Vedere aeriană Mănăstirea Neamt
Albastrul de Voroneț
Între timp, oștirea turcească, cu însuși Mahomed aflat la comandă, se îndreaptă spre
Suceava, pe Valea Siretului. Turcii înaintează nestingheriți, dar cetăţile Suceava
(condusă de Sendrea, cumnatul lui Stefan), Hotin (apărată de starostele Vlaicu) şi
Neamţ (aflată în grija hatmanului Arbore) rezistă asediului otoman.
În faţa acestei rezistenţe, la care se adaugă foamea (o furtună scufundase vasele cu
hrană ale armatei otomane), ciuma, dar şi veștile că Ștefan pregătește o nouă oaste,
că ungurii și polonezii se apropie de granițele Moldovei cu ajutor armat, Mahomed
renunță să mai atace Chilia și Cetatea Albă, hotărând retragerea. El părăsește
Moldova hărțuit de cetele lui Ștefan, fără ca izbânda de la Războieni să fi însemnat
supunerea țării și a domnitorului. În final, cuceritorul Bizanțului avea să termine
campania din Moldova neînvins, dar fără să fi cucerit nimic.
Această luptă memorabilă a fost consemnată şi se găsește în pisania bisericii „Sf. Arhanghel Mihail”,
ctitorită de Ştefan cel Mare după 20 de ani, la Războieni :
Pisania Mănăstirii Războieni,
Textul este dăltuit în piatră, în limba slavonă
"În zilele bine-credinciosului și de Hristos iubitoriului domn Ioan Ștefan vv, cu mila lui Dumnezeu
domn pământului Moldovii, fiiul lui Bogdan vv, în anul 6984, iar al domniei lui 20 anul curgând, s-au
rădicat puternicul Mohamed, împăratul turcesc, cu toate puterile oștilor sale ale Răsăritului; încă și
Basarab vv, chemat fiind la război, au venit cu dânsul cu toate puterile pământului lui. Și au venit să
robească și să iaie pământul Moldovii și au ajuns până aice, la locul ce se cheamă Valea Albă, și noi
Ștefan vv, cu fiiul nostru Alexandru, am ieșit înaintea lor aice și am făcut cu dânșii mare război în luna
lui iulie, în 26 de zile. Și după slobozirea lui Dumnezeu biruiți au fost creștinii de păgâni și au căzut
aice multă mulțime din ostașii Moldovii.
Atunce au luat și a tria parte din pământul Moldovii, despre ceea lature. Mehmet împărat, tatăl acestui
împărat a lui sultan Baiazit, și l-au înfrânt moldovenii foarte rău și i-au tăiat oastea cât abia au scăpat
împăratul cu o samă de oaste în vase peste Dunărea. Deci sultan Mehmed au lăsat cuvânt la moarte să
se facă răscumpărare despre moldoveni sângelui turcilor ce s-au vărsat și rușinii ce i-au făcut. Pentru
aceea venisă fii-său, sultan Baiazit, și alta n-au putut face nimică, fără cât au lovit marginea de au luat
o samă de robi, precum mai sus am arătat".
Page | 42
Pentru aceea, bine au voit Ioan Ștefan vv, cu a sa bună vrere, și au zidit biserica aceasta întru numele
arhistratigului Mihail, și întru rugăciunea luiși și a doamnei sale Maria și fiilor săi Alexandru și
Bogdan, și întru pomenirea și pentru sufletele pravoslavnicilor creștini, care aici au pierit. În anul
7004, iar a domniei lui anul 40 curgând, luna lui noiemvrie, în 8 zile".
În primăvara anului 1480, rămas singur, Ştefan încheie pace cu turcii, obligându-se
să plătească tribut 6.000 de florini (haraciul Ţării Româneşti era la acea dată de
14.000 de florini).
Consecvent strategiei de a avea vecini aliați, după pregătiri temeinice (o oaste
moldavă masivă, la care s-au adăugat trupe transilvănene, în total cam 60.000 de
oameni, călări şi pedeştri), la începutul lui iulie 1481, Ştefan, însoţit de fiul său,
Alexandru, intră în Ţara Românească cu scopul declarat de a-l înlocui pe domnitorul
de atunci, Basarab cel Tânăr, cu protejatul său. Oastea condusă de domnul
Munteniei, susținută de armata otomană condusă de Ali-beg și Skender-beg, îl
așteaptă imediat după graniță, sub dealurile din vecinătatea Râmnicului. Pe 8 iulie,
având o forță militară importantă, Ștefan nu stă prea mult pe gânduri şi atacă,
consemnările arătând că „a biruit iarăşi Ştefan voievod, din mila lui Dumnezeu şi cu
rugăciunile Preacuratei Maicii lui Dumnezeu şi ale tuturor sfinţilor şi cu rugăciunea
Sfântului şi Slăvitului Procopie”. Nu peste mult timp însă, voievodul instalat de
Ștefan îl va trăda sub presiunea turcilor, alăturându-li-se în ceea ce avea să fie cea
mai mare lovitura primită de domnitorul Moldovei, pierderea Chiliei și a Cetății Albe.
Cetatea Albă, vedere dinspre Nistru
Vedere aeriană
Astfel, în vara lui 1484, turcii asediază cele două cetăți dinspre răsărit și după asedii
intense de 10 respectiv 15 zile, atât cetatea Chilia (apărată de pârcălabii Ivaşco şi
Maxim) cât și Cetatea Albă (apărată de pârcălabii Gherman şi Oană) sunt cucerite de
flota şi armata sultanului Baiazid al II-lea (probabil printr-o trădare a genovezilor
care erau înăuntru şi care şi-au dat seama că nu se mai puteau lupta împotriva
Imperiului Otoman, nefiind suficient de bine ocrotiţi de un mic voievod creştin).
Pierderea Chiliei şi a Cetăţii Albe a reprezentat o catastrofă pentru dezvoltarea
ulterioară a Moldovei (au început să sărăcească oraşele mari şi Moldova nu s-a mai
putut dezvolta cum s-a dezvoltat Transilvania, cu cetăţi, cu târgoveţi bogaţi, cu
comerţ de tranzit, etc).
(Sursa : Neagu DJUVARA, O scurtă istorie a românilor povestită celor tineri, Edit. Humanitas, 2002)
Văzând că este în pericol să fie răpus de turci, Ștefan se hotărăște să ceară ajutor
Regelui Poloniei. În schimb, Regele Cazimir îi cere lui Ștefan să se recunoască vasalul
lui și să-i depună jurământ de credință. Pe 15 sep 1485, în tabăra militară de la
Colomeia, Stefan cel Mare îngenunchează în văzul tuturor în fața Regelui polonez
Page | 43
(acceptând această umilință în speranța că va primi ajutorul atât de necesar
împotriva turcilor). Ca și ceilalți vecini creștini, nici polonezii nu se vor ține însă de
cuvânt, mai mult, Cazimir va face pace cu sultanul, lăsându-l pe Ștefan în voia sorții.
Pe când Ştefan se afla încă în Polonia, o oaste alcătuită din turci şi munteni (30-
40.000 de oameni) condusă de Ali Paşa intră în Moldova cu intenţia de a pune domn
la Suceava un pretendent, Petru Hroiot. Cum Cetatea de scaun nu a vrut să se predea
şi nici nu a putut fi cucerită, turcii ard târgul Sucevei. Când Ştefan revine în Moldova
(spre sfârșitul lunii septembrie), având alături şi 3.000 de călăreţi polonezi, trupele
turceşti şi muntene începuseră deja retragerea. După mai multe ciocniri și atacuri
împotriva turcilor conduși de Bali Bei Malcocioglu (Sângecbeiul de Silistra),
confruntarea decisivă de la Cătlăbuga (în sudul Moldovei, între Prut şi Nistru), este
câştigată de Ştefan şi aliaţii săi.
Un episod dramatic se petrece la începutul lunii
martie, anul 1486. Eşecul militar de la sfârşitul
anului 1485 îl determină pe sultanul Baiazid să
trimită o oaste care să încerce din nou
înscăunarea lui Hroiot.
Pe 6 martie (într-o zi de luni), domnul
Moldovei îi întâmpină pe turci la Şcheia (în
ţinutul Romanului) unde Cronica moldo-
germană consemnează că : „...a bătut Petru
Hronoda pe Ştefan voievod şi a câştigat lupta şi
Ştefan voievod a căzut de pe cal şi a zăcut
printre morţi de dimineaţă până la prânz”
În a doua jumătate a zilei se produce însă o
răsturnare spectaculoasă a situaţiei, datorită a
doi boieri credincioşi lui Ştefan, Pântece şi
Purice. Primul, asigurând pe noul domn, Petru,
că victoria este a lui, îl scoate din luptă şi îl
ucide ; cel de al doilea, căutându-şi domnul, îl
scoate dintre cadavre, ceea ce a îngăduit
regruparea trupelor credincioase.
„Astfel (zice cronicarul) a rămas Ştefan voievod
stăpân în ţară, cu ajutorul lui Dumnezeu”.
În toamna lui 1497, sub un pretext mincin os (recucerirea Chiliei și a Cetății Albe,
aflate în mâna turcilor), Ioan Albert, fiul lui Cazimir intră în Moldova în fruntea a
100.000 de oșteni. Prima solie a lui Ștefan este primită cu bunăvoință și asigurată de
bunele intenții ale polonezilor. Ruta urmată este, însă, alta, armata polonă
îndreptându-se către Suceava.
Văzând aceasta, Stefan trimite o a doua solie și abia când mesagerii săi sunt luați
prizonieri, înțelege planul ascuns al regelui vecin. Grabnic, cere ajutorul turcilor și
ardelenilor. În fața acestei noi amenințări, venită de această dată dinspre nord, foștii
dușmani se regrupează. În timp ce Turcii trimit doar 2000 de oameni, 12.000 de
ardeleni se grăbesc să treacă prin pasul Oituz.
Între timp, armata polonă condusă de însuși regele Ioan Albert asediază fără succes
Cetatea de Scaun a Sucevei (incursiunea poloneză urmărea de fapt înscăunarea unui
frate al regelui ca domn al Moldovei).
Page | 44
Afectați de lipsuri, polonezii părăsesc Suceava şi, la insistenţele regelui Ungariei
(Vladislav), încep retragerea din Moldova, pornind pe drumul Suceava – Siret –
Cernăuți – Colomeea.
Stefan îi urmărește pe atacatori cu circa 22.000 de osteni, în mare parte țărani.
Având circa 60.000 de oameni, inclusiv între 5 și 10 mii de nobili în armura
completa, pe dealurile împădurite care despart Valea Siretului de cea a Prutului,
incapacitatea numeroasei armate poloneze de a executa un marș în forță se face
simțita, aceasta retrăgându-se greoi.
În apropiere de "făgetul Cosminului", voievodul îi ajunge din urma pe polonezi și
ordonă armatei sale să înconjoare pădurea. Copacii sunt tăiați doar atât cât să poată fi
prăvăliți și lăsați în picioare. Deşi bolnav, Ştefan cere să fie dus cu sania pe câmpul de
luptă. Pe 26 octombrie 1497, vârstnicul Ștefan pornește încă o dată atacul.
Un mic contingent de moldoveni ataca armata poloneza aflata în mișcare, exact în momentul când
nobilii cavaleri treceau pe lângă pădurea pregătită de oamenii lui Stefan, dar se retrage rapid în
pădurea din apropiere. Crezând ca este vorba de un mic detașament pus să-i hărțuiască, cei 5.000 de
nobili în zale pornesc calare în urmărirea moldovenilor, și intra în mijlocul capcanei pregătite de
Stefan.
În câmp deschis, armura performanta și experiența de lupta a cavalerilor polonezi ar fi fost suficiente
pentru a face fata întregii oștiri ai lui Stefan, dar în panta și ocolind copacii pe care moldovenii i-au
doborât pentru a împărți oastea poloneză în bucăți mai mici și pentru a nu lăsa loc de avânt cailor
acestora, în loc să-și folosească lăncile și spadele pentru a măcelari o oaste de țărani, cavalerii polonezi
s-au pomenit înconjurați de acești țărani între copacii doborâți, dați jos de pe cai cu ghioagele și, pana
să apuce să întoarcă spada greoaie, loviți cu batele sau cu săbiile ușoare ale căpitanilor.
Odată răpuși cavalerii, restul oștirii poloneze pur și simplu n-a fost în stare să organizeze un contra-
atac, câteva mii de moldoveni calare hartuindu-le retragerea și luând prizonieri.
Basorelief în bronz reprezentând bătălia de la Codrii Cosminului Armata poloneză a fost
(la baza statuii lui Stefan cel Mare din fata Palatului Culturii Iași)
urmărită până la Nistru
Oştile lui Ştefan îi copleșesc pe polonezi „prăbuşind codrul peste ei, tăindu-i şi
omorându-i fără milă”. Prinsă ca într-un clește, armata polonă este distrusă, puțini
fiind cei care reușesc să scape cu viață. Urmărirea fugarilor continuă până la granița
cu Polonia, lupte crâncene având loc la Lențești și Cernăuți. Ștefan își permite chiar
să se lipsească de un corp de oaste, pe care îl trimite să lupte împotriva unui
detașament de călăreți mazuri, veniți în ajutorul polonilor.
Așteptându-se la pierderi mari în acest conflict, Stefan a rămas surprins când a devenit clar că
pierderile sale militare erau minime. Printre cei răniti în luptă, s-a numărat și fiul/moștenitorul lui
Stefan, viitorul domnitor Bogdan cel Orb, care în bătălie a pierdut un ochi, din cauza lanciei unui
Page | 45
