Criza economică. Calea spre prosperitate
S-a făcut mult caz de criza economică, iar această sintagmă, alăturată şi cu alte paraloghii de genul „recesiune”, „blocaje”, „deficit”, a constituit pretextul celor mai nedrepte măsuri adoptate împotriva populaţiei.
Nimeni nu neagă contextul economic internaţional şi european dificil, după cum nici nevoia de a ajusta cheltuielile publice. Problema este că această ajustare a fost operată doar pe seama românilor, în timp ce clientela politică prospera. Din acest motiv a şi devenit o falsă problemă toată agitaţia fostelor guverne portocalii referitoare la cât e de bine pentru România să sufere românii, în timp ce baronii aflaţi la putere se îngrăşau din banul public fără menajamente.
A devenit o certitudine la nivelul experţilor de nivel mondial că nu vom ieşi din criză prin tăieri nesfârşite pentru că nu ai cum încuraja economia să crească atunci când scazi dramatic veniturile populaţiei. Tăierile aduc scăderea consumului, care aduce scăderea producţiei, iar efectul negativ în lanţ duce la un cerc vicios al blocajelor. De aceea, sistemul reducerii la tăcere a populaţiei este cea mai proastă strategie. Mai rău, s-a anulat şi clasa de mijloc care încerca să creeze un capitalism normal şi la noi. Prin supraimpozitare şi birocraţie sufocantă, guvernarea trecută a determinat falimentul sau închiderea a 200.000 de IMM-uri în perioada în care a guvernat. În ce fel aceste decapitări ar fi putut duce la repornirea motoarelor economiei, numai „experţii” lui Boc ar putea spune.
Încurajarea economiei private este extrem de importantă pentru prosperitatea unei naţiuni. Aici se formează concurenţa, aici sunt încurajate performanţele individuale, aici se creează locurile de muncă. Nu statul creează plusvaloarea, ci mediul privat. PDL, presupus a fi de dreapta, a decimat efectiv mediul privat ca şi cum acesta era vinovat de criză. Dar tocmai mediul privat românesc era cel care încuraja consumul, un mod de viaţă modern, precum şi implementarea valorilor clasei de mijloc.
Aşadar, reducerea taxelor şi impozitelor, eficientizarea colectării taxelor şi o relaţie corectă între instituţiile statului şi companii sunt indispensabile unei economii sănătoase. Capitalismul nu este duşmanul societăţii româneşti, aşa cum a vrut partidul lui Băsescu să ne înveţe prin toate măsurile pe care le lua. Dimpotrivă, este motorul prin care democraţia poate crea bunăstare pentru cât mai mulţi şi prin care se pot colecta fondurile necesare solidarităţii cu cei mai puţin avantajaţi. Ca dovadă, după ce au lovit în IMM-uri, fosta putere a lovit şi în asistenţa socială. Dacă nu ai firme productive, nu ai nici de unde colecta taxe pentru a sprijini păturile defavorizate sau sectoarele care au nevoie de susţinerea statului, precum sănătatea sau educaţia.
O colectare corectă a taxelor şi impozitelor, urmată de o redistribuire la fel de corectă către cei care au cu adevărat nevoie de sprijinul societăţii, reprezintă sistemul pe care statul român trebuie să îl aplice pentru a crea bunăstare. De altfel, şi Constituţia României prevede la articolul 47 faptul că statul este obligat să ia măsuri de dezvoltare economică şi de protecţie socială, de natură să asigure cetăţenilor un nivel de trai decent. Această prevedere nu ar trebui să fie opţională!
III. Câteva soluţii
Reforma structurală a statului și a societății
Starea de fapt a naţiunii române provine dintr-o criză sistemică pe care am explicat-o în capitolele anterioare. O criză sistemică necesită o reformă structurală, atât a statului, cât şi a societăţii. Statul are nevoie de reformă în sensul în care instituţiile sale trebuie scoase din imobilismul şi indiferenţa lor şi puse să lucreze pentru cetăţean. Societatea, la rândul ei, trebuie să-şi activeze spiritul civic şi critic şi să pună presiune pe politicieni, funcţionari şi bugetari pentru ca aceştia să-şi îndeplinească menirea de administratori ai treburilor publice, nu de moşieri ai banului public.
Cele două reforme sunt interdependente. Statul nu va funcţiona corect dacă societatea nu va pune presiune pentru a obţine transparenţă şi eficienţă, dacă societatea nu-şi va alege liderii corect, pedepsind prin vot persoanele care nu şi-au ţinut promisiunile, arătând astfel că binele este încurajat, iar minciuna şi impostura, penalizate drastic. La rândul ei, o societate captivă în mâinile unui stat răuvoitor, cum a fost cazul celui creat de Traian Băsescu, are puţine şanse să evolueze, pentru că membrii ei activi sunt ţinuţi cu pumnul în gură şi pentru că aparatul de stat face tot posibilul să descurajeze inteligenţa, gândirea liberă sau iniţiativa cetăţenească.
În cazul României din perioada Guvernelor Boc şi Ungureanu, am avut ambele condiţionalităţi. Statul lui Traian Băsescu şi al partidului său îngenunchease societatea şi încerca să anuleze şi opoziţia politică, societatea la rândul ei se zbătea fără perspective, fiind mereu pusă la zid şi batjocorită de politicienii puterii.
Această sclavie a societăţii faţă de stat trebuie să înceteze. La fel, statul însuşi trebuie să iasă din încremenirea sa birocratică şi să evolueze, să se modernizeze atât în proceduri, cât şi ca mentalitate. Autorităţile nu mai trebuie să fie duşmanii cetăţenilor, ci reprezentanţii lor. Un aparat de stat suplu, bine pregătit, cu norme precise de comportament şi înzestrat cu modalităţi moderne de îndeplinire a obligaţiilor, aşa trebuie să arate instituţiile româneşti. Grămada sacilor cu hârtii de pe holurile finanţelor, cozile interminabile la plata taxelor şi impozitelor şi alte asemenea privelişti sunt dovada că avem lucruri serioase de făcut în această privinţă.