, aflată în momentul și în locul nepotrivit
La sfârşitul războiului ruso-turc (1768-1778) armatele habsburgice ocupaseră zonele
Cernăuţi, Câmpulung şi Suceava din Moldova de Sus. Pretextul Vienei pentru
străvechiul pământ românesc era absurd şi mincinos. Se firma că nordul Moldovei ar
fi făcut parte în trecut din Pocuţia, se mai afirma nevoia unei fâşii de pământ prin
care să se facă legătura dintre Galiţia şi Transilvania. S-au prezentat hărţi false, s-a
trecut la ameninţări, au fost corupţi câţiva demnitari otomani şi câţiva generali ruşi.
Prin Convenţia de la Constantinopol din 7 mai 1775, Poarta a acceptat să cedeze
Austriei nordul Moldovei (fără a avea acest drept, deoarece capitulaţiile încheiate de
domnitorii moldoveni cu Poarta garantau integritatea teritoriului principatului).
Printr-o altă convenţie (de la Palamutka) Austria mai răpește Moldovei încă 46 de
sate româneşti. Domnitorul Moldovei Grigore al III-lea Ghica, care protesta cu
hotărâre și cu fiecare ocazie asupra faptului săvârşit, este decapitat în 1777 de turci, la
presiunea austriecilor.
Pentru a se pierde vechea denumire, administraţia austriacă denumește regiunea
"ţara codrilor de fagi", adică "Bukovina".
Cu toate protestele unor fruntaşi ai vieţii publice şi religioase, care cereau ca
Bucovina să rămână "provincie deosebită cu rosturile şi aşezămintele din moşi-
strămoşi", Bucovina este alipită în 1786 la Galiţia, iar din 1849 este declarată
provincie autonomă a Casei de Austria, autonomie anulată peste doi ani.
Stăpânirea habsburgică a însemnat un proces continuu de deznaţionalizare forţată a
românilor, îndreptat cu precădere împotriva Bisericii și învăţământului (și culminând
cu interzicerea folosirii limbii române în şcoli).
Colonizarea Bucovinei cu ucraineni, germani, ruteni. Slavizarea numelor româneşti
Procesul de deznaţionalizare a fost marcat prin încurajarea, pe toate căile, a imigrărilor, de fapt
autentice colonizări cu ucraineni, germani, evrei, ruteni, slovaci. Datele statistice o dovedesc pe
deplin: în 1774 populaţia Bucovinei număra 71.750 locuitori, din care 52.750 români, 1500 ucraineni,
germani ş.a.; în 1800, din totalul de 192.830, românii numărau 150.000, ucrainenii 48.481.
În 1848, dintr-un total de populaţie de 377.571 locuitori, 209.293 erau români şi 108.907 ucraineni.
În 1900, populaţia ucraineană a crescut la 297.798, cea română la 229.018 din totalul de 730.195
locuitori. În 1910, la un total de 794.912 locuitori, românii numărau 273.254, ucrainenii 305.101.
O altă minoritate care a înregistrat creşteri numerice mari este cea evreiască, numărul lor crescând de
la 526 în 1779 la 102.919 în 1910 !
Page | 79
Încurajarea unor asemenea imigrări, cel puţin în primele decenii, se desfăşura şi pe cale economică.
Dările erau mai mici decât cele din Galiţia; la fel şi pentru zilele de clacă, apoi era scutirea de recrutare,
o mai mare libertate de practicare a cultului (sectanţii ruşi, lipoveni), sătenii aveau o mai mare
libertate de folosinţă asupra pământului pe care îl lucrau, existau şi posibilităţi de câştig mai bun,
densitatea populaţiei mai mică.
Un adevărat exod, nu numai al ţăranilor, ci şi al marilor boieri români din Bucovina către Moldova a
avut drept consecinţă pe plan naţional-politic absenţa elementelor intelectuale şi patriotice capabile să
menţină flacăra românismului. Lupta pentru salvarea identităţii naţionale a rămas numai în sarcina
câtorva familii boiereşti, dintre care se detaşează familia Hurmuzache, a câtorva intelectuali din
păturile
ţărăneşti
şi
răzeşeşti,
precum
familia
Flondor,
Grigorcea
şi
alţii.
O altă consecinţă a fost manifestarea pe plan social-economic. Moşiile celor imigraţi în Moldova ajung
în mâinile arendaşilor armeni, evrei, polonezi, germani, greci ş.a. Pe acelaşi plan, o consecinţă la fel de
gravă: administraţia a adus numeroase braţe de muncă străine, tentate de înlesnirile ce le ofereau.
Biserica a încercat din primul moment să se împotrivească secularizării averilor ei, precum şi
curentului de slavizare şi germanizare încurajat de noua stăpânire. Episcopul bucovinean a fost trecut
sub ascultare canonică Mitropoliei sârbe (!) din Carlovăţ, urmărindu-se slavizarea Bisericii româneşti
din Bucovina. Au fost arse cărţi bisericeşti slavone, clerici ruteni, din învăţământul laic şi teologic a
fost scoasă limba română, în eparhia bucovineană s-a introdus limba ruteană ca limbă oficială, a fost
redus numărul mănăstirilor şi schiturilor. În faţa acestei situaţii mulţi, călugări şi preoţi, înalţi clerici
au trecut cu cărţi, odoare bisericeşti, hrisoave, în Moldova, slăbind astfel rezistenţa Bisericii române în
Bucovina.
Numele de familie capătă alte rezonanţe prin adăugarea terminaţiei slave - în "vici", "schi", "eac", sau
"iuc" şi astfel nume neaoşe româneşti sunt polonizate, ucrainizate sau germanizate : Zelea a devenit
Zelinscki, Porumbescu a devenit Golumbovscki, numele de familie al lui Mihail Eminescu - Eminovici,
Ursul devenea Ursuleac, Matei - Mateiciuc etc.
În învăţământ s-au deschis şcoli în limba germană, cu profesori aleşi din Transilvania; din 1815 şcolile
din Bucovina au trecut sub autoritatea consistorului catolic din Lemberg; alături de limba germană s-a
introdus ca disciplină de învăţământ nu limba română, ci cea poloneză; dascălii români au fost scoşi
din şcoli. În 1875 s-a înfiinţat universitatea nemţească din Cernăuţi al cărui scop declarat era de "a
desăvârşi germanizarea Bucovinei".
Prin stăruinţa patriarhilor din familia Hurmuzache, la liceul din Cernăuţi s-a creat în 1848 o catedră
de limbă şi literatură naţională, ocupată prin concurs de Aron Pumnul, cel care avea să fie profesorul,
mentorul şi prietenul lui Mihail Eminescu.
Au apărut şi alte reacţii româneşti în presă: "Chestomaticul Românesc", o publicaţie periodică,
"Bucovina", scoasă de fraţii Hurmuzache, ca "defensor al intereselor naţionale, intelectuale şi
materiale ale Bucovinei, reprezentant al dorinţelor şi nevoilor ei, expresia bucuriilor şi suferinţelor ei".
Au scris nu numai intelectuali bucovineni, ci şi moldoveni, ca : V. Alecsandri, M. Kogălniceanu, C.
Negri, V. Pogor; munteni, ca: D. Bolintineanu, V. Cârlova; ardeleni, ca: A. Şaguna, Gh. Bariţiu ş.a.
Periodicul a fost suprimat de cenzură. Au apărut mai târziu "Revista Politică" (1886), "Gazeta
Bucovinei" (1892), "Deşteptarea", "Patria" şi altele. Ziarul "Patria" îşi propunea "să apere legea, limba,
moşia strămoşească, să deştepte conştiinţa naţională şi sentimentul de solidaritate a provinciilor între
Tisa - Nistru - Dunăre - Marea Neagră".
Page | 80
La deşteptarea sentimentului naţional au participat tinerii studioşi din Bucovina, dar şi din restul ţării.
Un prilej de manifestare a românismului a fost comemorarea a patru sute de ani de la zidirea
Mănăstirii Putna. Eminescu, Slavici şi alţii veniţi de la Viena au luat iniţiativa. Au participat M.
Kogălniceanu, V. Alecsandri, Iacob, A. D. Xenopol, Ciprian Porumbescu şi mulţi alţii. În 1875 au fost
organizate la Iaşi şi Paris mari manifestaţii, mai exact contra-manifestaţii la serbările ordonate de la
Viena pentru împlinirea a unui veac de la anexarea Bucovinei la coroana habsburgică.
M. Kogălniceanu a tipărit o broşură "Rapt de la Bukovine", la Paris, şi în 1875 la Bucureşti. Autorităţile
austriece au privit această acţiune ca o "crimă de stat". La Războiul de Independenţă al României din
1877 au luat parte şi tineri bucovineni. Acelaşi fapt s-a petrecut şi în războiul balcanic din 1913.
În 21 octombrie 1914, austriecii reocupă Cernăuţii şi regiunea între Siret şi Prut –
probabil nordul regiunii de dincolo de Prut rămâne ocupată de ruşi. Imediat se vor
recruta două corpuri de voluntari în armata austriacă, în scopul apărării Bucovinei
contra ruşilor, şi anume : „Corpul Voluntarilor Ucraineni” (huţani), compus din peste
1.000 de oameni, care depun jurământul la Seletin în 20 noiembrie 1914, şi „Corpul
de Legionari Români”, din 1.500 de oameni, care depun jurământul la Câmpulung
(Moldovenesc) în 2 dec 1914.
Trebuie amintită şi prezenţa în război a multor voluntari bucovineni, organizarea Corpului voluntarilor
români format la 16 martie 1917 din prizonieri capturaţi de ruşi, precum şi a militarilor înrolaţi de
austro-ungari, care cu mari riscuri au dezertat în România. La 25 oct. 1918, printr-un Decret Regal s-a
înfiinţat Legiunea Română (în care erau incluşi şi mulţi bucovineni).
Revenirea Bucovinei la România
Încetul cu încetul, populaţia Bucovinei se pregătea pentru reîntregirea familiei.
Primul Război mondial a dus la prăbuşirea Austriei. Fruntaşii patrioţi români au
organizat la 27 oct 1918 alegeri pentru Adunarea Constituantă ; a urmat la 28 nov din
acelaşi an formarea Congresului General al Bucovinei. În sala de marmură a palatului
mitropolitan din Cernăuţi, Iancu cavaler de Flondor, fost preşedinte al Partidului
Naţional Popular din Bucovina (devenit din 1909 Partidul Naţional Român), cu
atribuţii în guvern, a propus Congresului general ca "întrupând suprema putere
legiuitoare", să hotărască "unirea necondiţionată şi pentru vecie a Bucovinei în
vechile ei hotare până la Ceremuș, Colăcin şi Nistru cu Regatul României".
În aceeaşi zi, Sfatul naţional al germanilor din Bucovina s-a pronunţat pentru unirea
acestei regiuni cu România. La acelaşi vot au aderat şi reprezentanţii polonezilor.
Tratatul de pace de la St. Germain a ratificat hotărârea adoptată la Cernăuţi.
Preponderenţa elementului românesc în Bucovina nu poate fi tăgăduită, cu toate
susţinerile contrare ale unor oameni politici şi istorici ucraineni. Nu este concludent
că din 1880 statisticile indica un număr mai mare de ruteni decât acela al românilor.
Page | 81
Maria Tereza şi apoi fiul ei, Iosif al lll-lea, au recunoscut și ei această prezență
românească dominantă. Statisticile erau însă "aranjate": mii de români erau înscrişi
ca ruteni. Sătenii români erau întrebaţi dacă ştiu ruteneşte şi, la răspunsul afirmativ
al unora, erau înregistraţi ca ruteni. Numeric, mai mult de o sută de ani, românii au
fost majoritari; bunurile mănăstireşti şi bisericeşti erau donaţii ale voievozilor
moldoveni; cu foarte mici excepţii, capul bisericii - arhiepiscop şi mitropolit - era
român; marii boieri proprietari erau tot români. Satele româneşti au fost
păstrătoarele tradiţiilor şi datinilor naţionale.
Alipită la ţara mamă, Bucovina s-a reorganizat potrivit legislaţiei româneşti, s-a
integrat în viaţa socială, economică, administrativă şi politică din Regat. Trebuie
menţionat că Bucovina, în special Cernăuțiul, a fost un puternic centru legionar.
A doua răpire a Bucovinei (1940)
Pactul Ribbentrop – Molotov
“Este o victorie sută la sută ! Și, deși n-am făcut asta niciodată, o să beau o sticlă de
șampanie” - Hitler.
“El crede ca m-a înșelat, dar în realitate, eu l-am înșelat” - Stalin.
Amândouă afirmațiile se referă la același lucru : pactul de neagresiune dintre URSS și
Germania (cunoscut sub numele de Pactul Ribbentrop-Molotov), semnat pe 23
august 1939.
Declarațiile lui Hitler și Stalin ne arată că amândoi erau convinși că și-au atins
scopul. Tratatul de neagresiune germano-sovietic avea și un protocol adiţional secret,
care împărţea zonele de influenţă ale celor două state. Era o încălcare flagrantă a
principiilor şi normelor recunoscute ale dreptului internaţional. Basarabia urma să
fie pusă la dispoziţia lui Stalin (nici un cuvânt despre Bucovina).
Nu a fost nici vorbă de o cerere a ucrainenilor în acest rapt teritorial. A fost ideea lui Molotov ca, odată
cu Basarabia, să ceară de la Hitler şi Bucovina. Toţi membrii Biroului Politic (scrie Molotov cu
satisfacţie în amintirile sale) s-au înghesuit să-l felicite ulterior pentru obţinerea Bucovinei şi a
Ţinutului Herţa, pentru că niciunul dintre ei n-a crezut posibilă această manevră ba chiar şi-au
exprimat deschis scepticismul la iniţierea ei de către Molotov, odată cu ultimatumul asupra cedării
Basarabiei.
Atitudinea Uniunii Sovietice devine ameninţătoare, iar România este un pește prea
mic, aflat între cei doi rechini ai Europei Centrale și de Est - Germania și Rusia.
Notele ultimative adresate în 26 şi 27 iunie 1940 de guvernul sovietic guvernului
României sunt precedate de concentrări militare minuţioase la graniţă.
Page | 82
Semnarea Pactului (la Moscova) Trupe rusești pe străzile orașului Cernăuți
Sunt ocupate Basarabia, nordul Bucovinei şi ţinutul Herţei. Pretextul ocupării acestor
două regiuni din urmă era că "Bucovina constituie ultima parte care mai lipseşte
dintr-o Ucraină unificată" şi că ea este cerută "ca despăgubire pentru dominaţia
română din Basarabia timp de 22 de ani".
Orchestra simfonică a Basarabiei este surprinsă de cedare într-un turneu de concerte
prin ţară și se întoarce de urgență în Chişinău. Când, pe 3 iulie 1940, trenul ajunge în
gară, toţi muzicienii sânt urcați cu forța în camioane, duşi în Valea Morii (lângă
Orhei) şi împuşcaţi.
Imediat după ocupaţie începe exterminarea românilor : ei sunt arestaţi, împuşcaţi,
torturaţi, deportaţi în Siberia, supuşi foametei provocată de regimul bolşevic.
Între 1940 şi 1950, conform recensămintelor oficiale efectuate de autorităţile ruseşti,
o treime din populaţia românească a dispărut, de la 3.200.000 în 1940, rămânând în