Acum știm ce suntem noi, moldovenii - descendenți ai dacilor liberi
"Dacii liberi"reprezintă de fapt o noțiune convențională, care îi desemnează pe dacii
din secolele II-IV i.d.H, numiți geți în Muntenia, carpi în Moldova, costoboci în Carpații Nordici și daci "mari" în nord-vest (Satu Mare, Crișana, Zarand), care nu au
intrat în componența Provinciei romane Dacia, dar care erau în diferite grade de
dependență față de Imperiul Roman, continuând să atace unitățile romane în drumul
lor din și spre așezările administrative fortificate.
Din aceasta perspectivă, importantă este linia de separație a ocupației romane de
teritoriul Daciei Libere,care trebuie văzută în contextul întinderii Imperiului Roman :
Page | 22
După unele teorii, Dacia a fost cotropită de romani în proporţie de numai 15% şi
pentru o perioadă istorică relativ scurtă, de 164 de ani. Prin deducere, 85% din
teritoriul Daciei nu ar fi fost călcată decât în excursie de legionarii romani.
După alte surse, Crișana, Nordul Ardealului, Moldova, Basarabia și Muntenia făceau
parte din Imperiul Roman, o hartă a vremii aflată acum în biblioteca Universității din
Sorbona, arătând o Dacie Traiană care se întindea până la Nistru :
Această teorie este susținută și de dovezi arheologice : prezența Castrelor Romane în județele Prahova,
Buzău, Galați, Vrancea, Neamț dar și în raioanele Reni și Izmail din R.Moldova, precum și liniile
fortificate din perioada romană, ce însumează peste 500 de km (descoperite atât în Moldova cât și
Basarabia)
sursa : Vlad Totoianu
Page | 23
CARPII - unul din cele mai mari triburi dacice de la est de Carpaţi
După unii cercetători, denumirea de carpi vine de la Carpates (munte), nume ce
deriva fie din rădăcina sker="a tăia", fie din alfabetul Karpë, (karp-m)= "stânca; după
alții, numele ar deriva din rădăcina indo-europeana Kar = " a lauda". Indiferent care
este originea numelui carpilor, un lucru este cert : populația carpică a locuit la poalele
Munților Carpați, până la Nistru (istoricul Vasile Pârvan și nu numai, consideră chiar
că, dimpotrivă, Munții Carpați au luat numele de la carpi).
Majoritatea cercetătorilor români și străini au dedus originea dacică a carpilor pornind de la
interpretarea izvoarelor literare din acea vreme. Astfel, denumirea de carpo-daci, folosita de istoricul
antic Zosimos (IV, 34,6), a fost tradusă prin " carpii de origine dacica". Originea dacică a carpilor
poate fi însă dovedită și cu argumente de natură arheologică. Analiza atenta a atât a izvoarelor scrise
cât și a datelor arheologice sprijină autohtonia carpilor în spațiul est-carpatic românesc. Dovezile nu
susțin teza care îi fixează pe carpi în sud-vestul Ucrainei și infirmă ipotezele conform cărora carpii au
venit din nord sau din est pe actualul teritoriu al Moldovei. Astfel, urme ale carpilor au fost identificate
în peste 200 de puncte, pe teritoriul întregii Moldove, majoritatea concentrându-se în zona
subcarpatică și centrală a provinciei, acolo unde au fost descoperite și cele mai multe tezaure monetare
(romane). Vestigii ale civilizației carpilor s-au descoperit și în zona dintre Prut și Nistru.
Organizaţi într-o puternică uniune tribală, carpii au dominat din punct de vedere
politic, economic şi militar atât unele triburi de origine dacică (dacii liberi din
Muntenia), cât şi populaţiile barbare pătrunse în zona extra-carpatică a României.
După înfrângerea costobocilor de către romani şi asdingi (170-172), carpii nu numai
că au rămas cei mai puternici dintre dacii liberi, ci și cei mai periculoși dușmani ai
Imperiului roman la Dunarea de Jos (Iordanes, Getica, XVI,91;CIL,III, 12455, etc.)
Ei au atacat în repetate rânduri Imperiul fie singuri, fie în alianţă cu sarmaţii, goţii şi
alte seminţii (textele, inscripțiile pe unele stele funerare, diplomele militare, etc
atestă numeroase conflicte în secolele III-IV, anii 214-238, 245-247, 272, 295-297,
302-303, 306-311și 313-318). În urma acestor conflicte, unii dintre carpi au fost
transferaţi în Imperiu, iar alţii au continuat să trăiască pe teritoriul lor de baştină.
La fel de adevărat este că între carpi și romani au existat și perioade pașnice, chiar și
relații comerciale, fapt dovedit de numeroasele materiale arheologice și tezaure
monetare romane descoperite (peste 75). Unele dintre tezaure provin, probabil, din
vânzarea unor produse, iar altele din subsidii plătite de romani, carpilor.
Cosonii, monezile de aur ale dacilor Moneda romană descoperită în Dacia
Organizați într-o puternică uniune tribală, carpii, au dominat din punct de vedere
economic, politic și militar, atât alte triburi de daci liberi, cât și populațiile "barbare"
pătrunse în zona extracarpatică a României.
Page | 24
Datorita independenței față de Roma și relațiilor strânse între triburi, de-a lungul
existenţei lor, carpii au asimilat numeroase culturi fără a-şi schimba semnificativ
identitatea. Cultura carpică, datată între anii 107- 319, este una dintre culturile
recunoscute de-a lungul istoriei, fapt ce atestă deopotrivă abilitatea cât și
determinarea oamenilor care au creat-o de a-și păstra și transmite urmașilor
obiceiurile, limba, credința și pământurile.
Rezultă așadar că descendenții tracilor din stânga Dunării, poporul geto-dac în
particular, nu au dispărut, nici în interiorul provinciei Dacia și nici în afara ei, odată
cu desființarea statului dac și a uniunii de triburi (având centrul în podișul
Transilvanie)i, marea putere și vitalitate etnică a acestor populații făcându-se vizibilă
încă cel puțin trei secole (II-IV), atât cât ne permit izvoarele istorice să cunoaștem.
De remarcat că teritoriul ocupat de carpi se suprapune izbitor de mult peste cel al
Moldovei istorice. Carpii, dacii liberi din Moldova, ai căror descendenți se află acum
în trei state (România, Republica Moldova și Ucraina) sunt deci strămoșii tăi direcți,
iar moldovenii, bucovinenii și basarabenii (de origine română) sunt “neamurile” tale.
Nu se cunoaște concret soarta dacilor liberi după sec. IV dar este foarte probabil că o
mare parte dintre ei au pătruns în fosta provincie, după evacuarea acesteia de către
romani și s-au amestecat cu dacii de acolo, contribuind la formarea unui puternic
nucleu "getic" în stânga Dunării de Jos. Spre sfârșitul perioadei antice, se pare că
dacii liberi și ceilalți traci din nord-est au fost absorbiți de triburile sarmatice,
germanice, iar în evul mediu de slavi. O parte dintre ei (din Crișana, Maramureș și
Moldova) deși s-au amestecat cu geto-daco-romanii lăsați în urmă de armata și
oficialitatea romană în perioada 271-272, au rămas totuși fideli limbii, credinței și
obiceiurilor din Dacia Carpatică, fapt care ar explica fenomenul de „romanizare" (sau
„românizare"), de expansiune a românității în teritoriile de la nord, vest și est de
hotarele vremelnice ale provinciei Dacia Traiana.
Dar să nu-i numim încă români pe descendenţii daco-romanilor — pentru că români nu avem dreptul
să le zicem decât atunci când există o limbă română, iar limba română se naşte când are loc o
simbioză, adică o influenţă reciprocă şi în cele din urmă un amestec între foştii daco-romani şi slavi.
Dacă nu-i putem numi români, atunci cum să le spunem? Să le zicem „valahi". De ce ? Valah nu e un
termen peiorativ, cum ar vrea ungurii sau alţi străini, de pildă grecii, să-l considere. Valah e un nume
foarte nobil, dat de germanici tuturor romanilor, pornind de la numele unui trib celt care se numea
Volcae, aşezat pe unde sunt azi Elveţia şi Austria. Aceştia s-au romanizat, astfel încât germanii, vecinii
lor, cu vremea au numit volcae pe toţi romanii, pe toţi cei ce vorbeau limba latină.
Page | 25
Aşa se explică faptul că, din insulele britanice şi până la noi, de-a lungul graniţei între germanici şi
fostul Imperiu Roman, au rămas nuclee care poartă încă un nume provenit din volcae. Aţi auzit de
Ţara Galilor în Marea Britanic, provincie care, ca şi Scoţia, se află la nord de Anglia propriu-zisă,
ambele locuite de rămăşiţe din vechea populaţie celtă a insulei. Ei bine, numele Ţării Galilor, ce se
cheamă Walespe englezeşte, are aceeaşi origine cu Valahia !
Şi dacă coborâm în Europa continentală, valonii din Belgia, adică aceia care vorbesc franceza în Belgia
(pe când ceilalţi locuitori ai Belgiei sunt flamanzii, care vorbesc, ca olandezii, neerlandeza, o limbă
germanică), poartă tot un nume provenit din volcae.
Pe italieni, polonezi şi alţi slavi îi numesc valahi. Iar în Balcani şi la noi, tot valahi i-au numit pe
romano-foni. Slavii preluaseră termenul de la germani, făcând inversiunea valh vlah. De la slavi, mai
târziu, în Evul Mediu, au preluat şi grecii termenul, dovadă a adâncimii la care au pătruns slavii în
Grecia continentală! Iar întrucât în greceşte V se scrie B, termenul a ajuns în timpul cruciadelor, la
occidentali, la „frânci", sub forma „blac".
În concluzie, numele de valah a desemnat, şi la germani, şi la slavi, şi la greci, pe „romanici", pe cei
care vorbesc o limbă latină. Deci dacă spun de-acum încolo „valahi", să ştiţi că asta înseamnă strămoşii
românilor. Şi aşa ne-au numit în continuare străinii. Noi înşine ne-am numit români sau rumân/ sau,
în sud, în Balcani, armâni — cu un „a protetic", caracteristic dialectului aromân.
În rezumat, autohtonii şi-au păstrat numele de roman, pe când străinii i-au numit vlahi sau valahi.
Singurul termen de conducere autentic slav e voievod (sau voivod), la origine căpetenie de oaste, apoi,
în spaţiul nostru — dar numai în spaţiul nostru, în Muntenia, Moldova şi Ardeal (căci regii unguri vor
continua să dea acest titlu reprezentanţilor lor în Transilvania) —, cel mai mare peste ţară, şeful
statului sau al ţinutului, însă, e o minune că, pe lângă termenul slav, apare şi numele latin de domn
(dominus), pe care romanii, în ultimele veacuri ale imperiului, l-au dat chiar împăratului, şi pe care
românii îl vor folosi şi pentru Domnul nostru Isus Cristos şi pentru Dumnezeu ! El va fi cvasi-sinonim
cu voievod, după cum jude va fi cvasi-sinonim cu cneaz.
(Sursa : Neagu DJUVARA, O scurtă istorie a românilor povestită celor tineri, Edit. Humanitas, 2002)
A urmat întunecatul Mileniu I, când au trecut peste noi şi goţii, şi hunii, şi ostrogoţii,
și gepizii, și avarii. Au mai venit şi slavi, bulgari, unguri, pecenegi, cumani şi tătari.
Unii s-au dus mai departe, alţii s-au "topit" în ochii moldovencelor și în cuptoarele de
piatră în care moldovenii aliau metale și stingeau var. Proto-românii şi mai apoi
românii creştinaţi apostolic şi-au păstrat etnicitatea în tot acest timp.
M O L D O V A -
istoria medievală, târzie și modernă
În 1247, preotul franciscan Giovanni da Pian de Carpine scrie despre călătoria sa în Moldova, unde s-a
întâlnit cu un anume voievod, Olaha. Numele nu este sigur, Olaha putând fi un termen local pentru
conducător. În altă ipoteză, este posibil ca preotul să îl fi numit pe conducător Olaha vrând să specifice
originea localnicilor de acolo (olah/vlah, adică român).
ÎNTÂIUL DESCĂLECAT ÎN MOLDOVA : în 1343, Regele Ludovic I al Ungariei,
împreună cu o mare parte din nobilimea transilvăneană sub conducerea lui Andrei
Lackfi, conduce o campanie împotriva tătarilor de peste munți, iar regele Ungariei, mulţumit de serviciile unuia dintre voievozii din Maramureş, pe nume Dragoș din
Cuhea, îl lasă stăpân peste un teritoriu din nord-vestul Moldovei (în caz că tătarii se
vor întoarce), ceea ce în termeni feudali se numea o ”marcă” a regatului ungar.
Capitala mărcii s-a aflat la Baia, aceasta întinzându-se de la Carpați la Prut, pe teritoriul actualelor județe Suceava, Botoșani, Neamț și Iași. Dragoș a domnit între
1351/2 și 1353, la tron urmându-i fiul său Sas, care moare în 1359.
Page | 26
