pergament în slavonă – limba de
cancelarie în Moldova (dreapta).
Suntem tentaţi să considerăm că, în fragedă copilărie, Ştefan a fost „pedepsit” chiar de viitorul său
duhovnic, vestitul monah Daniil Sihastrul. Poate din copilărie vine stima profundă a lui Ştefan faţă de
dascălul său, poate de atunci se trage permanenta sa dorinţă de a se sfătui cu Daniil în clipele cele mai
grele ale vieţii sale? Se prea poate că, în semn de recunoştinţă pentru bătrânul călugăr, Ştefan cel Mare
a înălţat la Voroneţ, în apropierea chiliei lui Daniil, o frumoasă biserică, în care la 1491 a fost
înmormântat dascălul şi sfetnicul voievodului.
Aşa dar, dacă încercăm să cuprindem cu ochiul minţii întreaga activitate a lui Ştefan cel Mare, putem
deduce că vastul său orizont politic, certele sale calităţi de diplomat şi comandant militar, de ctitor a
zeci de biserici şi mănăstiri, pe care le-a înzestrat cu frumoase zugrăveli şi odoare scumpe, adevărate
capodopere de artă, îşi au rădăcinile nu numai în calităţile sale native, dar şi în „pedeapsa” suportată în
anii copilăriei, când viitorul domn Ştefan cel Mare a fost educat şi povăţuit cu multă grijă şi severitate,
înconjurat de dragostea părinţilor şi a dascălilor săi.
(sursa : „Pedepsirea” lui Ştefan cel Mare, articol publicat de Eşanu Andrei și Eşanu Valentina pe 1 Apr
2004 în ziarul Accente Libere, Chișinău)
Cetatea de scaun a Sucevei
Reconstituire
Pe 15 oct 1451, Petru al III-lea Aron (fratele vitreg al lui Bogdan), un avid pretendent
la tronul Moldovei, pătrunde în noaptea târzie de toamna pe domeniul de la Reuseni,
acolo unde se afla familia domnitorului și, cu ajutorul a circa 100 de mercenari, îl
capturează și îl decapitează pe loc pe domnul Moldovei. De acum, puterea se afla în
mâinile sale. Nu mai rămânea decât un singur amănunt, prinderea tânărului de
numai 18 ani, Stefan, cel care îngrozit de moartea brutală a tatălui său, fugise într-
una dintre pădurile din apropiere.
Page | 32
Crima l-a afectat profund pe Ștefan, acesta găsindu-și liniștea doar după o vizită la
cuviosul David Daniil Sihastrul (pe care-l frecventa ca duhovnic) și după un răstimp
de pribegie peste hotarele Moldovei. Ulterior, el va răzbuna moartea tatălui său.
Petru I Musat
Stefan cel Mare
Vasile Lupu
În legătură cu copilăria voievodului legenda spune că "pe când era de 10 ani, Ștefan se arăta isteț și plin
de năzbâtii : nu găseai în sat copil netrântit de el. De la o vreme a fost luat din satul Borzeștii, ținutul
Bacăului și dus la Suceava, din Bucovina unde tatăl sau avea scaunul domniei. Nici aici nu s-a domolit.
Când era între copii nu știa multe, și daca nu se dădeau biruiți, ii trântea la pământ. Așa de meșter era
la trântă, încât nu se găsea nimeni să-l întreacă și să-l biruiască. Se duse veste în lume, că feciorul
Mariei-sale e voinic și amarnic, iar adesea ii auzeau zicând : “ce-a fi de el când va ajunge mare ?”
Episodul sângeros al uciderii tatălui său este evocat astfel :”Se știe apoi ca tatăl sau, Bogdan-voievod, a
fost omorât la o petrecere de Aron, care a ajuns în locul lui Voda. Cum se văzu acesta pe scaunul
domniei, căuta valvârtej să-l omoare pe Stefan.
Ostași scump plătiți erau puși să-i aducă capul. Stefan aflase de una ca asta și se făcu nevăzut. Și
umblau trimișii peste tot locul. În cele din urma aflară ca Stefan pornise spre Tara de Jos și ca niște
drumeți ar fi văzură un băiețandru de vreo 12 ani, alergând pe drumuri.
Cum simți Stefan ca ostașii cu porunca domneasca se apropie, pe nebăgate de seama se ascunse într-o
căruța încărcată cu saci și acoperita cu paie. Cum ajunseră șirul de căruțe, trimișii începură să
scormonească prin căruțe, cu niște sulițe ascuțite. Văzând ca din căruțe nu se aude nici un țipăt, mai
întrebară ce mai întrebară pe drumeți și își căutară de drum.
După o bucată bună de drum, numai ce vede un carauș că din căruța lui tot picura necontenit sânge.
Când caută, ce să vadă? Un băiat împuns în șoldul piciorului, de unde sângele curgea încă. Atunci cu
toții pricepură pricina și se minunau între ei: cum de n-a zis nici cârc, atunci când l-au împuns. Și
dându-i îngrijire l-au tăinuit până la Galați. Abia aici le-au spus puiul de domn ca este Stefan al lui
Bogdan Voda. Când Stefan ajunse voievod peste Moldova, dădu la toți acei drumeți moșii din belșug și
ranguri de boierie, caci zicea el: “Cu credință mi-ați fost la mare cumpănă și omul la nevoie se cunoaște
ce fel e”.
(sursa : Legende populare românești)
Aflat acum la putere, Petru Aron nu se întrebuințează prea mult : el se închină
turcilor acceptând un tribut de 2.000 de galbeni. Urât de boieri și părăsit de cei
apropiați, în aprilie 1457, el află cu stupoare că, la șase ani după uciderea mișelească a
lui Bogdan, Stefan se îndreaptă spre Moldova cu o armata de 6.000 de oameni, în
mare parte munteni puși la dispoziție de Vlad Țepeș (domnul Țării Românești și vărul lui primar), urmărind tronul și răzbunarea sângelui vărsat la Reuseni.
Cu o armată strânsă în pripă, Aron este însă incapabil să se opună mult mai tânărului
sau adversar și este înfrânt la 12 aprilie 1457 în "tina de la Doljești" (pe Siret, în
Page | 33
apropierea Romanului), pentru ca, la scurt timp, la Orbic (lângă Buhuși, pe 14
aprilie), oastea sa să fie împrăștiată definitiv. Petru a scăpa cu viață, ia drumul
pribegiei spre Polonia, acolo unde speră să primească ajutor grabnic pentru
înlăturarea "obraznicului Ștefan".
Pecetea domnească „Steagul cel mare” al Moldovei Stema princiară 1502
Ștefan merge la Suceava și pe locul ce se chemă Câmpia Direptății (pe Siret, lângă
Cetatea de scaun), întreabă, pe toți de față, dacă le este cu voie să le fie domn.
Întreaga adunare în frunte cu mitropolitul Teoctist, boieri, târgoveți, ostași și "toată
țara" proclamă pe Ștefan ca ”domn legiuit al Moldovei” în scaunul părinților și
strămoșilor acestuia. Se urcă deci pe tron în 1457 (la un an după Vlad Ţepeş în
Muntenia). Pentru Moldova începuse cea mai glorioasa pagina din toata istoria ei.
Moşteneşte o ţară în plină organizare, dar care din punct de vedere economic începea să se dezvolte
mai cu seamă datorită împrejurării că reprezenta o regiune de tranzit între Europa centrală, Polonia şi
porturile de la Marea Neagră. Iar faptul că Moldova avea două porturi importante, Chilia şi Cetatea
Albă, îi aducea o substanţială sursă de venituri, prin vămi. Ştefan cel Mare este, pentru mica lui ţară,
un voievod bogat prin vămile pe care le ia de pe urma comerţului internaţional.
Sub Ștefan cel Mare, Moldova se va întinde peste toate ținuturile de la Carpații
răsăriteni până la Nistru, țara fiind apărată de cetățile Soroca, Tighina și Cetatea Albă
- la Nistru, cetatea Chilia - la Dunăre, cetățile Hotinului și Sucevei - la Nord, Cetatea
Neamțului - spre Carpați, iar pe Siret, de Cetatea Nouă a Romanului.
Page | 34
Pericolul cel mai mare îl reprezenta însă expansiunea Imperiului Otoman, care își
continua înaintarea spre inima Europei (după cucerirea Constantinopolului la 1453,
de către sultanul Mehmed al II-lea Fatih).
Pentru a putea face față amenințării, unul dintre primele lucruri pe care le va face
Ștefan este organizarea unui sistem defensiv și a unei armate performante.
De-a lungul întregii sale domnii, va construi cetăți și mănăstiri fortificate, va
cumpăra arme și va plăti instructori străini să-i deprindă pe cei mai buni oameni ai
lui meșteșugul armelor. Oastea lui Ștefan era compusă din două contingente : un
nucleu mai mic dar mai bine instruit și înarmat și un corp de armată mult mai mare,
cu o echipare minimă, care putea fi mobilizat și antrenat la nevoie.
Oastea mică, denumită așa pentru că era compusă din cetele boierilor (care veneau cu
oșteni de pe moșiile lor ) și cetele târgurilor, alcătuite din târgoveți (care se puteau
strânge cel mai repede în caz de nevoie), era o oaste preponderent călare și relativ
bine înarmată, care putea ajunge la un efectiv de 12-15.000 de oameni, organizați în
cete de cate 4 steaguri (1 steag având min 250 de oameni).
La solicitarea domnului, țăranii răzeși (proprietari de pământ), erau chemați, în
schimbul unor privilegii, la Oastea mare, care era compusă pe lângă Oastea mică și
din cetele de răzeși (care nu erau la fel de bine înarmați sau instruiți, dar care putea
ajunge până la 40 - 50.000 de oameni). Armata lui Ștefan era deci o ,,oaste de țară",
la vremea aceea existând puțini lefegii sau soldneri (mercenari). După bătălii,
domnitorul le acorda privilegii celor care se remarcau (moșii, poziții sociale, etc).
Cetatea Hotinului
Fântâna interioară, adâncă de 65 m (are încă apă potabilă)
Moldova era bogată ca resurse și stabilă politic. Buna securitate a drumurilor îmbia
pe negustorii italieni, polonezi sau armeni să treacă prin Moldova de la Marea Neagră
spre Liov (Lemberg) și invers, aducând din Orient mirodenii, covoare, blănuri, metale și pietre prețioase iar din Apus postavuri și arme. Vămile culese de la aceștia aduc
bani în vistieria domnească. Astfel se explică o bună parte din mijloacele materiale
care i-au permis lui Ștefan să lupte și să construiască fără încetare în lunga lui
domnie.
Pe de altă parte, Moldova lui Ştefan avea doar circa 400.000 de locuitori, deci ceva mai mult decât
unul dintre sectoarele Bucureştiului de azi. Aceşti oameni trăiau mai mult în sate, oraşele cele mai
mari ale Moldovei din acea vreme (Cetatea Albă şi Suceava) nedepăşind 10.000 de locuitori.
Page | 35
Comerţul era modest, deşi Moldova era o verigă a vestitului „drum moldovenesc“ care făcea legătura
între Orient şi Europa Centrală. Totuşi, doar o mică parte dintre produsele locale erau vândute pe
piaţă, iar majoritatea locuitorilor erau agricultori preocupaţi să-şi asigure cât mai multe dintre nevoi
din producţia proprie. Banii domnitorului, atâţia câţi îi avea, îi obţinea fie din taxele vamale, fie din
dările indirecte impuse oraşelor, fie din unele vânzări de bunuri domneşti, fie din diverse surse
neregulate (prăzi, topire de obiecte din metal preţios, daruri etc.).
Deşi circulaţia monetară nu era cu totul absentă, economia Moldovei şi puterea domnului nu se bazau
însă atâta pe bani, cât pe controlul asupra pământului şi asupra oamenilor. Atunci când Ştefan avea de
construit o cetate sau o mănăstire, el nu aloca bani pentru proiectul respectiv, ci punea pe locuitori să
muncească în contul obligaţiilor lor faţă de domnie.
Materialele folosite erau şi ele obţinute gratuit, cu excepţia, desigur, a celor care nu se puteau găsi la
nivel local. Aşa au fost construite cetăţi precum cele de la Chilia şi Roman, aşa au fost construite
multele mănăstiri ctitorite de Ştefan. Aşa ne putem explica cum a putut Ştefan să se şi lupte şi să şi
construiască de-a lungul domniei sale, deşi cele două activităţi nu s-au suprapus, ci mai degrabă au
alternat.
Nu este uşor să evaluăm în ce măsură statul afecta viaţa oamenilor în timpul lui Ştefan cel Mare. În
mod cert, mult mai puţin decât în zilele noastre, deoarece în acea vreme se legifera puţin, cele mai
multe reglementări fiind stabilite prin obiceiul pământului la nivel local. Desigur, domnul putea
interveni prin porunci, dar, de obicei, ordinele sale aveau caracter punctual şi nu vizau stabilirea unor
reguli generale pe termen lung. Domnul guverna la nivel central prin intermediul dregătorilor şi a
Curţii sale, iar în teritorii, prin intermediul pârcălabilor de ţinuturi, precum şi prin intermediul
curtenilor şi al slugilor domneşti. Una dintre caracteristicile domniei lui Ştefan a fost tocmai întărirea
structurii administrative a Moldovei, prin sporirea rolului pârcălabilor şi prin dezvoltarea capacităţii
de control a domniei în teritoriu.
(Sursa : De unde avea Ştefan cel mare bani pentru războaie ? articol publicat de Bogdan Murgescu pe
site-ul www.historia.ro)
În 1463 începe şirul daniilor către Muntele Athos. "Io Ștefan Voievod, din mila lui
Dumnezeu domn Țării Moldovei .. și iubitor al cuvintelor lui Hristos, pentru a Cărui
dragoste a tânjit și cu râvnă a dat de s-a scris acest Tetraevanghel și l-a ferecat și l-a
dăruit întru ruga sa sieși .. la Sfântul Munte" (extras din Tetraevanghel - 1502)
În același an, la vârsta de 25 de ani, Ştefan cel Mare se căsătoreşte cu Evdochia „cea
dreptcredincioasă”, adică ortodoxă, fiica cneazului Alexandru Olelko, Mare Cneaz de
Kiev. Mireasa era o tânăra rusoaică (sau lituaniancă rusificată), blondă, foarte
frumoasă, aproape o copilă, bunicul său Vladimir, mare cneaz de Kiev, fiind
descendentul marilor duci ai Lituaniei, din care s-a tras, de altfel, și familia regală a