Evangheliarul de la Humor
Reconstituire Sala Tronului (Muzeul de Istorie Suceava)
Într-o dimineață senină, în a doua zi a lunii lui Cuptor, pe când se îngâna ziua cu noaptea, Stefan
chema iarăși lângă patul sau pe soția sa, doamna Voichița, pe Bogdan, domnul cel nou, pe mitropoliți
și pe vlădici, pe boieri și pe curteni. Bolnavul se ridica singur de pe pat și porni încet spre tronul
domnesc, care era alături. Își puse singur coroana pe cap, prinse sceptrul în mîna ca în vremurile lui de
mărire și, așezându-se în scaunul domnesc, ridica ochii săi albaștri înlăcrimați și grăi :
– Bucurați-vă! Iată îngerul Domnului și Dumnezeului meu m-a vestit ca peste trei ceasuri trebuie să vă
părăsesc! M-am urcat iarăși pe scaunul Domniei, ca să vă dau binecuvântarea pentru despărțire !
Și pentru ca toți începură să plângă, Ștefan le zise :
– Nu plângeți. Mergeți și vestiți poporul ca toate durerile mi-au trecut. Peste trei ceasuri nu voi mai fi
între ai mei. Nu plângeți. Dumnezeu Tatăl să vă aibă în sfânta Sa pază !
Lacrimi fierbinți curgeau din ochii tuturor, iar el zâmbea fericit și fata lui strălucea ca soarele. După
trei ceasuri, cel care fusese fala Moldovei, scutul și nădejdea creștinătății închise ochii liniștit și
împăcat. Buciumașul primi semn să sune din bucium ca să vestească poporul ca prorocirea Sfântului
Voievod s-a împlinit întocmai.
Începu să bată iarăși clopotul cel mare de la Sfânta Mitropolie. Iar după el începură să plângă în
glasuri de arama mii și mii de clopote de la toate bisericile și doliu greu se întinse de la munte până la
mare. În toate mănăstirile se ținură priveghiuri și se citiră rugăciunile prohodului.
„Iară pre Ștefan Vodă l-au îngropat țara cu multă jale și plângere în mănăstire la
Putna, care era zidită de dânsul. Atâta jale era, de plângea toți, ca după un părinte al
său, că cunoștiia toți că s-au scăpatu de mult bine și de multă apărătură.
Page | 51
Ce după moartea lui, până astăzi, îi zicu Sveti (sfântul) Stefan Vodă, nu pentru
sufletu, ce este în mâna lui Dumnezeu.., ci pentru lucrurile lui cele vitejești, carile
nimenea din domni, nici mai nainte, nici după aceia n-au ajunsu".
(Sursa : Letopisețul lui Grigore Ureche)
Învelit doar într-o mantie-giulgiu, este înmormântat (fără a fi pus într-un sicriu) în
biserica Mănăstirii Putna, sub o lespede din piatră (ritual obișnuit pentru acea vreme
doar în cazul călugărilor).
Până și Nicolae Iorga prezintă într-o aureolă de miracol trecerea la cele veșnice a
binecredinciosului Ștefan Voievod : ".. pe mormântul lui a ars atunci, (la îngropare)
timp de trei zile și trei nopți, o lumină pe care n-o aprinsese nimeni"
Mormântul ..
.. și piatra funerară a lui Ștefan cel Mare de la Mănăstirea Putna
Iată cum îl descria același Grigore Ureche în cronica sa: "Fost-au acest Ștefan, om nu
mare la statu, mânios și degrabă a vărsa sânge nevinovat : de multe ori, la ospețe
omorâia fără giudeț. Amintrelea era om întreg la fire, neleneșu și lucrul său știa a-l
acoperi și unde nu gândeai, acolo îl aflai. La lucruri de războaie meșter, unde era
nevoie, însuși se vârâia, ca văzându-l ai săi să nu îndărăpteze și pentru aceia raru
războiu de nu-l biruia și unde-l biruiau alții nu pierdea nădejdea că știindu-se cădzut
gios se ridica deasupra biruitorilor."
În Cronica rusă de la Hust se menționează că "a murit Ștefan Vodă, Domnul
Moldovei, oștean viteaz ca un al doilea Alexandru cel Mare" iar regele Sigismund al
Poloniei îl numea "Stephanus ille magnus" adică "Stefan acela, Mare".
Medicul lui Sigismund al Poloniei scrie despre viteazul Voievod, după luptele din
Codrii Cosminului : "O! Bărbat glorios și victorios !... O! Om fericit, căruia soarta i-a
hărăzit cu multă dărnicie toate darurile !... Tu ești drept, prevăzător, isteț, biruitor
contra tuturor dușmanilor. Nu în zadar ești socotit printre eroii secolului nostru".
Un alt medic, Mathaeus Murianus, cel care a vegheat asupra sănătății Voievodului
Ștefan, foarte suferind în anii 1502 - 1503, scria la Suceava că domnitorul "este un om
foarte înțelept, vrednic de multă laudă, iubit mult de supușii săi, pentru că este
îndurător și drept, veșnic treaz și darnic"
Papa Sixtus al IV-lea l-a numit "Athleta Christi" (atletul lui Christos) iar poporul îi va
închina balade și îl va transforma într-un mit nemuritor :
“Ștefan Vodă, Domn cel mare, seamăn pe lume nu are, decât numai mândrul soare !”
Page | 52
Chiar și după 100 de ani de la bătălia de la Vaslui, între mărturiile arhidiaconului
catolic Maciej Staryjkowski din Polonia, se arată că moldovenii "din cauza nespusei
sale vitejii, îl socotesc ca sfânt"
Statuia ecvestră din Suceava Mănăstirea Putna Chilia lui Daniil Sihastrul, duhovnicul său
Venerația și admirația pentru ceea ce a însemnat voievodul, răzbate și din versurile
lui Eminescu : "Ștefan, Ștefan, Domnul Sfânt, / Ce nici în ceruri seamăn n-are / Cum
n-are seamăn pe pământ"
Înalt Prea Sfinţitul Pimen, Arhiepiscop al Sucevei şi Rădăuţilor spune în prefața unei
cărți despre Voievod : ”La Ştefan cel Mare, viaţa şi faptele sale sunt ca nişte taine care
scapă puterii minţii de a le înţelege pe deplin; în viaţa şi faptele lui simţim prezenţa şi
lucrarea lui Dumnezeu”.
A fost canonizat (trecut în rândul sfinților) de Biserica Ortodoxa Româna pe 15 iulie
1992, când Patriarhul Teoctist și membrii Sfântului Sinod, au hotărât ”ca de acum
înainte şi până la sfârşitul veacurilor, Voievodul Ştefan cel Mare al Moldovei să fie
pomenit laolaltă cu bărbaţii cei cuvioşi şi Sfinţi ai Bisericii […] cu numele
„Dreptcredinciosul Voievod Ștefan cel Mare şi Sfânt”.
În cursul domniei sale, Moldova a cunoscut o înflorire fără precedent. Cea mai
elocventă dovadă este faptul că, în timpul lui Ștefan cel Mare, pe țărmul Bosforului a
fost construit un far ; pe el se află o inscripție din care rezultă că ridicarea acestui
“turn de corăbii” a fost necesară întrucât între 1400 și 1480 corăbiile moldovenești
(numite “pânzare”), care navigau intens din/spre Marea Mediterană (transportând
mărfuri), aveau nevoie de un reper.
Luptând de la egal la egal cu vecini mult mai puternici, Ștefan cel Mare a reușit să
impună Moldova ca un stat cu drepturi aproape egale cu marile puteri vecine.
Din nefericire, mărimea redusă a populației Moldovei și resursele ei limitate au făcut
ca, o dată cu evoluția tehnologiei războiului (în special introducerea pe scară largă a
armelor de foc, scumpe și greu de fabricat), Moldova să nu mai poată ține pasul cu
vecinii săi, mult mai bogați.
Page | 53
Surse : Nicolae Iorga, Istoria lui Stefan cel Mare pentru poporul român. Editura "Minerva", București,
1904 / Al. Husar, Athleta Christi, în "Mitropolia Moldovei și Sucevei", LV (1979) / Al. Zub, Stefan cel
Mare și renașterea naționala româneasca, în "Mitropolia Moldovei și Sucevei", LVIII(1982) / C.
Giurescu, Istoria Românilor, II, 1, București, 1940 / Pr. Paul Mihail, Relatii externe bisericești ale lui
Stefan cel Mare, în "Mitropolia Moldovei și Sucevei",XXXIII (1957) / Ioan Bogdan, Documentele lui
Stefan cel Mare. vol. II, București, 1913 / Sergiu Victor Cujba, Viața și luptele lui Stefan cel Mare,
Chișinău, 1922 / I. Ursu, Stefan cel Mare domn al Moldovei de la 12 aprilie 1457 pana la 2 iulie 1504
București, 1925 / Rapoarte din Moldova, în Calatori străini despre Tarile Române. vol. 1, îngrijit de M.
Holban, București, 1968 / Grigore Ureche, Letopisețul Tarii Moldovei, ediție îngrijita, studiu
introductiv, indice și glosar de P. P. Panaitescu, Ediția a 2-a, (revizuita) București. 1958 / Georges
Boisnard Femeile lui Stefan cel Mare / Sorin Iftimi „O legendă lipsită de temei: «Copiii din flori» ai lui
Ştefan cel Mare”.
Inedit : sabia lui
Ștefan cel Mare
Sabia a fost primită de Stefan cel Mare după bătălia de la Vaslui din partea Papei Sixt al VI-lea, în
semn de recunoaștere a rolului decisiv al Moldovei în apărarea creștinătății. Arma a fost realizată din
oțel de Toledo (cel mai bun material existent în Evul Mediu pentru fabricarea armelor tăioase), având
lungimea totala 125 cm, lama de 102 cm, cu un mâner îmbrăcat în fir din argint împletit și cântărește
cca. 2,5 kg (ceea ce nu o făcea ușor de mânuit).
Sabia a ajuns la Istanbul în cursul secolului al XVI-lea, unde este păstrată și astăzi. Contextul în care a
fost capturată sabia nu este atestat. In anul 1538, campania de represalii a sultanului Soliman
Magnificul împotriva domnitorul Petru Rareș îi readuce pe turci în Moldova. Rareș pierde domnia și se
refugiază în Transilvania, iar otomanii îl înscăunează pe Stefan al V-lea, cunoscut ca "Lăcustă-Vodă".
La 17 septembrie 1538, sultanul intră în Suceava, unde pune mâna pe tezaurul lui Petru (care includea,
între altele, şi spada lui Ştefan cel Mare). Timp de peste 466 de ani, sabia nu a mai părăsit Turcia.
Page | 54
Abia în anul 2004, cu ocazia împlinirii a 500 de ani de la moartea voievodului, sabia a fost readusă
pentru 3 săptămâni în România și expusă la Muzeul național de artă al României.
Sabia se află în patrimoniul Muzeului "Topkapi Sarayi" din Istanbul, fiind expusă timp de zeci de ani
alături de alte arme și accesorii mai puțin importante, inclusiv o sabie de samurai :
Recent, muzeul a trecut prin restaurări și sabia apare într-un alt decor, în prezent fiind încadrată de
impresionante arme europene :
In textul care insoteste explicatiile legate
de sabie, mai multe tampenii turcesti :
- Stefan a trait in perioada 1457-1504
(de fapt sunt anii de domnie)
- e considerat “Sfant” pentru ca adaugat
Moldova si Transilvania la România etc.
In dreapta, acele imensitati de sabii de paradă
sau de gâde provin din Ungaria Medievala.
(sursa : Alex Rădescu, Plimbarici.ro)
Mânerul sabiei se termină cu un buton aplatizat de formă discoidală, placat cel mai probabil cu aramă.
P e fața superioară a discului apare inscripția : Iω ГN CTEФAN BOEДA Г și semnul crucii. În extensie
textul ar fi Iω ГOCПOДИN CTEФAN BOEBOДA ГOCПOДAР (IO GOSPODIN STEFAN VOEVODA
GOSPODAR) în traducere ”Eu Domnul Ștefan, Voievod”, împreună cu semnul crucii.
Page | 55
Guvernul Turciei a donat o copie statului român. Copia, ea însăși o opera de artă, a fost donată
Mănăstirii Putna de către Guvernul României cu prilejul manifestărilor ce au avut loc la 1 iulie 2004.
Niciodată după d