire bună spre ajutor.
Dârziea și semețiea este maica și sora lor, căci dacă are vreunul cal bun și arme bune, atuncea gândește
că nici un om nu poate să-l întreacă și nu s’ar feri, de ar fi cu putință însuși cu Dumnezeu să se lupte. Și
toți de obște sunt îndrăzneți și semeți, foarte înținați de a începe gâlceavă, însă prea lesne să liniștesc și
se împacă iarăși. Luptă cu sabia câte doi numai, nu obișnuesc; și țărănimea încă prea rar se întoarce la
arme, numai din vorbe, ci cu bețe, cu ciomege și cu pumnii astupă gura cea fără de omenire a
protivnicului lor și asemenea fac și ostașii, rar săr cu sabia unul la altul numai din sfadă și când se
întâmpla aceasta vreodată, trebue aciea să sufere pedepsele cele mai cumplite.
Ei cu toții sunt șegalnici și veseli și inima nu le este departe de gură; însă dupre cum uită degrab
mânia, asemenea și prieteșugul nu țin îndelung și de băutură n’au greață prea mare, însă și prea tare
plecați asupra ei încă nu sunt. Desfătarea lor cea mai mare este uneori a petrece în ospețe dela 12
ceasuri până la 9 după miazănoapte și alteori și până la revărsarea zilei și beau până ce varsă. Dar
aceasta încă nu se obișnuește în toate zilele, ci numai pe la sărbători mari și earna când este vreme rea,
și silește frigul pre oameni ca să șează pre la casele lor și să-și încălzească mădulările cu vin. Rachiu
nimenea nu iubește, fără numai ostașii, iară ceialalți beau numai câte un pahar înainte de masă. Cei ce
locuesc în țara de jos și pe lângă hotarul țărei românești, iubesc vinul mai mult decât ceilalți.
Odineoară s’au apucat pre rămas un Moldovean cu un Muntean, să vază carii sunt mai bețivi,
Moldovenii sau Muntenii, ș’au mers pe podul din Focșani, care este hotar între Moldova și între țara
Românească și atâta sau gâlcevit amândoi cu paharele, până când a căzut Munteanul de multă băutură
de vin. Iar pre Moldovean pentru învingere, l-au dăruit Domnia cu boerie.
Arcul îl întind ei foarte bine, și se pricep a purta și sulița. Iar cu sabia totdeauna fac ei mai multă
izbândă, iar puște poartă numai vânătorii, pentru că zic că este lucru cu rușine, să se lupte la oaste cu
acest fel de arme, cu care nu poate să se cunoască nici meșteșugul războiului nici vitejia.
Page | 72
Ei la începutul războiului totdeauna sunt foarte vitezi și de al doilea mai slabi de inimă. Iar dacă îi
înfrâng protivnicii înapoi, atuncea prea rar au bărbăție să înceapă de a treia oară, însă au învățat dela
Tătari de se întorc iarăși înapoi din fugă și prin această apucare cu meșteșug, au smuls biruința de
multe ori din mâinile protivnicilor.
Către cei robiți se arată acum cu blândețe și acum cu tiranie, după cugetul lor cel nestatornic și să ucigă
pre vreun Turc, sau vreun Tătar, socotesc drept datorie creștinească și pre cel ce se arată cu blândețe
către aceste neamuri, îl socotesc că nu este creștin bun; și această urmare au adeverit-o ei prea cu
îndestulare la pustiirea aceasta mai de pre urmă a Bugeagului, când a năvălit Petriceicu asupra
Basarabiei, după războiul Austriecesc.
Ei nu au măsuri în cugetile lor, când le merge bine sunt semeți, iar de le merge rău părăsesc bărbățiea
și la vederea dintâiu nimic nu li se pare cu greu. Iar dacă li se întâmplă la aceia cât de puțină sminteală
împotrivitoare, atuncea cad în uimire și nu știe ce să facă și la urmă, dacă văd că ostenelile lor sunt
zădarnice, se căesc că s’au apucat însă prea târziu.
Deci dar nu putem zice alt nimic, fără numai că. Din prea osebită și nemărginită provedință a lui
Dumnezeu, o împărăție așa mare și înfricoșată a Otomanilor, biruind cu armele sale pre toată puterea
romanilor în Asia și o bucată nu prea mică în Europa și pre Unguri, Sârbi, Bulgari și alte stăpâniri
nenumărate, aducând cu sila sub stăpânirea sa și pre Greci norodul cel mai înțelept. Iar pre un norod
așa prost și fără de putere, n’a fost vrednică ca să-l silească cu război, ca să i se plece sub stăpânire și
mai pre urmă umblând de atâtea ori să lepede jugul cel primit de bunăvoe, totuși a rămas neatins și
nesmintit, atât la obiceiurile lui cele politicești cât și la orânduelile cele bisericești.
De alta, nu numai că Moldovenii nu sunt iubitori de științi, ci mai la toți le sunt și urâte. Și așa nici
numele științelor și ale meșteșugurilor frumoase nu le sunt lor cunoscute; și zic, că oamenii cei învățați
își perd mințea și când voesc să laude învățătura cuiva zic că este nebun de știința cea multă și cel mai
de ocară lucru este pentru că zic, că numai preoților se cuvine să, învețe, iar pentru mireni este destul
să citească și să scrie și să-și iscălească numele și să știe cum își vor pune la isbod boii, caii, oile, stupii
și altele de acestea; iar celealte toate sunt netrebuitoare.
Femeile lor măcar că nu le ascund de bărbați așa cu băgare de seamă ca Turcii, însă totuși obișnuesc
prea rar a se depărta de pe la casele lor, dacă sunt măcar de puțină ceva stare.Cucoanele boierilor sunt
bine închipuite, iar pentru frumusețe cu mult mai în urma celor proaste. Căci acestea sunt cu chip mai
frumos, iar cele mai multe sunt desfrănate unele beau pe acasă vin mult, iar la adunare prea rar se
arată vreuna beată. Pentrucă un obraz femeesc se socotește a fi mai cinstit cu cât mănâncă și bea mai
puțin pe la ospețe, și pentru aceia prea rar poate cineva să o vază aducând câte o bucățică la gură, sau
să-și deschiză buzele până întru atâta, ca să i se vază dinții, ci așa de tăinuit vâră bucatele în gură, cu
cât îi este prin putință, și nimic nu socotesc mai de rușine, decât a se vedea părul capului la vreo femee
cu bărbat sau văduvă și este cea mai mare greșală, a descoperi la vedere capul vreunei femei. Însă
fecioarele socotesc rușine să-și acopere capul măcar cu cât de subțire pânză, pentru că goliciunea
capului, o înțeleg semn de feciorie.
Celelalte obiceiuri atâta sunt deosebite, ca și aerul în cele mai multe părți ale țării. Locuitorii din țara
de jos, care sunt obișnuiți de mult să trăiască în răsboiu cu Tătarii, sunt ostași mai buni și oameni mai
sălbatici decât ceialalți și mai mult sunt rescolnici și nestatornici și dacă n’au niciun protivnic străin să
bată războiu, atuncea de trândăvire prea lesne se amăgesc și stârnesc zurba asupra mai marilor săi,
însă și însuși asupra Domniei. Pentru Dumnezeiasca slujbă au puțină știință și mulți dintre dânșii, mai
ales oamenii cei proști, cu toții zic: că fieștecăruea om este hotărâtă dela Dumnezeu ziua morții sale și
mai înainte de ziua aceea nu poate nimenea să moară, nici să piară la războiu și aceasta le dă lor atât
de mare bărbăție, încât, uneori orbește se slobod asupra protivnicilor lor.
A ucide, sau a prăda pre Turci, pre Tătari și pre Evrei, nu socotesc că este păcat nici ucidere, și cei ce
locuesc aproape de Tătari, fură și ucig cu sirguință și când fac vreo pradă în țara Tătărască, zic că n’au
prădat, ci ș’au întors numai al lor înapoi, pentru că zic că Tătarii n’ar fi având acum alt nimic, fără
numai aceia ce au apucat cu sila dela strămoșii lor. Prea curviea este rară la dânșii. Iară cei tineri nu
numai că socotesc a nu fi păcat, ci încă le este cinste ca să iubească pre ascuns curviea până ce sunt
holtei, asemenea ca când ar fi slobozi de toate legile.
Pentru aceia de multe ori se aude la dânșii vorba aceasta : „Fătul meu ! ferește-te de furtișag și de
ucidere, că eu nu te voi putea scăpa de spânzurătoare, iară pentru că te vei culca cu cineva, n’ai să porți
frică de peire, numai să plătești banii pezevenchiului”.
Page | 73
