2.România, față în față cu extremismul maghiar
UDMR vrea salvarea minorității de majoritate. Cine ”salvează” majoritatea de minoritate?
Un plan măreț de strângere de semnături la nivelul Europei a fost inițiat de UDMR în mai 2013 pentru salvgardarea minorităților. Nu știm cine le amenință și în ce fel, dar înțelegem că majoritatea. Tot timpul, minoritățile (mai degrabă politicienii lor, să fim corecți) se cer salvate, se cer protejate, se cer mântuite de o majoritate presupusă periculoasă, amenințătoare, terifiantă.
În afară de vina că există ca atare, majoritatea nu-i deranjează totuși cu nimic pe reprezentanții minorităților, cel puțin nu în România. În ciuda acestui fapt, România constituie scena de unde pleacă acest efort multinațional de protecție a minorităților de parcă ar fi specii pe cale de dispariție sau închise în locuri păzite unde se luptă cu supraviețuirea, fiind supuse exterminării. Cel puțin așa reiese din stresul UDMR de a iniția un generos ”Minority SafePack”.
Așadar, minoritățile sunt în atenția salvatorilor, numai că excesul de zel al politicienilor maghiari ne determină să ne punem întrebarea: cine salvgardează majoritatea de o politică tot mai agresivă în care vorbim numai despre minorități, în timp ce majoritatea tace și nu mai are parte de atenție. Cine salvgardează oamenii normali din România, care nu deranjează minoritatea maghiară în niciun fel (pentru că, să nu ne facem iluzii, tot despre ea este vorba), de steaguri secuiești, de sărbători maghiare în fiecare săptămână, de autonomii, restricții, obligația de a ști limba minorității dacă ai ghinionul să ai de a face cu ea și toate celelalte nesfârșite aspirații ale minorității îndreptate, din păcate, nu înspre conviețuirea cu majoritatea, ci înspre marginalizarea acesteia și, eventual, amuțirea ei.
”Ce să facem noi, care avem nefericirea și vina de a face parte dintr-o majoritate, să inițiem o strângere de semnături ca să inițiem un pachet de salvgardare a majorității în fața minorității?”
Ne ferim de ”tirania” majorității, în regulă, dar cine ne apără de tirania minorității care vrea neapărat să fie în centrul atenției, să se bucure de toate locurile în față, să fie specială, privilegiată, pe podium. Între timp, majoritatea cetățenilor români nu cere privilegii, ci numai drepturile normale. Minoritatea care se vrea salvgardată nu luptă însă pentru o viață normală, pentru locuri de muncă, pentru tratament egal, ci pentru plusuri, pentru altceva, pentru tratament diferențiat, pentru imunitate, pentru statut suprauman. Exact ca în cazul recent de la Harghita, cu politicianul minoritar ajuns în fața justiției, situație care a devenit brusc un caz de restrângere a drepturilor minorităților, nu o acțiune normală a justiției ca față de oricare alt cetățean. Pachetul de salvgardare a minorităților conține și scăparea de rigorile legii? Se pare că da, cel puțin în aspirațiile UDMR. Și ce mai conține? Un statut de supercetățean, care să aibă acces la ceea ce nu poate majoritatea, după toate semnalele. Și atunci ce să facem noi, care avem nefericirea și vina de a face parte dintr-o majoritate, să inițiem o strângere de semnături pentru un pachet de salvgardare a majorității în fața minorității?
Autonomia maghiară pe modelul Vatican
M-am tot întrebat cu ce seamănă autonomia propusă de politicienii maghiari și am ajuns la concluzia că visul lor este să aibă în Transilvania un superstat de drept etnic (înlocuitor al statului de drept divin) pe modelul Vatican. În acest stat, să-l intitulăm Secuian, teocrația ar fi înlocuită de etnocrație, iar locuitorii de drept ar fi, în mod natural, doar etnicii maghiari, după cum nu poți fi cetățean al Vaticanului decât dacă ești catolic.
În rest, pot fi acceptați doar ambasadorii diferitelor alte țări, precum România, precum și etnici români, dar numai cu statut de angajați, nu cu drepturi depline. Succesiunea la conducerea statului etnic din interiorul Transilvaniei va fi asigurată de politicienii maghiari prin alegeri în Conclav cu ușile închise, așa cum se întâmplă de altfel și în prezent.
Leadershipul fiind de natură superioară, supraumană, nu este supus interogărilor sau îndoielilor, maghiarii care se îndoiesc de reprezentativitatea politicienilor putând fi acuzați de apostazie, colaborare cu străinii (adică românii) și expulzați în consecință, sau măcar să li se retragă drepturile. Limba oficială a statului Secuian va fi maghiara, firește, a cărei cunoaștere este eliminatorie în acordarea cetățeniei. Minoritatea românească admisă va avea doar rol de slujbaș pentru efectuarea muncilor de jos, neavând dreptul să dețină terenuri, afaceri sau să se ridice social prin funcții publice. Faptul că există mai multe formațiuni și facțiuni politice și civice maghiare nu ar fi un impediment al stabilității statului etnic pentru că ar funcționa la fel ca ordinele călugărești catolice, fiecare cu influența și cu specificul său, cu funcțiunile și proprietățile sale, supuse toate Scaunului Secuian care va fi ocupat automat de pontifex maximus din partea UDMR, facțiunea religioasă etnică cea mai puternică și cea mai influentă. Ceilalți lideri ai formațiunilor vor fi obligați să se așeze resemnați în poziții ierarhice mai mici, ca un fel de cardinali cu diferite însărcinări oficiale, întruniți în Colegiul Etnicilor.
Desigur că steagul secuiesc va fi singurul arborat, steagul României fiind permis doar pe ambasada care va reprezenta statul român. Imnul, moneda, toate vor avea efigia oficială și limba statului Secuian. Cel mai important rămâne însă faptul că oficialii acestui stat nu se vor supune niciunei justiții, forțele de ordine vor fi supuse numai lor și vor avea rolul de Gardă Elvețiană care nu răspunde în fața unei alte jurisdicții. Un adevărat stat ecleziastic, lipsit ce-i drept de credință, dar care i-a găsit acesteia un înlocuitor mai bun: apartenența etnică, menită să țină loc de cultură, religie, politică și economie.
Mă tem că așa arată idealul de autonomie al politicienilor maghiari din România. Mai nou, nici nu se mai sfiesc să o arate. Se miră doar că românii nu sunt de acord și că nu împărtășesc credința lor în supremația etniei. Românii au depășit însă de mult Evul Mediu și cred în concepte mai moderne, ceea ce le recomand și politicienilor maghiari care și-au făcut o religie din a impune un model de autonomie îngust, medieval, etnic, enclavizant și total depășit în epoca globalizării.
Cine plânge după Trianon nu poate pretinde respectul sau toleranța românilor
Mai multe formațiuni maghiare și-au dat mâna pe 4 iunie 2013 pentru a regreta Trianonul, adică a deplânge existența României. Cine participă la un asemenea afront adus statului român nu poate pretinde respectul nostru, nici nu poate fi privit altfel decât ca un adversar al neamului, pentru că exact așa se comportă. Culmea este că bocitorii Ungariei Mari ne acuză de extremism pe noi, cei care considerăm firească reîntregirea României!
Adică, noi, românii, ar trebui să-i privim cu simpatie, ba chiar cu dragoste, pe cei care poartă doliu de 1 Decembrie și care spun că Trianonul trebuie anulat? Suntem un popor tolerant, acest lucru nu poate fi negat de nimeni, decât eventual de fanatici care nu au simțul realității. Dar de la toleranță până la a permite ca vecinii tăi să nege dreptul tău la existență, să arunce normalitatea în aer și să pretindă că au dreptul să-ți ia o bucată din casă e cale lungă.
Cetățenii acestei țări au destule probleme de rezolvat, fie ei români get-beget sau de altă etnie. Prohodul Trianonului nu este unul dintre ele, pentru că nu aduce nimic bun, nimic concret, ci doar oferă o platformă falsă pentru unii reprezentanți ai comunității maghiare. Chiar cred etnicii maghiari că vehicularea revizuirii Trianonului le aduce un plus de bine în viețile lor? Mă îndoiesc că această temă este altceva decât o fantoșă politică pentru cei care vor să-și justifice existența și activitatea.
Dar cine se ocupă cu amăgiri de acest fel, prin care aruncă mănușa însăși existenței României ca atare, nu merită altceva decât dispreț, pentru că nu poți pretinde că ai rolul de a construi pentru o țară și pentru cetățenii ei, indiferent de etnie, distrugând-o și transformând-o în țintă permanentă. Dacă singura preocupare a unor reprezentanți politici ai etniei maghiare este să închine ode nedreptății prin care Transilvania românilor a fost sub dominație străină sute de ani și să se uite chiorâș la momentul în care acest rapt istoric a fost îndreptat, atunci nu merită numele de politicieni, ci doar pe acela de agitatori fără cauză și fără minte. Au rezolvat toate nevoile comunității maghiare, care ar trebui să fie, dacă ne referim la cele reale, aceleași cu ale românilor, și acum nu le-a mai rămas decât să regrete Trianonul...
Pe marginea disputei Trianon: în privinţa atacurilor la adresa României îmi rezerv dreptul de a nu tăcea
Dezbaterea despre Trianon de pe Adevărul a născut dispute aprinse şi de aceea consider necesar să comunic forumiştilor câteva lămuriri, mai ales că am fost şi admonestat pentru că nu răspund la comentarii. Până la urmă, nu comentariile mele sunt importante, ci faptul că am atras atenţia asupra unor derapaje grave, iar scopul dezbaterii este acela de a ţine ridicat drapelul românismului.
Recunosc că unele păreri exprimate de forumişti m-au surprins neplăcut, cea mai şocantă comparaţie dintre toate fiind aceea dintre regretul politicienilor maghiari după Transilvania şi nostalgia României după Basarabia, câtă vreme şi una, şi alta sunt teritorii româneşti dovedite. Aşadar de ce ar regreta cineva Trianonul şi dominaţia Transilvaniei de către Ungaria, câtă vreme acest lucru a fost o nedreptate cruntă a istoriei? Pe firul acestei comparaţii, lauda cu istoria de 1.000 de ani a maghiarilor în Transilvania mi se pare o glumă proastă, românii fiind prezenţi în zonă de la naşterea neamului, iar strămoşii lor de dinainte de a se fi născut istoria aşa cum o ştim noi, modernii, aşa încât o dispută pe tema cine a fost primul aici este absurdă. La fel de ciudat mi s-a părut un comentariu pus în limba maghiară, ca un afront la adresa cititorilor de limbă română. Cu acuzele de extremism m-am obişnuit, reprezentanţii revizionismului au toate drepturile, inclusiv să ne ceară să învăţăm maghiara, să ne considerăm oaspeţi nepoftiţi în propria ţară, dar noi nu avem dreptul să ne apărăm ţara, limba şi neamul pentru că imediat devenim extremişti. Dacă a iubi România şi valorile ei înseamnă a fi extremist, da, îmi asum această calitate, cu menţiunea că este ilogică, fiind folosită într-un sens impropriu. Însuşi faptul că unii ar vrea să ne temem să ne apărăm neamul în propria noastră ţară pentru că imediat se vor găsi persoane sau chiar instituţii care ne vor condamna ca extremişti este dovada că am fost prea toleranţi cu cei care se erijează în proprietarii Transilvaniei pentru că au fost stăpânii ei în mod opresiv câteva sute de ani. Nu cred că trebuie să facem recurs la istorie în mod obsesiv, dar neadevărurile pe care suntem puşi să le înghiţim pe această temă ne obligă să ne afirmăm drepturi care nu ar trebui puse în discuţie. Am ajuns să dăm explicaţii de ce limba română e limbă oficială, de ce România e stat naţional, de ce Transilvania e pământ românesc? Iar cei care le contestă ne pun nouă eticheta de extremişti şi ne acuză de paranoia pentru că vrem să le apărăm. Cine se uită mereu în trecut şi nu lasă prezentul în pace, nu revizioniştii care nu pot accepta că România a fost reîntregită? Cine agită toată ziua trecutul, nu politicienii maghiari care demonstrează ostentativ împotriva simbolurilor şi sărbătorilor României, visând la vremea când ei erau stăpâni care dispuneau de viaţa şi de moartea românilor? Şi atunci noi cum să tăcem? Până la urmă, din enclavizarea pentru care se luptă liderii maghiarilor au de pierdut în primul rând etnicii maghiari, pentru că nu mai au nicio şansă să se integreze. Nu mai învaţă limba română şi vor rămâne izolaţi în zona în care s-au născut sau mai au alternativa să se mute în Ungaria unde lucrurile nu sunt roze. Acestea sunt perspectivele la care îi condamnă proprii lor lideri interesaţi doar să îi controleze şi să aibă masă de manevră la negocieri. În Europa largă este de notorietate că etnicii care au dobândit cetăţenia maghiară sunt folosiţi într-un singur scop: să voteze pentru alegerile din Ungaria ca să rămână la putere actuala conducere. La atâta lucru se reduce toată mascarada, iar cei care se lasă prinşi în ea nu primesc nimic, nici o viaţă mai bună, nici rezolvarea problemelor de zi cu zi, ci doar faptul că sunt la dispoziţia unor reprezentanţi, de la noi sau din ţara vecină, care îşi urmăresc agenda propriei puteri şi dominaţii în zonă. Le mulţumesc celor care au înţeles pentru ce mă lupt şi ştiu că la fel ca mine gândesc sute de mii de români, care însă stau liniştiţi pentru că li se pare normal să aibă, în calitate de români, acele drepturi garantate de Constituţie pentru cetăţenii statului român. Dar atunci când însăşi Constituţia este supusă asediului celor care ar vrea să nu mai fim stat naţional, ci un stat şvaiţer în care fiecare să îşi declare ce autonomie vrea, să îşi facă propriile legi şi să fie deasupra justiţiei şi a normelor, îmi rezerv dreptul de a nu tăcea.
Scuze pentru Laszlo Tokes
Laszlo Tokes a cerut într-o conferință de presă, ținută pe 7 iunie 2013, scuze oficiale de la politicul românesc pentru Trianon. Îi prezint public scuze lui Laszlo Tokes pentru prostia unora de a-l fi trimis în Parlamentul European de unde să învenineze pe toată lumea cu privire la tratamentul inuman pe care România îl aplică minorității maghiare. Îi prezint scuze pentru că suntem atât de toleranți.
Îi cer scuze lui Tokes pentru că îl lăsăm să arunce în continuare cu noroi în bunăvoința românească pe seama căreia a ajuns europarlamentar. Îi cer scuze că trebuie să primească finanțare de la Budapesta pentru acțiunile anti-românești deoarece banii pe care îi ia de la Bruxelles în numele României nu sunt suficienți pentru inflamarea spațiului public și propagarea iredentismului maghiar. Îi cer scuze lui Laszlo Tokes de asemenea că un jurnalist maghiar din Transilvania a descoperit cum a fost finanțat de către Budapesta printr-o rețea încurcată de ONG-uri și fundații.
Îi cer scuze lui Laszlo Tokes pentru că armata română care a eliberat Budapesta de comuniști în 1919 s-a ocupat cu aprovizionarea populației din Budapesta, mărturiile vremii arătând că li se acorda maghiarilor și asistență medicală de către doctorii români din armată. Îi cer scuze lui Tokes că ulterior, Armata Română s-a retras pașnic și a lăsat Ungaria în pace să-și decidă propria soartă, toate acestea la scurt timp după ce România punea capăt unui rapt istoric al Transilvaniei de către Ungaria care a lăsat urme adânci de suferință în memoria poporului român. Dar pentru că românii s-au purtat atunci ireproșabil, Laszlo Tokes nu poate prezenta acum dovezi de barbarie sau de crime împotriva minorității maghiare. Ne acuză oricum, dar știu că îl doare că nu are nicio probă, și îi cer scuze pentru acest lucru.
Îi cer scuze lui Laszlo Tokes că la incidentele de la Târgu Mureș din 1990, cetățeanul bătut cu bestialitate pe care filmele propagandei maghiare l-au descris ca fiind un biet etnic maghiar torturat de sălbaticii de români era de fapt un sătean român din Ibănești, Mihăilă Cofariu, îmbrăcat întâmplător într-un pulovăr verde. Îi cer scuze lui Laszlo Tokes că maghiarul agresor al lui Cofariu, deși identificat, a primit azil în Ungaria și nu a mai fost găsit niciodată pentru a răspunde de faptele sale, în timp ce presa internațională a vuit prin grija ”prietenilor” României cu privire la agresivitatea românească dovedită prin filmarea torturii lui Cofariu.
Îi cer scuze, în fine, lui Laszlo Tokes, pentru că, fiind mereu victimele extremismului maghiar, suntem tratați ca și cum am fi călăii. Pentru că avem mai puține drepturi noi, ca majoritari, decât minoritatea. Pentru că am ajuns să fim vinovați că suntem români și că vrem să ne păstrăm țara întreagă. Dar chiar dacă îi cer scuze pentru toate aceste lucruri, nu le regret, pentru că așa ne-am construit noi, românii, pe bunătate și pe credința că dreptatea nu e din această lume. Îi cer așadar scuze lui Laszlo Tokes că românii sunt atât de îngăduitori încât se lasă umiliți în propria lor țară, pe banii lor, numai ca să fie bine și să nu se ajungă la lucruri urâte. Pentru că așa ne-au învățat strămoșii noștri ca, pe cât putem, să întoarcem și celălalt obraz. Ceea ce nu știe Laszlo Tokes însă este că poporul român nu are decât doi obraji de pălmuit, și deja îl biciuiește și pe al doilea de prea multă vreme...
Cauzele metafizice ale extremismului maghiar
Președintele UDMR Kelemen Hunor a amenințat în iunie 2013 cu proteste de stradă dacă regionalizarea nu va consfinți izolarea și închiderea în sine a zonelor locuite majoritar de etnicii maghiari. Până la urmă, care sunt cauzele metafizice ale obsesiei maghiare privind asimilarea și de unde provine fanatismul afirmării excesive a apartenenței etnice ca paradigmă existențială unică și ultimativă?
Orice afirmare de sine exagerată în afară, pe scenă deschisă, a unei entități, în vederea promovării unei calități unice propuse emblematic cu rol de chintesență existențială, vădește o lipsă lăuntrică, un gol de ființă, care încearcă să se ascundă sub vălul demonstrațiilor sulfuroase. A trăi apartenența la etnie ca pe o adevărată metafizică și a ridica apartenența la ea la rang de ontologie nu ar fi până la urmă o eroare dacă acest lucru s-ar face în raport cu sinele și cu absolutul, pentru că ar însemna existența unui conținut care nu are nevoie să fie afișat și hiperbolizat de vreme ce există ca atare. Dacă fiecare neam este o întrupare unică a unei idei divine, cum ar spune Dostoievski, atunci această descendență de ordin superior are suficientă substanță ontică încât să nu fie nevoie a fi transformată în reclamă stradală de prost gust.
Dar în momentul în care în raportul cu ceilalți singura dialogare este cea a afirmării etnice, rezultă că în spatele ambalajului sclipicios se ascunde un hău, o căutare a unui conținut care nu e și de aceea se caută pe sine pe dinafară, inventându-se, nu regăsindu-se. Dacă a fi înseamnă a fi de o anumită etnie, acest lucru ar trebui să fie evident și de la sine înțeles, nu perorat cu rost și fără rost, nu transformat într-un motiv permanent de arțag cu ceilalți. Dacă ești ceva, înseamnă că deții acea calitate ontică dincolo de recunoașterea celorlalți sau nu. Dar așa cum cei lipsiți de inteligență simt nevoia să spună mereu cât de inteligenți sunt, cei care nu își regăsesc o identitate lăuntrică reală de orice fel, fie ea și etnică, simt nevoia să umple văzduhul de cuvintele care să dovedească ființarea a ceva care nu prea este...
Să luăm ca exemplu identitatea românească. Ea există și nimeni nu simte nevoia să o urle în miezul nopții, nici măcar în diaspora. Ea stă în sine pentru că are conținut, iar cei care iubesc această apartenență la corpul spiritual al neamului nu fac paradă cu acest lucru. Iubirea de neam se consumă desigur și în manifestații publice, în sărbători, prin tradiții, dar nu se reduce la atât, nici nu devine un comportament compulsiv-obsesiv de a spune tuturor, fie că te întreabă sau nu: ”Eu sunt din etnia cutare”. Spre deosebire de acest mod integrator și pașnic de a-ți trăi apartenența la neam ca pe o normalitate, politicienii maghiari au construit în Transilvania o filosofie a afirmării unui lucru care există doar prin publicitatea lui. Nu salvezi valoarea unei etnii prin izolare și prin închistare decât dacă nu ești sigur că ea există și ți-e frică să nu-ți scape din mână, să nu o mai poți controla, sau, mai grav, dacă ea nu are o identitate bine constituită și atunci simulezi aparența siguranței prin agitația și focurile de artificii ale asumării unei excepționalități care nu are realitate.
De ce se tem politicienii maghiari de asimilare, dacă sunt atât de bine instalați în valorile și cultura lor? De ce flutură spaima pierderii identității lor etnice la orice contact cu populația românească? Românii nu și-au pierdut nici limba, nici religia, nici sufletul, deși s-au aflat sute de ani sub dominație străină în Transilvania, iar tratamentul care li se acorda era de domeniul terorii permanente. Românii erau obligați și constrânși să-și uite neamul și nu au făcut-o în ciuda prigonirilor crâncene pentru că erau un neam autentic și aveau un suflet atât de puternic încât nicio dominație barbară nu i-a clintit din modelul lor existențial, chiar dacă limba și biserica lor nu erau recunoscute, iar naționalitatea lor era disprețuită. De fapt, românii nici nu erau recunoscuți ca fiind un neam în Transilvania deși erau majoritari, dar existența lor lăuntrică a fost reală și de aceea au supraviețuit.
Acum, politicienii maghiari se tem că organizarea administrativă a etnicilor maghiari în aceeași unitate cu românii (care sunt atât de toleranți încât au permis să aibă mai puține drepturi decât maghiarii în țara numită România) ar putea afecta puritatea etnică a comunității lor. De aici rezultă două lucruri. O dată, că politicienii maghiari îi consideră pe etnicii lor niște supuși de tip medieval care trebuie controlați și ținuți departe de orice ispită și comunicare cu exteriorul, la fel ca o comunitate Amish care nu trebuie să cunoască lumea din afară ca să nu fugă înspre ea. A doua concluzie a modului în care își tem politicienii maghiari etnia ar fi că le lipsește substanța și întemeierea reală a ființei, pentru că altfel nu ar vehicula spaima asimilării numai pentru că etnicii maghiari se vor regăsi într-un județ mai mare decât cel actual. O valoare nu se murdărește prin faptul că se învecinează și dialoghează cu o altă valoare, dimpotrivă, ar avea ocazia să se potențeze reciproc. Ar putea învăța una de la alta. Or tocmai acest lucru este spaima de moarte a politicienilor maghiari, că populația pe care o controlează ei ar putea descoperi că românii nu mănâncă unguri și că a trăi împreună cu ceilalți este mai mult decât a trăi în izolare. Dar dacă populației maghiare i-ar merge mai bine după ce s-ar reuni cu unele județe mai dezvoltate ale României? Nu și-ar pierde rostul pe lume tocmai politicienii maghiari care și-au menținut etnia în sărăcie și izolare ca să o poată controla și ca să dea vina pe români pentru lipsuri? Nu știu la ce nivel emfaza etniei este dovada unei lipse de substanță și de valoare lăuntrică, dar e clar că împărații etniei maghiare sunt goi și nu vor să deschidă granițele etnice pentru că atunci cei pe care ar vrea să-i scoată în stradă ar descoperi că fără ei le este mai bine...
Dar cu fotbalul românesc ce aveți?
Marko Attila, un deputat UDMR condamnat la 3 ani de închisoare pentru retrocedarea abuzivă a unei clădiri din Sfântu Gheorghe, a atacat fotbalul românesc, încercând să le demonstreze autorităților FIFA cât de rasiști sunt suporterii români. În schimb, la ultimul meci în care Naționala României a fost prezentă la Budapesta, au apărut afișe în care extremiștii maghiari ne spuneau cu toporul în mână ”Vă decapităm!”
Mai nou, și fotbalul românesc îi deranjează pe politicienii maghiari, și încă pe unii care au probleme grave cu legea. De unde entuziasmul lor în a reclama comportamentul suporterilor români și de a cere pedepse? Probabil doar pentru a crea la nivel european senzația că în România maghiarii sunt în pericol. Și într-adevăr sunt în pericolul de a fi izolați și ținuți în țarcul etnic trasat de reprezentanții lor care doresc să dețină puterea absolută asupra vieții comunității maghiare. Nu ca să îi ofere ceva, ci ca să-și poată permite comportament de grofi acolo, fără verificarea legilor statului român. Nu mai spun că procesul în urma căruia deputatul UDMR Marko Attila a fost condamnat la trei ani de închisoare a fost interpretar de liderul său de partid ca fiind unul ”dintre cele mai josnice atacuri suferite de comunitatea maghiară din Transilvania”. Ajuns în Parlament, Marko Attila mai are șansa rejudecării procesului la Înalta Curte de Casație și Justiție, iar între timp atacă tot ce poate pentru a reclama în caz de condamnare definitivă că a fost victima etnică a luptei sale seculare pentru apărarea maghiarimii.
Așadar, cu fotbalul românesc ce aveți, domnilor politicieni maghiari? Cu ce vă deranjează, cum vă atacă acesta idealurile voastre sublime de neatârnare și enclavizare? Știm ce fac sportivii maghiari din Miercurea Ciuc cu colegii lor români încă de mici, cum îi batjocoresc de Ziua Națională a României. Acela da, mi se pare un atac foarte grav. De partea cealaltă nu văd însă nimic similar. Dar pentru politicienii maghiari e important să fie victime. Pe același traseu al autovictimizării s-a mers și în cazul președintelui CJ Harghita, Borboly Csaba, cercetat pentru două infracţiuni de abuz în serviciu contra intereselor publice, ambele în formă continuată, luare de mită în formă continuată, instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată, două infracţiuni de instigare la uz de fals, două infracţiuni de fals intelectual şi denunţare calomnioasă. O listă lungă dindărătul căreia răzbate, bineînțeles, în interpretarea UDMR, ”un act josnic de intimidare” la adresa marilor luptători pentru libertate. Libertatea lor de a încălca legea, după cum se vede.
Tactica politicienilor maghiari este de a ataca orice nu le convine, orice le limitează puterea și aspirațiile de control absolut în zona de unde provin, orice le blochează intenția evidentă de a crea acolo un stat în stat scăpat de sub supravegherea legilor. Orice comentariu, orice critică la adresa lor, orice refuz al totalitarismului lor etnic ”beneficiază” de o plângere la o instituție, fie ea Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, condus, cum altfel, tot de un membru UDMR, fie la instituțiile europene. Plângeri, scrisori, petiții, memorii împrăștiate peste tot împotiva românilor, mai nou și la FIFA, ca să nu scape nici sportul nemurdărit. Totul pentru front, totul pentru victorie. Important este ca din maldărul de scrisori oficiale să rezulte că ungurii trăiesc într-o Românie monstruoasă care îi vânează și îi măcelărește pe etnicii maghiari. Doar, doar o crede cineva, prin repetiție și insistență.
Așadar, acum așteptăm de la FIFA să vedem cât de rasiști suntem în urma plângerii făcute de un deputat UDMR condamnat la 3 ani de închisoare. Dacă această condamnare va deveni definitivă, ne așteptăm la un adevărat desant maghiar prin Europa împotriva justiției românești care a luat în vizor un politician maghiar ca parte a unui plan de distrugere a etniei sale. De fapt, România nici nu are altă treabă decât să lupte împotriva maghiarilor, este scopul său fundamental, iar noi ne trezim dimineața, fiecare român, cu întrebarea ce să mai facem astăzi împotriva secuilor. Aceasta este imaginea cu care ne binecuvintează prin lume politicienii maghiari, plătiți de la bugetul de stat. La care, ce-i drept, contribuie și etnicii maghiari. Dar nu știu dacă asta își doresc ei de la reprezentanții lor din Parlament sau din instituțiile locale, să își ocupe timpul și să cheltuiască banii pentru a picta România în negru. Deocamdată, politica maghiară din România vizavi de statul român la atât se reduce. Un bilanț trist și apăsător care ne face să ne întrebăm dacă toleranța noastră a fost bine înțeleasă sau dacă doar se profită de ea.
Limba maghiară te vindecă de cancer
Nu aș reveni la tema pretențiilor absurde ale reprezentanților maghiarimii dacă nu ar avea o agendă zilnică de proteste. Aceștia funcționează ca un sindicat cu obiect unic de activitate: organizarea de proteste. Pe ordinea de zi a lunii septembrie 2013 am avut proteste de stradă pentru înființarea unei linii de studiu cu predare în maghiară la UMF Târgu Mureș. Maghiara este tămăduitoare? N-ar trebui atunci ca medicina să se predea în maghiară la nivel mondial?
După ce în ultimele zile am fost amenințați cu proteste infinite din partea mai multor organizații politice maghiare pe tema regionalizării, acum suntem anunțați cu privire la un protest mai puțin obișnuit al Asociației Maghiare pentru Pregătirea Medicală și Farmaceutică din România. Ce vrea această organizație care sună pompos și nu are niciun rost, pentru că amestecă medicina cu etnia? Exact acest lucru, să amestece medicina cu etnia prin înființarea unei linii de studiu cu predare în limba maghiară la UMF Târgu Mureș. De ce? Pentru că una e să vindeci omul în limba română și alta e să-l vindeci în limba maghiară. Probabil că organele interne umane recepționează mai bine medicamentele dacă acestea sunt administrate în limba sacră. Dacă se dovedește că tratamentul cancerului