România şi lumea
Nu ne putem defini pe deplin dacă nu stabilim cadrele raportului cu ceilalţi, cu alteritatea reprezentată de alte popoare, naţiuni, state. Niciun popor, exceptând poate anumite triburi rămase în afara istoriei, nu există singular şi izolat, aşa încât nu putem înţelege sufletul românesc dacă nu ne uităm şi spre vecini şi interacţiuni.
Românii sunt obişnuiţi să primească străini sau să plece în străinătate. Afluxul românesc spre locurile de muncă din Occident, sau doar spre destinaţiile turistice, a făcut ca lumea să nu mai fie un loc secret şi misterios, aşa cum era în perioada comunistă. În plus, aportul de informaţii dat de televiziune şi presă face ca lumea să fie un loc foarte mic.
Indiferent unde s-ar duce, românul îşi păstrează identitatea sa, pentru că este prea adâncă pentru a putea renunţa la ea. Ceva îl defineşte dincolo de persoana şi pregătirea sa profesională, iar acest ceva nu poate fi nici negat, nici ascuns. Specificul românesc îl face pe român să vrea să-şi petreacă viaţa la el în ţară, dacă acest lucru este cu putinţă, iar plecările nu sunt niciodată benevole, ci determinate de obligaţie şi de neputinţa de a o scoate la capăt în patria lui.
Românii nu au complexul străinătăţii, dar se întorc mai toţi de sărbători aici, dovedind că nicăieri nu e ca acasă şi că s-ar întoarce oricând dacă ar avea condiţii mai bune de trai. Tocmai de aceea avem obligaţia să realizăm aceste condiţii pentru ca românii să se poată întoarce acasă, exilul fiind o experienţă foarte dureroasă pentru români exact sub aspectul părăsirii locului căruia îi aparţin. „Neagra străinătate”, cum i se spunea în folclor, este grea din cauză că e departe de casă, de sufletul neamului, de energiile care îmbracă acest loc, de limbă şi de sentimentul siguranţei pe care ţi-l dă apartenenţa la neamul tău.
Primul semn că România îşi revine trebuie să fie faptul că românii nu mai au nevoie să plece din ţara lor şi să se chinuie în alte părţi pentru un trai mai bun. Acelaşi lucru doresc să îl obţin şi de la tineri, să rămână şi să construiască în această ţară, şi am în vedere în acest sens chiar şi un proiect de lege despre care vom vorbi ulterior în cuprinsul acestei cărţi.
Românii relaţionează corect cu lumea înconjurătoare, dar trebuie să o facă de pe picioarele lor, din ţara lor, având un stat respectat în spate. Felul în care sunt priviţi românii în străinătate, de multe ori, reprezintă o palmă pe care nu avem de ce să o suportăm. Reprezentarea noastră în afara ţării trebuie îndreptată, iar oamenii noştrii capabili şi merituoşi trebuie promovaţi pentru ca Europa şi lumea să vadă cine suntem noi cu adevărat. Atracţia succesului facil al exemplelor negative, al „pitorescului” lor pentru mass-media străină ne-a făcut destul rău. Acelaşi efect negativ l-a avut şi faptul că am fost reprezentaţi în străinătate, în timpul guvernărilor PDL, doar de oameni slabi şi de figuri de tot râsul. Scenele cu Traian Băsescu luat peste picior de liderii europeni nu sunt de natură să crească respectul faţă de România...
Acelaşi lucru se poate spune şi despre relaţia cu Ungaria. Cum ar putea să ne respecte acest stat dacă fostele guverne i-au pus totul la picioare, ca şi cum am fi fost paşalâcul lor? Acum lucrurile s-au schimbat şi cred că ne putem respecta din nou. Şi, după ce le va trece şocul faptului că România a redevenit un stat şi are un Guvern capabil, cred că şi statele vecine ne vor respecta. Nu de alta, dar nu vor avea de ales!
O altă greşeală a ultimilor ani portocalii, în ceea ce priveşte relaţia României cu lumea, a fost să ne orientăm exclusiv spre Europa şi SUA ca relaţii externe. Lumea nu se reduce la atât. Să ignori state atît de puternice precum Rusia sau China înseamnă ignoranţă geopolitică sau pur şi simplu prostie. Nimeni nu neagă importanţa parteneriatelor strategice în care România este implicată la nivelul UE şi NATO, dar nici state mai vechi din aceste alianţe occidentale nu îşi permit să arunce mănuşa înspre Rusia sau să ignore influenţa Chinei pe piaţa mondială. Bine că s-au găsit reprezentanţii PDL şi Traian Băsescu să fie mari campioni ai redesenării politicii internaţionale! De fapt, au izolat România şi i-au limitat opţiunile foarte mult. Ceea ce nu înseamnă că am câştigat respectul cuiva doar pentru că PDL a înţeles să trântească uşile în raport cu celalată jumătate de lume şi să pună lacăt pe România.
România trebuie să negocieze altfel parteneriatele şi să fie deschisă către toate posibilităţile. Politica uşilor închise a apus, la fel şi izolaţionismul. Suntem actori într-o lumea globală în care nu te mai poţi închide în casă pentru că nu-ţi convine. Şi de aceea, deschiderea României către lume trebuie redesenată.
Diaspora
Diaspora românească este una din cele mai urgisite şi uitate comunităţi din lume, în sensul în care Traian Băsescu i-a abandonat cu totul pe românii din afara graniţelor. Pe undeva este de înţeles că s-a întâmplat aşa, de vreme ce guvernanţii portocalii i-au abandonat şi pe românii din interiorul graniţelor ţării...
Este foarte importantă reluarea legăturilor cu diaspora, dar în dublu sens. Pe de o parte, statul român trebuie să susţină comunităţile româneşti din afara graniţelor, fie că e vorba de comunităţi istorice, care se constituie în minorităţi etnice în diferite state vecine, fie că e vorba de cei plecaţi să-şi găsească o viaţă mai bună în ultimii ani. România are o responsabilitate faţă de toţi etnicii români, dar şi faţă de toţi cetăţenii români pe care dificultăţile i-au obligat să îşi caute norocul în alte zări. Atitudinea de tip autocrat „cui nu-i convine în România, să plece”, emisă cu atâta nonşalanţă de Traian Băsescu, trebuie să înceteze pentru totdeauna. La fel ca şi uitarea românilor din afara graniţelor cu excepţia campaniilor electorale, când brusc fostul partid de guvernământ descoperea cât de importanţi sunt cetăţenii români pentru că aveau un vot de dat.
Pe de altă parte, şi diaspora românească poate veni în sprijinul României desfăşurând o activitate susţinută de lobby în ţările unde se află, pentru a veni în sprijinul ţării. Este lucrul pe care îl fac toate diasporele naţiunilor importante, ceea ce le aduce prestigiu şi greutate în ţările în care activează. Diaspora românească este foarte puternică în câteva ţări mari, aşa încât capacitatea ei de a acţiona în interesul României şi pentru ridicarea propriului statut este, până acum, subestimată. În acest scop, sigur că sprijinul statului român este fundamental.
Până acum a existat o ruptură între românii din interiorul graniţelor şi cei din diaspora. Ruptura a fost începută în perioada comunistă când cei plecaţi erau diabolizaţi, lucru care a continuat, dintr-o eroare gravă, şi după 1990. Apoi, odată cu plecarea multor români la muncă în Occident, ruptura s-a atenuat, dar o oarecare lipsă de înţelegere şi de unitate între cei de aici şi cei de acolo a persistat. Acest lucru trebuie schimbat şi toţi românii trebuie ajutaţi să înţeleagă că aparţinem aceluiaşi corpus spiritual naţional indiferent unde ne aflăm. Faptul că unii trăiesc în alte părţi nu le diminuează calitatea de români, acest lucru este cu neputinţă.
Avem nevoie de un proiect naţional de strângere a rândurilor, de coagulare a forţelor şi de unire a activităţilor româneşti. Avem nevoie să spargem graniţele false care ne separă şi care ne izolează pe unii de ceilalţi, sub acoperirea greşită că unii suntem aici şi ceilalţi dincolo. Suntem toţi români şi în această calitate ne împărtăşim din aceleaşi valori şi avem de apărat aceleaşi idealuri. Separaţia dintre românii de acasă şi cei de afară este la fel de falsă ca şi cea dintre românii din mediul urban şi cei din mediul rural. Acest tip de segregări trebuie depăşit, pentru ca toate forţele naţiunii să conlucreze pentru reconstrucţia României.
Diaspora trebuie ajutată să-şi păstreze valorile româneşti şi să nu uite de originile ei. E un fenomen periculos care se întâmplă acolo unde diaspora este la a doua sau a treia generaţie şi unde românismul se disipează pentru că nu există programe de încurajare a păstrării obiceiurilor şi limbii române. Diplomaţia românească trebuie să se implice mai mult în viaţa comunităţilor româneşti şi să vină cu programe concrete de păstrare a identităţii naţionale şi de unire a forţelor diasporei româneşti.
Fraţii de peste Prut
Problema fraţilor de peste Prut trebuie judecată separat, aici neavând de fapt o diaspora, ci o bucată din România rămasă stingheră din cauza istoriei dictate de comunism după al doilea război mondial. Tocmai de aceea, Republica Moldova rămâne o rană a istoriei care trebuie reparată.
Destinul românilor de peste Prut trebuie să fie, până la urmă, acelaşi cu al României, trunchiul de care aparţin, iar integrarea în Uniunea Europeană ar fi o şansă în acest sens. Indiferent însă de forma de organizare sau de graniţele trecătoare, românii de peste Prut trebuie să fie priviţi ca fraţi de către românii din ţară, iar statutul lor trebuie să fie unul aparte în relaţia cu statul român.
Suntem în faţa unei provocări a istoriei greu de rezolvat pentru că s-au suprapus prea multe presiuni şi jocuri politice în zonă pentru a putea rezolva totul simplu printr-un pod de flori. Totuşi, organizaţiile pro-unioniste din Basarabia sunt active şi menţin trează speranţa că, într-o bună zi, vom fi din nou împreună, aşa cum ne-a fost menit, aşa cum arăta România atunci când era întreagă.
România nu trebuie să uite că are un frate mai mic dincolo de Prut, un frate de care a fost separat prin forţă şi abuz. Şi chiar dacă forţele care ne ţin separaţi sunt puternice, şi cele care luptă pentru a avea acelaşi destin trebuie să rămână pe poziţii.
Fraţii de peste Prut se simt uneori uitaţi de România. Au avut aşteptări mai mari şi poate nu le-au fost îndeplinite. Mulţi dintre ei realizează unificarea pe cont propriu, solicitând cetăţenia română şi alegând să trăiască aici. Dar nu este o soluţie pentru toţi. Rămâne durerea de a auzi de invenţia numită „limba moldovenească”, rămâne fractura trunchiului patriei care nu mai e întreg. Aceste lucruri nu pot fi uitate.
Lucrul pe care îl putem face în mod sigur este să sprijinim integrarea europeană a Republicii Moldova, ceea ce ne va aduce mai aproape. Ceea ce va îmbunătăţi viaţa locuitorilor de dincolo de Prut şi le va da siguranţă şi mai multă bunăstare. Ne vom întâlni atunci mai uşor şi ne vom regăsi fraternitatea în condiţii mai bune, fără alte presiuni şi ameninţări. Este calea europeană a Republicii Moldova cea care îi va aduce pe fraţii de peste Prut atât de aproape de noi încât nu vom mai resimţi dureros despărţirea... Şi poate, atunci, vom putea să ne gândim mai departe!